Propoziții pretențioase – Albiau


Când păru-mi lua cu totul calea dușumelei….
Ehei!… Fiecare face doar ce-l duce capul după dezgolirea definitivă. Adierea pare vânt de peste 50 de km la (pe) oră, gâdilă scalpul mersul obișnuit în formație, iar în alergare binecuvântează neuronii agitați de monotonia comenduielilor de bază. Făcând abstracție te poți visa în al nouălea cer. Luând fiecare silabă la raționare te afunzi în pământ până la iad. Acolo eram. Cu sindromul celor ce nu mai cuvântă – alalii impuse prin ordin -, cu al celor ce nu îngurgitează boluri alimentare decât la ore fixe – în rest stăteam să ajunăm în timp ce ,,moșnegii” noștri luau numele și rostul postirii ostășești în deșert, deh, în ținuturile lui necuratu’ numai cruce nu-și fac drăcușorii -, cu boala iremediabilă a dorului de casă, a pletelor albețe de mândră ,,abandonată” și a cearceafurilor albite în care-și face veacul până la liberare. A mea. Undeva parcă într-o altă eră, răstimp cuprins parcă-ntre cenomanian și albian, imposibil de numărat pe degete chiar cu suta de ani….
Dar uite, plecai cu mintea de la câteva fire ,,decăzute” în regii contemporane și-ajunsei…. Cred că un film, cu același nume, însă cu încadrare în stagiul militar obligatoriu ar putea reda tot atâta durere, tot atâta spaimă cât se cuibărește în sufletul unui deținut politic, tot atâta dezumanizare, tot atât de multă…. Visare. Să adormi obosit de toată deznădejdea că ai mai putea fi vreodată liber și să te trezești brusc în ireal: în mijlocul unui câmp plin de flori galbene. ,,Între chin și amin”-ul lor și-al meu am pus egal.
Cică ajutam țara, o apăram de mașteri și trebuia să fim căliți, să…. Civiliei să-i spunem adio pentru totdeauna, fiindcă se putea….
Actul I: înrolarea. O doză de umilire servită la stabilimentul hârtiilor, comisariatul. Despuierea în fața muierilor. Nu că nu i-ar sta bine bărbatului la pielea goală în prezența femeii, în intimitate. Cum nu-i pică bine unui adolescent de față cu cele ce i-ar putea fi mame, surori sau prietene.
Actul II: cazarmarea. De la coborârea din tren, până la poarta unității, luați în primire de străini cu ochii mari și goi, cu grimase dure și intenții necunoscute, în vehicule de cărat nicidecum oameni. Iluzionați că aceeași îți vor servi de apropiați 1 an și 4 luni. Încolonați pe platou, aliniați spre dormitoare, flancați de akânii viitoarelor ,,concerte” psiho-fizice. Puși în drepturi…. Haine și pat. Sectoare.
Actul III: instrucția. Cu tot arsenalul de mijloace tactice pentru dovedirea, la o adică, a inamicului. Pânda – la orice oră din noapte. Ascunzișul – pe dedesubtul ,,dormezelor”, al toaletelor, prin tranșeele poligonului de instrucție…. Rezistența – nenumărate și diversificate exerciții: de rotire, de ridicare, de târâre – drept e, ne ajutau cu un plus de greutate, cu îndemnuri preluate din folclorul autohton și puse în practică, precum ,,un șut în fund, un pas înainte! -, de auto comandare, de nesomn, de alergare cu mască (fără părea monotonă încărcătura din raniță), de săpat, de acuitate, de suspendare, de inițiere în pictură (cu alb de var, cu galben de vopsea, cu negru de tuș, cu roșu de cretă…). Învățătura – manualul răcanului. Ucenicia – la gospodăria agricolă de producție, în grădinile ,,semiramidei”, la blocul alimentar, în parcul auto, în incinta bateriei, în poligonul de tragere și, cu noroc, la culesul porumbului. Arestul.
Actul IV….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share