Fărădelegea lui Călin – Și


Sună. Da’ nu-s acasă.
Nu s-a-nțeles? Nu-s! Pentru nimeni. Ori credeți că mi-am ridicat gardul la rang de Ghiță Mureșan cu alt scop? Să ciocăne, să bocăne – nu voi pune anunț drept pavăză în fața persoanelor nedorite -, se vor alege c-un cor de miorlăieli. Să urle. La fel ca voi, m-am săturat de înștiințări. Motivând astfel: sunt revoltătoare pe cât sunt de obligante.
Numesc ei Art. 108 al comunicării drepturilor și obligațiilor, însă raportul lor suferă din cauza dezechilibrului, împovărează și condiționează. Să numărăm: Al. 1, de ambele părți, un nu și-un da, o neutră acțiune, înștiințarea suspectului ori inculpatului că adevărata libertate va sta sub semne diverse – perturbări, îngrădiri, lipsire -; Al. 2 – din seria magistralelor oximoroane -, atrăgător-distant, amăgitor, ca urmare a anteriorului, continuă seria depeșelor, scrise ori verbale, aliniind drepturile sub forma unei trimiteri la Art. 83, apoi, în amestec, și nu urmare a unei concluzii, cum sugerează cele două puncte de enumerare, depune două litere de obligații – de prezență la chemări, sub amenințarea ,,… că, în cazul neîndeplinirii… se poate emite mandat de aducere…, iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă;”, de trimitere ,,în scris” schimbarea de adresă, cu trei zile la dispoziție, altfel se consideră actul de comunicare ca luat la cunoștință. Că iară se derulează super producțiile americane în memoria afectivă…. Umblă ăia cu foaia de hârtie de le iese limba, considerentul ,,am luat la cunoștință” fiind perfect legal doar când i se pune destinatarului în mână. Până atunci, circulați, vă rog! Toate se petrec, conform Al. 3, înainte de prima audiere, dar în cursul urmăririi penale. Curioase chestiuni, fiindcă gestualitatea ar impune modalități egalitare de relaționare. Ceri scris, oferi scris, nu consideri o anexă maniera, adică, ,,… i se comunică și în scris…” drepturile și obligațiile. Inducând pe oricine în eroare, crezând în ,,… manent” ca într-o componentă sine qua…, de prim rang. Înșelând…. N-am dezvăluit încă finalul. Se cere, că-i pe hârtie, semnătura suspectului sau inculpatului, însă, organul poate obține… nimic, unul sau altul poate refuza ori se găsește în neputință. Fără să se listeze o serie, măcar sumară, de situații posibile. Nici acum nu definitivez. Mă împiedică un nou act: nu-ul iscălirii produce… Hârtii. Proces-verbal. De asemenea unilateral. The end-ul românesc, Al. 4, adaugă o ,,favoare”: ,,Spune, fiule, ce ai pe suflet și ți-om micșora pedeapsa. Recunoaște…”
Ne-a mințit americanul cu telejurnalul! Până să apuce a da din gură neîntrebat, posibilului infractor i se zice de la obraz. Declară, o face pe pielea lui. Art. 109 are acea…: ,,… este lăsat să declare tot ceea ce dorește referitor la fapta… după care i se pot pune întrebări.” Verzi și uscate? Nu punctual? Al. 2, ca destule din legislația autohtonă, nu lămurește cine are dreptul ,,… să utilizeze însemnări și notițe proprii.”, suspectul/inculpatul sau avocatul de consultat ,,… atât înainte, cât și în cursul audierii… când consideră necesar…” organul judiciar? Discreționar, nu? Despre Al. 3, doar atât: trebuia pus în capul listei, ,,… dreptul la tăcere…” are primordialitate.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share