Cotețul cu metafore – Lor…


Lor…

După un veac trecut de la Mărăști,
O luptă este încă-n fiecare,
Ce aparține astăzi unei găști,
Luptând fără credință și onoare…

Ce-a fost odată strigătul de luptă
Acum ne lasă pe toți rece!
O țară-ntreagă, în bucăți e ruptă,
De egoism. ,,Pe-aicea nu se trece!”

Și nimeni nu mai trece prin Mărăști,
Să simtă-n suflet grozăvia,
Acum se-aude altceva în căști,
Ceva ce nu mai este România!

Cine mai știe astăzi de eroi
Care-au luptat sub focul inamic
Ca să ne lase țara ce-avem noi
Căci fără ei, n-am fi avut nimic…

Lăsat-au ei, atunci, sapa și coasa,
Fără să știe ce-i așteaptă,
Și-au apărat cu sânge vatra, casa,
Știind că asta este calea dreaptă!

Credeau atunci în aste idealuri,
Și au făcut această țară-ntreagă,
Scriind cu sânge pe câmpii și dealuri
Au arătat că țara le-a fost dragă!

Ce-a mai rămas acum din ei,
E strâns grămadă-n osuare,
Și-n file-ngălbenite ale istoriei,
Din care mai trăiește România Mare…

Ei ne veghează din mausolee,
Din nemurirea lor, cea infinită, rece,
Privind tăcuți a țării epopee,
Strigând și azi: ,,Pe-aicea nu se trece!”

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share