Propoziții pretențioase – Alacul


Confirm.
Și eu mă număr, fără să am afiliate la nume alte zorzoane profesionale, printre cei trecuți de milă la una dintre materiile de bacalaureat. Cinci în cap este dovada că nu știi mai nimic sau că jumătate ți-a ieșit pe-o ureche. Varianta mea este inversă: atât am putut reține. Ce era să pierd? Literatura a fost și rămâne pentru mine o enigmă, o nerăspunsă întrebare, ceea ce s-a reflectat în lucrarea de control de la finalul liceului. O cale de a transmite gânduri și trăiri, de la fantezii până la crudul adevăr, sub forma abstractă a regularizării formei și impunerea ei.
Albesc în fiecare zi câte puțin, cărunțirea firului de păr reflectându-se oarecum în percepția realității din ce în ce mai bine. N-am aiurat niciodată când mi-am expus propriile păreri, chiar dacă prețul divergenței a fost atragerea antipatiei și excluderea. N-am pus aistor situații conflictuale semnul întrebării niciodată după, nu m-am simțit vinovat că am interpus altora, unde nu s-a putut altfel, potrivnicia cu dovezi irefutabile.
Nu sunt posesor de absolut, am această disfuncție nativă, prin faptul că sunt om și nu prea. Nu m-a ajutat natura să mă împlinesc până la stadiul standard, fizicește, în ordine sucită, și oricât ni se vrea nația pământeană perfectă, iată, nu suntem nici pe departe demni și potenți a-l/o atinge.
Inexplicabil cum astăzi am renunțat la cramponarea de astfel de mijloace. Adică. Să las autorul să se destăinuie, iar eu să nu fiu nevoit să am nu-ș’ ce părere despre dânsul, ba încă să o și aștern pe hârtie pentru a mi se da un calificativ.
Mai bine ascult. Decât să practic meseria de păstor pentru ,,albade” lălăite atonal, fără să mi se cuvină, mai curând mă transform în ceea ce nu m-am sfiit să fiu: un simplu muncitor. O albină-lucrătoare, îndobitocită genetic să facă ce i s-a scris. Ce poate. Ce a învățat peste încrengătura adeneică. Dacă….
Dar când – numai condiționalități, din aistea sunt conceput – nu ești făcut din materia primă a marilor realizări, culcă-te! Dormi și lasă altora ,,meteahna” de a împărți sfaturi și lecții. Ori stai locului și învrednicește-te să cauți metoda ieșirii tale din….
Anonimatul nu e chiar o nenorocire. Nu stârnește invidii, nu creează breșe în personalitățile elitiste, nu dă alarma în mentalul nimănui a amenințare. Dispar o suită de perechi antonimice, războinice, nimicul fiind soluția ideală pentru echilibrul universal. Fără acțiune, reacția este inexistentă.
Și totuși, e aievea. Se întâmplă azi, acum, de destul timp cât să fim îngrijorați de soarta noastră. Nu națională, cum unii încă se agață de concept, ci umană, evolutivă, amenințată să pice cât de curând în primordial, ajunsă în ajunul nepăsării, neștiinței, dobitociei. Nesimțirii și tupeului barbar. Să dai în cap ca să supraviețuiești. Neîntrebându-se astfel de indivizi câtă vreme vor rezista fără să li se aplice același tratament.
Am eu luptele mele, de aceea mai sar de pe asfaltul civilizației în tina porcească a votului de blam, dar neamestecându-mă nici cu ea, nici cu cei ce se simt în conținutu-i ca-n rai.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share