Propoziții pretențioase – Agnate


Trăiesc totuși în lumea asta extraterestră de umană.
Ce-i una și cealaltă n-aș putea să mai spun. Mi-e peste mână să dau indicii clare. Ce vor dânșii? Ce voiau, de fapt. Din partea primilor este de neimaginat, n-a dat nimeni nas în nas cu vreo năpârcă colorată spre a transmite mesajele de dincolo de atomul cosmic Pământ. Nu ajută nici scenariile închipuirilor noastre, nici cele mai sumbre, nici acelea în care-și unesc destinele umanoizii agrari, cu extragalacticii stelari, pe mirificele pajiști acoperite de aglice. Ne-ar fi spulberat într-o clipită de și-ar fi pus în…. Nici de numit nu poți a le numi ceea ce noi îi spunem cap. Parte corporală în care nouă ni s-ar fi sădit o bombă distrugătoare la adresa lor.
Să se aiepte cine-o dori, aiasta-i o sămânță de profundă imaginație. Încă. Iar noi doar mici animăluțe multicelulare înfometate. Ne trezim cu aceeași, adormim….
Te agitai inutil. Dacă mușchiul lui de zidar s-a hotărât să se-ncordeze la tencuit pe partea unde ne dorisem a meșteri și definitiva linia poalei din dosul magaziei…. Să fi văzut zel! Viteză. Așa-s ei. Se-nfoaie, grăiesc tare și-nvârt mistria din poigné ca maestrul cel cu valsul actual de mare succes, Rieu, arcușul.
Adevărul este acesta. Nu mi-au plăcut niciodată excesele, chiar dacă uneori, ca dovadă de inutilitate, a trebuit să adaug câteva doze de nebunie normalului, să devin competitorul celui dat în stambă. Ahtiam, în rare ocazia, să-i văd mutra chircindu-se grimasă cu grimasă până la furie și explozie verbală turbată. În ultima vreme însă, mi-am îndesit obiceiul, fără patima situațiilor din urmă, doar ca să ațâț indivizii prea plini de sine. La fel de pământeni ca oricare, la fel de neimportanți ca fiecare. O distracție interioară superbă.
Toți sunt încurcați de mercurul și mecanica cea cuantică din Vede, de micul cosmos din interiorul atomilor plin de nimic, de triburile ce identificaseră Siriusul 2, ăl mai mic la vedere…. Le spun să se-mpace cu ideea poeților, că-ntinzând mâna spre cer, pot culege cu cea mai mare ușurință stele. Și ce e o stea? Un pumn consistent de energie. Un… nimic.
Mă consider produsul acestuia. Fapt ce atrage după sine (cutumă monotonă) insignifianța. Un muncitor chitit să-și asume o sumă de operațiuni cu final fericit. Mă gândeam să torn o punte între inexplicabilele dovezi scrise în antica ființare omenească și bizara listă de vorbe ale clienților ,,pețitori” de lucrări, fără să reușesc, numai că mie așa mi s-a părut, că un pic de Nostradamus în prorocire creează un soi de mister indescifrabil.
De câte ori n-am auzit placa ,,… Cine știe? Dacă iese bine, vă recomand și altora! De la mine la altul, de la el…” Și-așa mai departe. La bătut de tablă, la cântat, în orice domeniu unde se pune osul la treabă, ți se pune-un nod în papură și rămâi însemnat.
Așa părea să fie și lucrarea lui Cătălin, un ultim grajd din curtea fostei ferme zootehnice de la Măcrina, de primit prin gestul mărinimos al unui binevoitor. Fane. ,,Dac-o faceți p-asta bine, vă mai dau una.” Și tresari, și-o iei drept dezumflare. Cum încercase ultima dată, dar pe nepusă masă. Telefonul forțat la ureche, obligativitate în orb, renunțare după doar o zi. Angajamentul nu se putea realiza doar cu trei inși. De-alde hangare metalice de la zero…. Doar cu brațele…. Pe Cătălin îl știam bine, fusese la fel de breaz ca mine în tinerețe. Poate și mai dihai!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share