Propoziții pretențioase – Aglică


Păstram cu drag cuvințelul din titlu (diminutiv la sugestia indirectă a unei cursante, poate chiar două, dedate la micșorarea mergătoarelor în examinările de final de an), dar în dosul acela….
De-acolo, cât vedeam cu ochii, ca acel aheean, plecat cât să-și lase Penelopa de izbeliște, pe mări, câmpuri de grâu. Între grajdul de acoperit și învecinatul o pădure de tufe. Ostilă. Înfricoșătoare. 55 de metri de necunoscut. De șerpi și șobolani. De plante bizare, crescute sălbatic una dintr-alta, înțesate, țepoase, de strajă (că tot aminti nea Viorel Dodan de neuitatul comunism), fantomatic, sacrificatelor bovine. Oricât am încercat să mă strecor între ele și zid, pentru o evaluare a problemelor întâlnite și la Gelu, la poale, n-am reușit, ramurile mă agățau, rădăcinile ieșite din matcă îmi puneau piedică, încât la un moment rămăsesem agățat precum hobbitul prins în mrejele uriașului păianjen înaintea marii izbânzi salvatoare de omenire. Se-nfipsese în tricou o cracă, pantalonului îi intrase o alta pe la hăitoacă, trăgeam disperat și, chiar cu o oarecare mobilitate, încercările au eșuat. Cristi, salvarea mea. Căci după Năică….
,,Da’ stai, mă, acolo! Iote, aguzii-s aproape copți, vreo două agrișe-s în stânga…” ,,Râzi, zic, în loc să-ți pară bine (!)! Agrișă să-ngurgitezi tu! Și agudul ăla să-ți facă ție buzele vinete! Mișcă-te, că-mbătrânesc în pădurea asta amazoniană!” Agrara lucrare necesita în primul rând o defrișare totală, apoi dezgolire de eternită. O treabă pentru….
Doi nebuni. Și eu, și Cătălin primisem în tinerețe calificativele, amândoi de-un curaj, amândoi de-o despuiere memorabilă. Însă fiecare la timpul lui. Și-n cârciuma unde-și făcea veacul. Eu la Turist, el la Terasa Parc. Un muzicant și un ospătar închipuiți la plaja de nudiști. Dar cu măsură și parțial.
Asta nu știa Fane, altfel nu se erija în geambaș de lucrări. Prin ce agonii și extaze trecusem și cum ne înfrățise comportamentul afectat de supărare și pahare destule peste limita admisibilă.
,,Ușor, Cristi, că mă rupi! La ce te aiepți așa-n lenjeria mea?”
Alt client, altă făcătură, alte probleme de montaj. Aceleași tertipuri operaționale, îmbunătățite, pentru un deziderat suprem: perfecțiune. Vizat și neatins. Angajarea în fronturi de lucru de gata, pe structuri vechi executate cu marjă de eroare la nivelul zecilor de centimetri, probabil și o suprafață cadastrală nu îndeajuns sondată de rezistență, mâini neexperimentate, utilaje uzate, comenduiri de șantier defectuoase, ploi, ghinioane și plictiseală la cea din urmă construcție, chiar lene, fiindcă din ăștia care nu ahtiau după muncă intensivă mai văzusem. Pe vremea răposatei ere socialiste dădusem în trap la niscai grajduri dobrogene, iar ca parteneri civili, eu militar, am avut parte de câteva lepre. În sensurile cele mai rele. Deopotrivă cele mai bune. Disimulau inactivitatea, ei, foști deținuți, după obiceiuri burgheze. Măsuca matinală, siestă, prospectarea terenului ce urma a intra în producție, inspectarea și contabilizarea materialelor, țigarea, tihnita pregătire a…. Mortar, bre! Niște țigani cu pretenții de meseriași, aruncați de mai marii agilor departe de comunitățile respectabile, cărora nu le agreai în veci nici nașterea, nici prezența, nici comportamentul, cu atât mai puțin cele două scârbite mistrii aruncate silnic pe mururi și ,,pratențiile” de-a li se servi îndărături gestice și verbale conforme cu statutul de o treaptă peste a noastră.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share