Cenaclului Alexandru Sihleanu – 28 Septembrie 2019


CÂND ȚI-E LUMEA MAI DRAGĂ, VIAȚA ÎȘI ÎNCASEAZĂ DATORIILE

Sâmbătă, 28 septembrie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, la cafeaua literară, cu „Imnul orașului Râmnicu Sărat”, versuri Matincă Costea, muzică Manea Agheană, interpretare, voce și chitară, invitatul special Manea Agheană, a continuat cu Cântec de oameni (Valeriu Sterian), și Vântul bate, apa trece (Mircea Rusu) spre încântarea asistenței și… aplauze pentru prezența, și mai ales prestația trubadurului Manea Agheană, care a însuflețit atmosfera. Sănătate îi dorim, să ne încânte cu muzica lui cât mai multă vreme.
A urmat un moment epigramistic in memoriam Matincă Costea:
„(Domnului Laurențiu Turcu) Mulți îi spun și nu-i păcat!/ Urmaș al lui Cincinat,/ Dar urgent de vrea să fie,/ Schimbe barba… cu-o chelie. (Ordonanța ordonanței) Dacă nu ar fi speranță,/ La guvernul prăfuit,/ Mai dau înc-o ordonanță/ Și ascund ce n-au pornit. (Unui actor) Mimând partida de amor/ Îți pare simplu, o postură,/ Da-n viață nu-i așa ușor,/ Deci, ia-ți neapărat dublură. O epigramă semnată Laurențiu Turcu: (Pericolul ploii de vară) Lacrimi calde cerul plânge,/ Gheorghe vrea să se ferească,/ Știe c-are fier în sânge/ Și n-ar vrea să ruginească. O epigramă semnată Viorel Dodan: (Replică la epigrama Frunza) Și-astăzi a rămas ispită,/ Iar Adam mai poartă vina:/ Când la Eva-i „veștejită”,/ Frunza-i verde la vecina! De curând, Uniunea Epigramiștilor din România a lansat volumul EPIGRAME DE 5 STELE, seria „Epigrama 2000”, nr. 36, volum colectiv realizat de Any Drăgoianu (200 epigramiști din țară, cu câte cinci epigrame, printre care și subsemnatul) Citez din carte: (Nicovala epigramistică) Prin ateliere de umor,/ Iată ce ne-duce anul,/ Se lucrează binișor,/ Doar cu dalta și ciocanul. Și mai citez epigrama cu numărul 200, semnată George Zarafu: (Grănicerii de pe Prut) Când sub cizme calcă locul/ Simt în piept o-ncrâncenare,/ Că trec numai pe mijlocul/ Țării lui Ștefan cel Mare!” (Dumitru Hangu)
„(Unui epigramist) Tot timpul ți-am făcut reclamă/ Că-n epigramă ai umor,/ Ai grijă, să râd de epigramă,/ Nu vreau să râd de autor. Câteva epigrame sub titlul generic Tristeți: „Călătorim pe drumuri pustii,/ Drumuri cu dus… fără întors,/ Nu mai găsim bilete cu ambele călătorii,/ Chiar de găseam, nu mai aveau niciun folos”. „Constat cu tristețe, frate,/ Și-mi vine să-mi ies din pepeni!/ Oare asta e dreptate?/ Când ești sincer să n-ai prieteni?” „Ce-nseamnă sexul protejat/ La bătrânețe… știe fiecare!/ Femeia cu care te-ai culcat,/ Să aibă cunoștințe de „resuscitare!” „Fraților să vă spun poanta…/ Am uitat la poartă sapa!/ Hoți în țară? Las-o baltă!/ C-am găsit-o tot la poartă!” „Cea mai bună băutură/ Este apa de izvor!/ Eu, om bun peste măsură,/ V-o las vouă, tuturor!” Și fiindcă tare mult îi plăceau dlui Matincă Costea, am făcut o culegere de glume: „O femeie caută o carte în bibliotecă. Soțul o întreabă:
-Ce cauți, dragă?
-Știi unde e cartea aia „Cum să trăiești până la 140 de ani?”
-Da, tocmai am aruncat-o…
-De ce?
-Începuse mă-ta s-o citească…”
„-De ce plângi Gheorghe?
-Socru-miu și-o făcut operație de schimbare de sex!
-No, și…
-Păi, acum am două soacre!”
„-Bunicule!! Vezi că ai șlițul deschis!
-Nepoate, la noi la țară este obiceiul, că atunci când moare cineva să lași ușa deschisă…”
„În atenția mirelui! În cazul în care se fură mireasa, sună la 112 și vei trăi fericit până la adânci bătrâneți.” (Manea Agheană)
„(Domnului Matincă Costea, autorul romanului „Destine zbuciumate”) Știe bunul Dumnezeu,/ Râul vieții este greu,/ Doar cu stânci și cataracte,/ Și destine zbuciumate. (Domnului Matincă Costea) Când l-asculți tresari uimit/ Și îți spui încrezător:/ Că prin tot ce a creat,/ Matincă-i nemuritor. (Unuia cu chef de vorbă) Văd că nu-i mai tace gura,/ Fiindcă debitul verbal,/ În raport cu băutura,/ E direct proporțional.” (Nicolae Constantinescu)
„(Unor pseudo-creatori) Ascultându-te uimit,/ Încă nu m-am lămurit,/ De ce tu stimate bard,/ Iarăși dai cu oiștea-n gard? (Unor pseudo-creatori) Vreau să stau ca un nabab,/ La umbra unui baobab/ Împărțind biruitor,/ Epigrame tuturor. (Domnului Manciulea cantautor) Ești desăvârșit în toate,/ Arta ta mă dă pe spate,/ Totdeauna ești în top/ Și te-aș asculta non stop. (Domnului Mitică Hangu) Din Pandelă la Posada,/ Cuvântul dumnealui e spada/ Ce doboară prin poiene/ Turbine eoliene. (Domnului Mihai Sălcuțan) Nu te teme Sălcuțane,/ Că la Râmnicu Sărat/ Avem preoți de nădejde,/ Se pricep la tămâiat.” (Domnului Laurențiu Turcu) Azi la Turcu la agapă,/ El nu se neliniștește,/ O remarc-a lui nu-mi scapă,/ De plătit, Turcu plătește. (Mihail Constantinescu)
Un moment muzical cu invitatul special Manea Agheană și chitara sa: Rău mă dor ochii, mă dor, Hai să-ntindem hora mare și N-am să mai iubesc, zisese (Savoy) spre încântarea asistenței.
A continuat lectorul de serviciu, Aneta Pioară Țâru, cu nuvela S-a întâmplat odată din care exemplific: „Era vară. Fierbea aerul de canicula ce cuprindea văile. Vasile obosit, soios și cu coasa în spate, intră pe poartă și strigă la Victorița, femeia lui, care era la bucătăria de vară, unde trebăluia pentru masa de seară… Pe sub bolta de viță-de-vie cei trei băieți se zbenguiau și strigau, din când în când, la mama lor să le aducă mai repede mâncarea pe masa de sub boltă, că mor de foame. –Hei, femeie, pune repede niște apă în albie că mă ustură grozav pielea de atâta transpirație! Trebuie să mă spăl! Auzi! –Puneți și singur, ce ți-au rămas mâinile în țarnă? Ce-i cu mofturile astea? Îi răspunse femeia, care gătită nevoie mare, stătea rezemată în tocul ușii de la bucătărie și vorbea cu prietenul lor de familie, Costică, care tocmai voia să plece… Ținea în mâna dreaptă o sticlă de votcă cumpărată de la magazinul din sat. Pe vremea aia, nu găseai mai nimic prin magazinele sătești, că era după „revoluție”, era prin 1990. A dat mâna cu prietenul Vasile și l-a întrebat: -N-ai terminat, măi Vasile, nici azi? – Nu, mă… că-i tare încurcat fânul… Toată ziua se joacă căprioarele prin el… și… a crescut foarte mare, dacă tot a plouat… dar, tu ce faci? Cu cine bei votca? –Ei, cu cine, cu mama și cu frate-meu… și a ieșit pe poartă. În acest timp, Victorița, femeie înaltă, solidă cu obrazul dur, tunsă bărbătește, cu niște blugi strâmți, de pocneau pe fundul ei proeminent, îl urmărea pe Costică cu niște ochi ca a unui lup flămând… Băieții, Stelică, Dănuț și Ștefan băteau cu putere în masă cu lingurile de inox așteptând mâncarea… Vasile și-a pus cu grijă coasa și traista cu sculele în vișinul din fundul curții, și-a pus apă din deja ce era mereu plină cu apă de ploaie, într-o covată care era rezemată de peretele casei și începe să se spele de la brâu în sus, că apa era călduță de la soare… Se șterse pe un prosop ce se afla tot acolo într-un cui bătut în atârnatul de la peretele bucătăriei, unde era și albia galvanizată, făcută de niște lăieși, care în fiecare an se aciuiau în satul lor de lângă șoseaua asfaltată, lucrând pentru gospodarii satului fel de fel de obiecte necesare în casă: tigăi, ibrice din resturile de aramă rămase de la cazanele de țuică, coveți de tablă galvanizată…, după ce își aduse din casă o pereche de pijamale curate. A dus apoi covata la spatele bucătăriei și a strigat la băieți să nu se ducă peste el că vrea să se spele pe tot corpul. Copiii s-au conformat și nu l-au deranjat pe tatăl lor, iar acesta după ce și-a terminat baia, curat, îmbrăcat în pijama, vine la masă, unde Victorița pusese mămăliguța caldă, brânză de oi și tocana cu carne de pui. (…)-Ți-am spus mereu că trebuie să faci alt closet, dar degeaba, uite ce se întâmplă, putea să se rupă și tronul ăla de lemn și să cadă băiatul în mizerie și să moară… –Bine c-a fost numai așa, gata, mâine îl chem pe Tolică să sape groapa, că la de-astea se pricepe și are putere, iar cabina o să ne-o facă nea Nicu la el la atelier… (…) Caii mergeau în trap ușor și Stelică urmărea totul, întunericul ce tocmai se depărta lăsând loc luminii firave, iar spre răsărit, la orizont, cerul începea să se înroșească. Era primul răsărit de soare pe care îl vedea Stelică și încântarea de care fu cuprins îi dădu o stare de fericire și-i zise tatălui: -Tată, tu vezi în fiecare dimineață acest spectacol minunat? (…)S-a terminat cu fânul și Vasile a luat drumul Păunoiului să aducă lemne pentru iarnă, luând cu el și pe cei doi băieți ca să-i învețe drumul, să știe unde-i pădurea lor pe care tocmai o revendicase după Legea 1 din ’90. Mai pe la prânz Ștefăniță fu trimis de maică-sa să ducă o oală, care le fusese adusă de mamaia Mărioara cu lapte prins și-l învoise să stea cât vrea el și băiatul fericit a pupat-o pe mama lui și a ieșit zbenguindu-se pe poartă… după cinci minute apare Costică , care informat că-i singură vecina lui, intră buzna în casă peste ea, unde aceasta făcea nițică ordine în lucrurile băieților. O cuprinse de după mijloc și înflăcărat în obraji, printre cuvinte de iubire pătimașă o duse în pat, fără să mai aștepte acceptul acesteia care fusese confirmat prin moleșeala cu care acesta se lăsă în brațele amantului și-l cuprinse pe după gât… după câteva minute de sărutări prelungite și mângâieri deocheate, Costică se desprinse din îmbrățișări și trase zăvorul la ușă apoi își satisfăcură dorințele carnale în voie. (…) Ultimele zile ale lunii septembrie se scurgeau încet pentru Victorița, că Vasile stătea mai mult pe acasă, prietenul Costică îi vizita ca de obicei, dar după ce se cinstea cu Vasile și-i fura câte un sărutat Victoriței în minutele când soțul mergea să aducă un cofer de vin din cramă, pleca dezamăgit… Victorița era din ce în ce mai ciudată în comportarea cu soțul, o făcea mereu pe bolnava sau motiva că n-au adormit băieții și s-ar putea să asculte pe la uși… asta când bărbatul ei, care o iubea cu adevărat și voia să facă dragoste că erau tineri, el 37 de ani și ea 34… (…) –Mamă unde a plecat tata că nu-l mai văd prin curte și nici aseară nu l-am văzut? –Nu știu Culiță, mi-a tot spus că o să plece în afară, undeva, să facă bani, că s-a săturat de sărăcie… (…) A trecut o săptămână și Vasile n-a apărut de nicăieri. (…) După încă o săptămână lumea din sat nemaivăzând pe vecinul lor au întrebat, iar Victorița a mers la Poliție și a declarat dispariția soțului, spunând polițiștilor și povestea cu bănuială că poate a trecut granița în Ungaria sau Slovenia ca să ajungă în undeva în Spania ori Italia… Poliția bineînțeles că și-a făcut treaba, a făcut demersuri, anchete pe la rude mai departe, dar n-au dat de nici un fir informativ ca să-l găsească și dosarul a fost clasat. O tristețe grea apăsa pe viața celor trei băieți, dar mai ales pe mama Mărioara. Îl visa mai mereu pe băiatul ei, dar când se trezea și lumina din fereastră îi bătea în ochi, visul dispărea. Într-o seară de vineri, înainte de a se băga în plapumă și a-și face rugăciunea de seară bătrâna puse în geam o pătură și se culcă. Adormi. „Deodată, pe ușă intră Vasile, vesel și cu un castron în mână. –Mamă mi-e foame rău și Victorița n-a făcut mâncare, e tot bosumflată, așa că am venit la matale să mănânc… –Hai, stai colea, dragul mamei și mănâncă, uite, am o varză călită foarte bună, că eu țin postul, dar ție uite, îți pune mama deasupra și o bucată, două de mușchi de la cazan. Bătrâna dispăru în cămară de unde se întoarse cu o tigaie cu mușchi de porc prăjit, îl pune pe plita încinsă și după câteva minute i le pune în farfurie lui Vasile peste varza călită. Vasile dădu deoparte șervetul ce învelea mămăliga de pe masă și începu să mănânce cu poftă, apoi maica îi aduce și o cană cu vin pe care acesta o bea pe nerăsuflate. Zise sărut-mâna pentru masă, se ridică și se îndreptă spre ușă. Mama Mărioara dădu să-l oprească, zicându-i: Nu pleca, spune-mi și mie pe unde ai fost că tare am fost îngrijorată.” Vasile dispăru și mama Mărioara s-a trezit. (…) Din ziua aia n-a mai avut astâmpăr, cum se așeza în pat și închidea ochii, prin fața ei treceau scene de groază, îl vedea pe Vasile cum îl lua valul și se îneca, cum mergea pe un drum pustiu și de după o tufă sta unul și când apărea îi da în cap cu ciomagul, cum trecea linia de frontieră și cădea împușcat de grăniceri… așa că, își puse în gând să meargă la o ghicitoare, la Râmnicu Sărat, de care auzise ea pe una din Chiojdeni că i-a spus tot adevărul despre niște bani ce-i dispăruse din casă. A stat să treacă postul și sfintele sărbători de Crăciun, s-a mărturisit, s-a împărtășit și într-o dimineață s-a urcat în autobuzul de Râmnic și cu adresa femeii în buzunar, îndrumată de o doamnă de pe stradă a ajuns la ușa acelei femei ce ghicea în cărți. După ce i-a povestit acesteia ce necaz o aduce la ea, ghicitoarea a descântat cărțile de trei ori și le-a întins pe masă. S-a uitat lung la modul cum se înșirase cărțile, s-a uitat și la bătrâna necăjită, și i-a spus, după ce le-a mai întins de vreo trei ori, cum că, felul cum îi arată ei cărțile Vasile nu mai e în viață, dar el n-a plecat departe, l-a omorât cineva, cineva apropiat, o rudă… și nu-i departe de casa lui… să-l caute… De frică să nu cadă pe stradă, ghicitoarea i-a făcut un ceai și i-a dat o pastilă de calmare, ducând-o apoi la autobuzul ce trebuia s-o ducă acasă pe femeie. A doua zi mama Mărioara a mers la Postul de Poliție și a depus o plângere în care cerea să se reia ancheta, că băiatul ei e mort și să-l găsească așa mort, ca să-l îngroape creștinește… Au reluat polițiștii ancheta și au chemat la audieri multe persoane, neamuri de ale lui Vasile, de ale Victoriței, pe aceasta de mai multe ori, fapt ce a iscat ura între ea și soacră-sa căreia îi reproșa că n-o lasă liniștită după ce Vasile al ei a dispărut ca un laș și a lăsat-o cu trei copii să-i întrețină singură. (…) A doua zi a descins în sat o echipă de polițiști și securiști de la criminalistică de la Focșani, aducând cu ei și un câine lup bine dresat în descoperirea cadavrelor, iar Victorița a fost reținută sub acuzația de crimă, cu toate că ea nu recunoscuse nimic la audieri. Au controlat polițiștii din nou peste tot, în casa și curtea lui Vasile, dar nici un semn. (…) Când au vrut să iasă din curte câinele s-a smucit înapoi și n-a vrut să iasă, Doamne ferește! Atunci polițistul l-a lăsat slobod, iar câinele s-a dus în casă, a lătrat în dormitorul soților și a stat câteva minute apoi a ieșit mirosind pas cu pas până în curte, îndreptându-se spre closet. A dat roată de vreo trei ori și cu limba scoasă s-a așezat, uitându-se la polițistul dresor. Securiștii au dat roată peste tot, au intrat în closet, s-au uitat și în groapa proaspăt făcută, dar n-au văzut nimic, closetul era aproape gol, așa că s-au îndreptat spre poartă, dar câinele nu venea după ei, iar la chemarea șefului el stătea pe loc și lătra. Văzând că nu fac nimic, câinele a început să sape cu ghearele sub cabina de lemn a closetului. Atunci unul dintre securiști a luat hârlețul și a început să sape lângă peretele dinspre apus al closetului. La al doilea rând de hârleț polițistul a simțit că dă de ceva tare și a cerut o sapă, mamei Mărioara, care a stat tot timpul acolo lângă anchetatori. A tras pământul săpat deoparte și tot trăgând cu sapa ușor vede niște fire de păr negru, apoi dezgolește o tigvă, la care șeful de la criminalistică zice: -Aici e, l-am găsit! Luați-o pe bătrână și sunați salvarea! A sosit în zece minute salvarea, care a luat-o pe mama Mărioara, care deja leșinase. (…) În aceeași zi a fost arestat și Costică sub acuzația de instigare și complicitate la crimă… Au fost judecați în fața comunității, încătușați în fața Primăriei din comuna lor… (…) Când a ieșit din închisoarea de la Jilava, după ce a executat 12 ani din cei 20 la care fusese condamnată, Victorița n-a mai fost primită de băieți în casa lor și a dispărut, luând drumul străinătății. Nici pe Costică nu l-au mai primit ai lui, după opt ani de pedeapsă pe care i-a făcut integral. Am plecat și el din țară. Vorbea lumea că Victorița l-ar fi urmat prin Turcia că nu s-a mai aflat nimic. Nici rudele lor nu știu nimic de ei… Probabil și-au făcut acte false și trăiesc fără griji în Turcia…” Trebuie să subliniem ambiția lectorului de astăzi, de a dovedi sieși și mai ales celor din jur capacitatea creatoare a eului epic. Cu iz de fapt divers, reușește să susțină firul epic, în timp și spațiu, reușind să gradeze acțiunea și să transmită cititorului tensiunea lecturii. Acordă atenție limbajului zonal și are timp și pentru descrieri de natură. Cu mai multă atenție la topica frazelor, autoarea pare să realizeze ce și-a propus.
Și iarăși un moment special, muzică cu invitatul special Manea Agheană și chitara sa: În rândul patru (Dan Spătaru), Sus în deal (Mihai Constantinescu), Hai acasă, puișor (Gică Petrescu) și Zaraza spre îmblânzirea atmosferei și încântarea asistenței.
„Opera literară poate fi abordată și din punctul de vedere inter-artistic (cum am zice noi, educatorii interdisciplinar). Dacă ne referim la modul cum s-a realizat edificiul operei apelăm la arhitectură, în care cuvintele sunt materialele de construcție, cărămizile, lianții, grinzile, adică termenii lingvistici, cuvintele, subiectul operei, modurile de expunere. Referitor la imagini intervine picturalul, unde se pot folosi conotațiile generatoare de tropi, împletirea modurilor de expunere, a stilurilor: direct, indirect, indirect liber. Dacă vorbim despre acei bulgări fluizi ale izvorului de munte, unde elemente ale limbii vorbite se împletesc cu elemente ale limbii scrise, ale limbii populare cu limba standard. Se zice că graiul cel mai apropiat de limba literară se vorbește în fostul județ Râmnicu Sărat. (Doamnei Aneta Pioară) Harnică precum albina,/ A cutreierat grădina,/ Cu flori de mărgăritar,/ Al cuvintelor nectar.” (Mihail Constantinescu)
„Autoarea acestei scrieri literare, dna Aneta Țâru Pioară abordează în activitatea sa cu real succes și talent artistic creator, pe măsură, cele trei genuri literare: liric prin poezie, epic prin nuvelă și roman, dramatic prin piese de teatru. Suflet ardent și neastâmpărat, într-o permanentă competiție cu sine, ne prezintă astăzi o nuvelă cu titlul S-a întâmplat odată de-a lungul a opt pagini captivante pentru cititor. De fapt, subiectul literar s-ar putea intitula și „Dragoste cu bucluc/năbădăi”, „Amor tragic”, etc. Compoziția nuvelei prezintă drama unei familii liniștită formată din soții Vasile și Victorița, cu cei trei băieți ai lor: (Stelică , Dănuț, Ștefan), care din pagina a 5-a se îndreaptă cu pași siguri spre o tragedie în familie, în urma unei relații extraconjugale dintre Victorița și „prietenul” lui Vasile, vecinul Costică, în urma înțelegerii cu acesta (concubinul) soția își ucide soțul cu două lovituri de topor în cap, după care îl ascund în peretele dublu al W.C.-ului din curte, crezând că nu se va descoperi crima abominabilă. Sesizată lumea de dispariția lui Vasile, Victorița îl dă plecat „în afară”. Dar, potrivit credinței populare, nezdruncinată prin tradiție, sunt trei zicători cu tâlc: vecinul de lângă casă, niciodată nu te lasă, minciuna are picioare scurte, crima iese la suprafață ca uleiul. Cu ajutorul echipei de experți criminaliști de la Focșani, crima este demascată, iar concubinii sunt județi în public (la primărie) și condamnați la 12 ani și 8 ani, iar copiii sunt luați de D.P.C. Focșani și integrați în Centrul de Plasament de asistență socială și ocrotirea minorilor. După eliberarea din penitenciar, Victorița și Costică își pierd împreună urma prin Turcia. Băieții: cel mare polițist, al doilea contabil, al treilea vânzător la un magazin. Concluzii la final: autoarea ne prezintă un fapt real, din care s-a inspirat, care a lăsat consternată lumea satelor de Valea Râmnicului: de la Vintileasca, Chiojdeni, Dumitrești, până la Buda. De altfel, este arealul geografic cunoscut al autoarei, ana Aneta Pioară, trăitoare pe aceste meleaguri. D-sa scoate în evidență și un alt aspect îngrijorător: deprecierea valorilor morale din societatea românească și din familii, așa cum apar aproape zilnic la radio și televiziune – mediul citadin care a alterat și mediul rural, atât de pur și de curat odinioară, cu oameni cinstiți și cu credința în Dumnezeu.” (Liviu Nicolae)
„A fost binevenit momentul epigramistic în memoriam Matincă Costea, care se prevede a fi permanentizat. Privitor la opera prezentată de dna Aneta Pioară Țâru, constat că d-ei are preferințe pentru subiecte tari, a căror final este tragic și amintesc Crima de la Întorsura Buzăului, chiar și După 50 de ani. Tema nuvelei poate constitui un subiect pentru roman care poate fi dezvoltată în mai multe planuri narative. În nuvela de astăzi sunt mai multe planuri narative, dar mai puțin dezvoltate. Pornind de la un fapt real, autoarea a creat o adevărată operă literară de certă valoare. Acțiunea urmărește toate subiectele unei opere literare, este plasată undeva în mediul rural, într-un timp neprecizat (odată vara pe la cositul fânului), expozițiunea. Sunt prezentate și personajele. La începutul nuvelei acțiunea pare banală. Ea se desfășoară într-o gospodărie liniștită de la țară, Vasile vine de la cosit, Victorița cu treburile gospodăriei, cei trei copii. De observat: femeia, la tot ceea ce îi cere bărbatul este foarte țâfnoasă: „Puneți și singur, ce ți-au rămas mâinile în țarnă?” Momentul care declanșează desfășurarea reacțiunii este dărâmarea closetului și copilul cade în closet. Acțiunea se precipită, la un moment dat, când are loc o discuție aprinsă între Costică și Victorița, și urzesc planul diabolic al crimei. Acțiunea capătă un oarecare dinamism, dacă urmărim graba cu care se derulează faptele pentru a construi cât mai repede closetul și a-și pune în aplicare planul diabolic, ceea ce dă acțiunii un oarecare dinamism. Asemenea măicuței bătrâne din balada Miorița, mama Mărioara presimte moartea feciorului, presimțiri ce duc la descoperirea crimei și a făptașilor. Asemeni Victoriei Lipan, mama Mărioara, femeie credincioasă se spovedește, se împărtășește, dar este și superstițioasă pentru că merge la ghicitoare, ceea ce îi întărește convingerile ei sumbre. Folosește toate modurile de expunere: descrierea naturii, a răsăritului de soare „spectacolul minunat” pe care îl vede pentru prima dată Stelică „și încântarea de care fu cuprins îi dădu o stare de fericire” sau alte descrieri: jocul copiilor, modul de a se spăla a lui Vasile, etc. Narațiunea se face la persoana a III-a. Dialogul care dă un dinamism al acțiunii, dialogul dintre tată și fiu, de unde reiese preocuparea tatălui pentru a-și pregăti băiatul pentru viață. Monologul interior, gândurile Victoriței pentru a pune în aplicare planul diabolic al crimei „E bine, e bine … după ce îl fixăm în picioare, rezemat de unul din pereți cu trei lanți de lemn, facem o cutie de scânduri și o băgăm în groapă, o fixăm bine de pereți, iar pe lângă el băgăm pământ li totul va fi bine…” Textul este presărat cu minuțioase descrieri ale naturii unde întâlnim frumoase epitete: „trap ușor”, „fân proaspăt cosit” și o metaforă personificată: „întunericul se depărta”, „lumină firavă”. Ca o observație, frazele sunt mult prea stufoase și atenție la cacofonii. A se reveni asupra lor. Pe tot parcursul nuvelei urmărim tensiunea psihologică ce crește. De la început Vasile gospodar, Costică amantul, Victorița femeie ușoară, copiii victime ale adulterului. Autoarea a reușit să transmită tensiunea psihologică auditorului.” (Floarea Stănescu)
„Dna prof. Stănescu are perfectă dreptate, mă gândeam, când a început lectorul de serviciu, la un văr de-al meu care venea seara murdar, dar n-au trăit împreună, mă vedeam pe mine plecând în zori, cu coasa în spinare. Am ascultat cu mult interes lectura dnei Pioară regăsindu-mă în lectura d-ei. Îi mulțumesc și îi doresc succes!” (Costică Drîstaru)
Sâmbătă, 05 octombrie, începând cu ora 11:00 ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi închinată lansării romanului ȚARA ZIDULUI AMAR, autor Constantin Marafet. Prezintă: Mioara Bahna și Florin Dochia. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share