Propoziții pretențioase – Agioul


Fals grosolan. Confuzie totală.
Scrisesem. Obicei de-a lua pe fugă, superficial și la voia întâmplării. Mod de-a-mi rezerva surprinderea și-a-mi incita gargariseala. Nu așa cum o descrie dicționarul, fără șir și logică, ci ponderată. O carte o începi cu coperta. Iar a domnului m-a surprins. Pe motiv de necunoaștere. Și-am trecut cu viteză la conținut. Cu o umbră de aheeni și romani dintr-o lectură a lui Vasile la cenaclu. M-am agățat de ea, crezând că sunt pregătit, agerit suficient. Ba! Mi-a picat falca, am devenit instantaneu agnată, neputincios în fața troiei de cuvinte. Urgent lexic!
Urgent rectificare! O clipă am dat să cred că-i Marie Currie în haine de lucru. Levita în minte o imagine preluată din documentare. Nu fu. Locul era al unei alte native-n secolul națiunilor, al 19-lea, diriguitoare pe itinerarul transhumanței omului de pe terenul sterp al prostiei pe al stimei de sine. Prin obligații stricte. Străbuna italiană poruncește printre altele să lăudăm frecvent ,,un copil”. Proces ce duce, subliniază ordonator, la dezvoltarea – așa trebuie înțeleasă învățarea – simțului apreciativ. Din pledoaria de bine-rău…. Am întrerupt șirul din pricina unei deficiențe: textele ,,convergente” sunt desprinse din Montessori și depuse în fiecare articol diferit. Și iată, doar pentru această impunere a treia, câteva ,,traduceri”: ,,Dacă un copil este lăudat adesea, el învață să îi evalueze pe cei din jur.”; ,,Dacă un copil este frecvent lăudat, el învață să aprecieze.”; ,,Dacă un copil este adesea lăudat, învață cum să-i evalueze pe ceilalți”; ,,Oferă-i libertate de mișcare în siguranță.”; ,,Un copil care este lăudat frecvent – învață să aprecieze.”….
Ne repauzăm. Plaja de înțelesuri depășește anvergura celei întinse la poalele Mării Negre și răbdarea pentru astfel de ,,sinonime” s-a terminat. Am dorit o scurtă incursiune în bagajul de pregătiri incipiente ale tinerimii române, bombardată cu ,,vicii de procedură”, punându-o chezașă nereușitelor societății, ajunse la senectute virtuți. (Sunt cu ochii pe încă o aberație: ,,Dacă un copil este frecvent criticat, el învață să judece.”) S-o-ncontrez titaniadei celor de-un gând și-o faptă cu ale lui Emil Niculescu. Undeva dincolo de țărmul lui ,,de gustibus”, în imensul ocean de speranțe că omenirea, română, va renunța la a agiota aceleași produse de slabă calitate, aceleași farmece pe post de leac tămăduitor, se va desprinde din aiastă horă tărăgănată, acest agănău delirant, jucat de muieri, în special, și bărbați alăptați de narcoticul ,,eu”.
M-am făcut borș! Nu fiindcă numărul de ani petrecuți în afara cadrului literal universitar s-a întins după adolescență nepermis de mult, ci pentru o serie de fapte puse în contul unui vis irealizabil: prietenia necondiționată pe perioada veșniciei finite numită viață. Am crezut și agream ideea că doi oameni se pot agrega într-o eterică suflare muzicală și dincolo de ea….
M-am înșelat: Radio’s killed by video… star.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share