Propoziții pretențioase – Afinat


,,Nu ne mai afumăm, frate-miu, pe la Gelu?”, ,,Cristi, după un episod ca ăla, cu lamentări și tânguiri după casă, crezi că și-o mai face milă de noi ăl de sus?”
Îl mai agasam, după ,,merite”, acolo, pe câmpie, Ăl avea acțiuni limitate la pârjol și apă pentru belșug, de meseria noastră meschină – etichetabilă cu fiecare înțeles explicativ de-i fuse atribuit – îi păsa în proporție nesemnificativă, cedase drepturile păstorului de ari, deodată cu o formă de îndatorare către toți cei ce contribuiseră la sporirea averii. O mai fi pus în zestre și altele.
Cui nu? Are fiecare un al lui specific, picat din cer. Păcat de văzul celorlalți, obnubilat de propriile trăiri, neîncăpătoare în strâmta lume cotidiană. Ce să spun, se mai uită unii prin traista ta, închipuindu-și că se umple mai repede ca a lor, căutând să te ispitească de motivații. Așa, ca de ultimă dată pe anul acesta, ne găsirăm cale spre cârligul de siguranță, scăparea de toate cele, lucrarea-speranță a unui nou început de belșug. N-a fost ceea ce așteptam, dar nicio banală vizită la muzeul mega construcțiilor acoperite de noi. Încă din șosea părea că intrăm într-o altă lume, impresia schimbării, lipsită de festele jucate la trecere timpului, stăruia, căutând elementele noi. Și erau. Mai evidente la intrarea pe teritoriul asociației agricole a lui Gelu și-n a cărui curte erau ,,găzduiți” alți trei întreprinzători: dispăruseră cele trei grajduri-ruină, probabil primele ridicate după colectivizare, mai mici, mai rudimentare ce flancau la nord-est proprietatea; în locul ce devenise platformă pentru tirurile se edificase o proaspătă hală de depozitare a cerealelor, cu design modern, acoperiș de tip hangar, arcat, al doilea ca lungime, 80 de metri; aidoma-i, la vecini răsăriseră două identice. Primului îi eram destinați și primei părți a primei noastre descinderi la Măcrina. De montat 13 burlane. Nimic să afânăm, nimic să remediem. O banală și deloc epuizantă cuplare a jgheaburilor la noul sistem pluvial, refăcut ca urmare a remodelării spațiilor de trecere, rebetonate și înălțate cu mai mult de-un lat de palmă. Măsură dezavuată dintotdeauna de tata. ,,Ruleta, băiatu’!”, mă apostrofa. Nefolosită nu din comoditate, ci fiindcă un fel de cecitate se așterne peste organele vederii după atâta stat în soarele arzător, găsești ciocan, dar cuie ba, stai cu ochii-n scula necesară fără să spui cu certitudine că acolo este. Gata să adopți eresurile populare, că dracu-a ascuns-o. Cât am căutat creionul, ce rămăsese din el, un muc. Rememoram gesturile, le repetam, nimic. Îl înghițise… cimentul. Iar în privința palmei era mai simplu, nu te aplecai după ruletă, n-o scoteai din buzunar, n-o mai țineai prin ele ca să te incomodeze, nu pierdeai timp mergând după ea 15 metri în urmă la burlanul deja fixat: întindeai mâna, introduceai între brățară și perete degetele și verificai cât mai trebuie bătută. Jos, sus la fel. Oricât de chior, afocal, metoda imbatabilă nu dă greș. Numărul ghinionist a fost împlinit în patru ore. Aproape dezamăgit că după o vreme îndelungată, dornic de fapte mărețe, terminasem neașteptat de repede. Ehei, unde sunt lucrările de altădată? Drumuri dus-întors de jumătate de sută de kilometri, opriri la magazinul sătesc nicoleștean pentru o vafă, sucuri, pate, pâine, salam…, sute de metri de cusaci înșirați pe traverse, găuri, sârme, conișpane, table, holșuruburi….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share