Fărădelegea lui Călin – ZA NZ


Iar îs prost. Iar văz altceva.
Dac-aș fi citat tot, fără cezuri explicative, întrebări și răspunsuri distorsionante, căutările magellanice s-ar fi redus la revelația columbiană a descoperirii noii…. Când un articol ca 43 se impune, celelalte pălesc, se aliniază vasal. Greu ai da crezare slugii, greu i-ai accepta ordinele și mai ales îndeplini. Dar…. Legea legilor se face după propriile ierarhii, propriul mod de delegare, derogare, înființare și abrogare. În așa fel încât la Art. 45 predă, fără țidulă prevestitoare, puterea reunirii cauzelor procurorului, unealta sistemului judiciar pentru inexistența unei învinovățiri punctuale sau pentru deranjul creat unităților statale: ,,… se poate dispune la cererea procurorului sau a părților și din oficiu de către instanța competentă.” Un poate există și în Art. 43, la secundul alineat, legat de-o chestiune necuantificabilă – termenul rezonabil -, însă aș fi preferat o listă dintru început cu toți cei cărora le revine această ,,demnitate”. Așa cum sunt clasificate competențele. Și sună anapoda titlul lui 45, ,,Procedura de reunire a cauzelor”, când înăuntru-i textul nu jalonează decât un singur punct de reper, la Al. 1. Anunțul trebuia urmat de o serie de operații, nu neapărat precise, ci măcar aluzive: se face aia, ailaltă…. Al. 2 nu spune nimic nou, referirile la viața reunirii după moartea justiției, ,,… chiar după desființarea sau casarea hotărârii, sau în fața instanței de apel.”, curseseră la nivel informativ tot anterior. Al. 3…. E cel cărora i-aș cere socoteală. Spre înțelegere. ,,Instanța se pronunță prin încheiere care poate fi atacată numai odată cu fondul.” Cui, care?
Disjungerea e calea deslușirii fragmentate. Inversa. Fisiunea conglomeratului infracțional. Mă impresionează, sincer, a doua descindere printre oameni a limbii legiferatoare: ,,Pentru motive temeinice privind mai buna desfășurare…” Continuarea Al. 1, Art. 46, aduce iarăși corectitudinea în palatul dreptății, dispunerea desfacerii revenind de drept suveranei instanțe, despre ,,… unii dintre inculpați sau la unele dintre infracțiuni.” Al. 2 supune atenției modalitatea inițierii: ,,… prin încheiere, din oficiu sau la cererea procurorilor ori a părților.”
Din punctul următor, Art. 47, ușile obișnuitului se închid – ca ale președintelui când consultă ,,haitele” de lupi politici. Am căutat, preocupat de o percepție cât mai bună și adaptarea la normal, sensul celor două alternative ale excepției de necompetență, negăsind niciuna sub auspiciile Codului de Procedură Penală, ci doar legate de cel de Procedură Civilă, unde, spre disperarea mea, m-am lovit, abia acum, de puținele cunoștințe juridice, dar fără să le regret. Scotocirea mai atentă m-a adus înapoi la bază, vechiul CPP, șaizecișioptian. Deslușit. Față de actualul, cu înșiruire de cuvinte pur mecanică. Citez doar Al. 1: ,,Excepția de necompetență materială sau după calitatea persoanei a instanței inferioare celei competente…” Discordanțe strigătoare la cer. Virgule nu, acord nu, legătură între ins și instituție nu. Persoana pare instanță. Instanța se multiplică din pricina i-ului din coadă, revine la una, celei, și se expandează la competente. Nebulozitate universală. Nici împărțirea excepției nu este bine delimitată. ,,După” ar fi trebuit înlocuit cu referitoare, între ,,persoanei” și ,,a instanței” se impunea o virgulă…. Sau nu? Persoana înlocuiește instanța? Imposibil de identificat varianta corectă. Acum…. Trecerea a 51 de ani nu ne face mai deștepți, nici sofisticați. Ne place, totuși, să ne arătăm astfel. Eu zic că ne-am tâmpit. De aceea se tot răstălmăcesc incriminările, se aruncă vina acolo unde nu se cade. Iar infractorul are parte de timp să-și ascundă reaua comportare, s-o preschimbe în îngerească. CPP al anului 1968 are corespondent la Art. 39, numit, nu cu trimitere la exhaustivitate, ,,Excepțiile…”, ci generalist și cu viitoare posibilități (mergea și singularul) de încorporare și a altora: ,,Excepții…” Cireașa…. Al. 1: ,,Excepția de necompetență materială și cea de necompetență după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronunțarea hotărârii finale.” Un text simplu, o excepție distribuită per fiecare item, precis. Că nu explică nici el sintagma ,,necompetență materială”…. Dezlegarea misterului…. În Codul de Procedură Civilă, la Art. 129, Al. 2, pct. 2: ,,în cazul competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.” Bieții…. Cu inferioarele au încurcat limbarnița legislativă. Persoana este, prin urmare, judele, nu vreuna dintre particulele condamnabile sau reclamante-victime. Omul-instituție, reprezentantul. ,,Materiala” – atributul poziției în ierarhia judecătoriilor. Revenim la CPP din cotidian pentru Al. 2, al cărui conținut nu diferă cu nimic până la invocarea momentului propice, ales la debutul cercetării judecătorești. De ce o astfel de ,,disjungere”? Un singur alineat părea suficient. Risipa de vorbe…. Dar, astfel mărește perioada de respingere a purtătorului de ciocan. Al. 3 rămâne, din cauza precedentului, la zece cuvinte și un număr. Invocarea incompetenței unei instanțe, pe criteriul teritorial, în condițiile Al. 2. În cel vechi, respingerea judecății pe bază de poziționare teritorială, avea termen doar până la ,,… citirea actului de sesizare în fața primei instanțe de judecată.” Să fie identice? Alineatele ambelor, ultime, par la fel, le diferențiază locul lui ,,din oficiu”, în actual la început, cât să acopere autosesizarea inclusiv a procurorului, în cel din ’68 la final, ca propunere părților implicate în proces, cei trei actori principali, presupun, divizați în cel nou în ,,… persoana vătămată sau de către părți.”, uniți în cel vechi de ,,… oricare dintre părți…”
Viziuni….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share