Fărădelegea lui Călin – Sn


De-ar putea fi toate scrise deodată și citite în aceeași manieră. La rându-le.
Ne-am lămurit cam cine. Acuși sper și pentru ce. Cât și cum mai pe urmă. În această fază, pentru ,,… buna înfăptuire a justiției.”, conform corolarului lit. c), Al. 2, Art. 43, anumite cauze se pot comasa pe criteriul intersecției și reuniunii mulțimilor faptelor incriminatorii și înfăptuitorilor implicați. Fiind lector codului mamă, Penal, mi se pare bizară, școlărească distribuirea către instanță a infracțiunilor continuate, concursului formal de infracțiuni și celelalte nelegiuiri ce ascund mai mult de două acte infracționale, reunirile în una singură (Al. 1). Ritoasă: ,,… dispune…” Plus ,,… buna…” Deja se ridică peste muritori în punctul existențial cel mai înalt: judecata supremă. Cum mă mai tot sfădesc cu foarte mulți care vin cu mulțumiri la o îndatorire, particulară sau cu atribuții statutar-statale, să renunțe la ele, serviciul este plătit. Ori când nu răsplata materială intervine între indivizi, ci o chestiune pur omenească, cea care a făcut din barbar ființă socială. Umilul ,,cu plăcere” n-ar fi mai puțin de-o aroganță. Aici la fel, nicio deosebire. Altceva n-au, să-și facă treaba. Al. 2 pare să taie elanul justițiar multiplu sau complex, mai bine spus, introducând condițiunea ,,poate” la dispunerea reunirii cazurilor, invocând presupusa întârziere a judecății. Inepție, ruptură logică. Durează, ,,… două sau mai multe infracțiuni… săvârșite de aceeași persoană;” (lit. a) sunt două sau mai multe cazuri, infracțiunile la care ,,… au participat două sau mai multe persoane;” (lit. b) se expandează la numărul delicvenților, legătura dintre două sau mai multe infracțiuni (lit. c) impune analiza și deliberarea separată pentru fiecare dintre ele, chiar atunci când se impune contopirea cauzelor. Al. 3 descoperă că poate economisi timp și dacă există ,,… mai multe cauze cu același obiect.” (aș fi căutat în locul obiectului un sinonim mai puțin ambiguu). Adică, Gheorghe, Vasile și Ion furară fiecare câte-o roșie în piață, fiecare de la alt precupeț, fiecare la altă oră. Ca-n procesele publice comuniste.
Art. 44 îmi ia vorba din gură și cuvântul din pixul electronic. Cum dumnezeului să-i îngrămădești pe toți într-o sală de judecată? Gheorghe este profesor. A băut prima leafă cu trei dintre colegi și din exces de bunăvoință, crezând că astfel va face un pas relațional înainte, a luat de bun pariul cu ei, ca să le dovedească acel principiu dezbătut la mai multe pahare cu emfază: că orice om, indiferent de formația profesională, a rămas în primordialitate. Dovada: șutirea unei tomate de pe tarabă. Vasile a devenit șomer peste noapte și nevasta l-a alungat din casă. Nu neamuri, nu prieteni, nu bani, căci maștera se făcuse de mult stăpână pe veniturile lui. Colindase ore-n șir străzile, mai dăduse roată ușii de la apartament, ciocănise, primise drăcuieli, până se-nserase. Foamea, bat-o…, i-a răscolit măruntaiele. Mâna disperată a apucat roșia, piețarul i-a apucat-o în secunda următoare, vigilent. Ion…. El e certat cu legea de multă vreme. Ar fi primit iertarea instanței ca și în alte dăți, însă a picat victimă valului de plângeri din partea producătorilor de legume, sătui să stea seară de seară de pază lângă avuție în agora agro-alimentară a târgului. Al. 1 găsește loc și pentru diferențieri – eu le dezavuez, în contra raționamentului meu preferențial -, mascându-le sub pretextul gradului de egalitate al mai multor instanțe de a avea pe rol părticele din fapte și făptuitori, decadent în fața dreptului de întâietate la sesizare, și al gradului inegal, când nu numai natura faptelor se ia în calcul, ci și ,,… calitatea persoanelor…”, cazul de reunire fiind cedat instanței cu stele mai multe pe firmamentul instituțional. Al. 2 păstrează calitatea dobândită la reunire instanței dintâi, chiar dacă prima faptă și făptuitorul au fost achitați, a încetat procesul lor ori a fost separată de de celelalte și ceilalți. Al. 3 trimite trei dintre cauzele ce împiedică desfășurarea procesului în condiții propice în aceeași instanță ca făptașul: tăinuirea, favorizarea lui și nedenunțarea faptei. Al. 4 și 5 dau dreptul prim de judecată, în situațiile existenței și unora militare, celor civile.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share