Cenaclul Alexandru Sihleanu – 14 Septembrie 2019


CÂND AM ÎNVĂȚAT CUVÂNTUL MOARTE, ȘTIAM PREA PUȚINE DESPRE VIAȚĂ

Sâmbătă, 14 septembrie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, la cafeaua literară, cu „Imnul orașului Râmnicu Sărat”, versuri Matincă Costea, muzică Manea Agheană, interpretare, voce și chitară, invitatul special Manea Agheană, a continuat cu Mulți ani trăiască pentru dna Valeria Popa, dnii Viorel Dodan, Adrian Câmpeanu, Anotimpuri (Mihai Constantinescu), Toamna (Azur) și Unde dragoste nu e (Gheorghe Gheorghiu) spre încântarea asistenței și… aplauze pentru prezența, și mai ales prestația trubadurului Manea Agheană, care a însuflețit atmosfera.
A urmat un moment epigramistic in memoriam Matincă Costea:
„Sub titlul generic Regrete a prezentat cinci epigrame: „M-am rătăcit prin somnul tău,/ Mă rătăceam și când eram mic/ Și recunosc, am fos un tăntălău,/ Că rătăcind nu ți-am făcut nimic”. „Uite-așa spun câte unii,/ Că ne conduc forțe oculte,/ Dar nu înțeleg nebunii,/ Nu-s oculte, ci inculte!” „M-am înțeles cu nevasta,/ Facem piața în tandem./ De când facem treaba asta,/ O zi bem, o zi mâncăm!” „A venit moartea la mine,/ Eu am fugit pe cărare./ M-a-ntrebat… Tu fugi de mine?/ Da… N-am bani de-nmormântare!” „Uite-acum la bătrânețe,/ Mai scriu câte-o epigramă./ Să vă cam feriți de mine,/ Căci vă fac de panaramă!” (Manea Agheană)
„(Unui epigramist) După câte îmi dau seama,/ Cochetezi cu epigrama/ Și dacă te bag în seamă,/ Chiar tu ești o epigramă! (Unui „poet”) Văd că încet, încet le-ncurci,/ Când să faci versuri te apuci,/ Chiar de vrei să lovești cu sete,/ Tot dai cu nuca în perete! (Avertisment) Musca e o vietate,/ Insolentă cât se poate,/ Chiar dacă e interzisă,/ Intră și-n gura deschisă. (Unui pseudocreator) Cum a intrat pe-al muzelor tărâm,/ Zărindu-l Apollo își zise: Hâm./ Privindu-l oarecum descumpănit,/ S-a întrebat: Cum o fi reușit? (Despre tristețea unui comic) Domn Matincă de citește,/ O-ntrebare mă-ncolțește/ Și să-mi răspundă insist:/ Poți fi vesel când ești trist? (Unui viticultor) Te bucuri când din veștedele crengi/ Prind a zâmbi la soare iarăși muguri/ Și ca producător îți amintești/ Că vinul se mai face și din struguri.” (Mihail Constantinescu)
„(Îndemnul unor candidați la alegeri) De-ți dorești lapte și miere,/ Numai cu noi la putere!/ Dacă vrei să schimbi ceva,/ Hai la urne, nu mai sta! (Îndemn la alegeri) La urne e treaba ta./ Însă, te rog, nu uita,/ Vezi pe cine pui ștampila!/ Apoi… Dumnezeu cu mila! (La un monolog al lui Matincă Costea în care era replica ”„În pământ să trăiți”) Maestre, te felicit!/ Talentul ți-e inedit,/ Însă, stau și mă frământ,/ Cum să trăiești în pământ? (Dlui Ștefan Mitroi, lansare unei cărți la Râmnicu Sărat) A venit astăzi la noi,/ Dumnealui Ștefan Mitroi,/ Talentat cum îl vedeți,/ Scoate caii din pereți!” (Nicolae Constantinescu)
Astăzi, de ziua Înălțării Sfintei Cruci, să aducem prinos câteva cuvinte scrise de Nicolae Constantinescu: „Iubirea este cruce/ Și crucea e iubire,/ Lumina sa de aur,/ Ne scapă de pieire!/ În cugete și-n inimi cu drag să o purtăm,/ În sfânta rugăciune spre cer s-o înălțăm!
A continuat lectorul de serviciu, Viorel Dodan, cu epigramă, pamflet, și un fragment de proză, din care exemplificăm: „(D-lui Matincă) Dom’ Matincă, ce să zic?/ Sunt invidios un pic./ Că în toată viața mea./ Nu m-am ales măcar C-O STEA! (Revista presei) Citind revista presei de odinioară,/ Găseai în pagini adevăruri triste…/ Azi, adevărul este ca o floare rară,/ Fiind presat în pagini de reviste. (,,Câini fericiți”) Flămânzi și slabi, făr de-adăpost,/ Umblând pe străzi nestingheriți,/ Consumă multe fonduri fără rost,/ Dar se numesc ,,Câini fericiți”… (Post-mortem Costea Matincă) Ar fi putut avea o stea,/ Pe o alee, undeva,/ Deși n-avea nevoie, fiindcă,/ Era deja, C-O STEA MATINCĂ!// Iar el era mereu prezent,/ Cu zâmbet și amuzament/ Mereu avea ceva de spus,/ Dar astăzi, zâmbetu-i s-a dus!// Cenaclul nu va fi la fel/ Însuflețit mereu de el,/ Cel care, glume ne spunea/ Și frunțile ne descrețea…// Azi, a plecat acolo, sus,/ Să-i spună Lui ce-aici n-a spus,/ Iar El, în cinstea numelui,/ Să-i dea o stea numai a lui! (Amar) A mareei frământare/ către țărmuri se revarsă/ cu vuiet lung de întristare/ și gust de fericire arsă…// A martiriu și-a jertfire/ se-nfioară tâmpla pietrei/ cea pierdută-n nemurire/ și-n miros de pâini în vetre// Am ars vise-n crematoria/ privind fumul melancolic,/ sclavi ai pierderii candorii/ pentr-un zâmbet diabolic…// Am arat pământul reavăn/ asudând pentru o pâine,/ amar fuse plânsul zdravăn prevestind ziua de mâine… (Amurg citadin) Se-aprind încet-încet lumini/ peste orașul ăsta obosit/ miroase-a noapte prin grădini/ și-a verde palid, prăfuit…// Apusul se topește-n zare,/ și înroșește trena nopții/ ce iese iarăși la plimbare,/ aprinzând stelele bolții…// În urma nopții, ochii se închid,/ cu leneș fluturat de gene,/ sub care se mai naște-un rid,/ semn de tristeți bacoviene…// Vegheat de albele sfârleze,/ orașul toarce, adormit,/ sub dealuri blânde și obeze,/ visând la tot ce n-a trăit…
„Fragment dintr-un roman de ficțiune…
Autobuzul opri în stație și coborâră câteva persoane. El se despărți de soție care-l privea cu o disperare abia mascată. Deși afară era o ploaie măruntă și rece de noiembrie, el n-o simțea. Capul îi era, parcă, scufundat într-un cazan sub presiune și tot corpul îi era tensionat ca o coardă de arc. O parte din el se temea de ce avea să-l aștepte, deși putea doar să bănuiască. Cealaltă parte îl împingea de la spate, parcă împotriva voinței lui, rezultatul fiind că, deși mergea, avea impresia că nu se mișcă și că nu mai ajunge odată… În ciuda acestor stări, voia să se termine, să înfrunte teama și să afle deznodământul, oricare ar fi el… Pe măsură ce se apropia de poarta casei, respirația i se precipita, inima îi bătea mai repede, de parcă ar fi vrut să se întoarcă de unde a venit. Se opri în fața porții. Tâmplele îi pulsau și nici nu simțea ploaia care i se scurgea pe față de pe gluga gecii… Apăsă clanța cu speranța că poate nu se va deschide… Însă poarta se deschise cu un scârțâit ușor. Intră și merse pe aleea mărginită de viță de vie și tuia, către intrarea din spate a casei. Un câine începu să latre conștiincios și în lumina ce venea de pe hol, îl văzu pe taică-său venind din curte… Se priviră în ochi:
-Săru’mâna!
Tatăl nu scoase niciun cuvânt. El continuă cu vocea la fel de gâtuită de emoție.
-Ce mai faci?
Taică-său se apropie de el, ca și cum ar fi vrut să-l vadă mai bine, la lumină. Se uită preț de câteva secunde la el, cu o expresie rece și zise:
-Cine ești? Nu te cunosc!
Apoi, urcă cele două trepte de la ușă și veni amenințător către el, privindu-l de sus.
-Pe cine cauți tu, nu stă aici!
Cazanul sub presiune cedă și el își duse mâna la frunte, pipăindu-se. Simțea că i-a explodat capul, dar o explozie izbăvitoare, eliberatoare… O liniște stranie se lăsă între cei doi, spartă apoi de zgomotul ploii în burlane, zgomot ce creștea odată cu întețirea ploii…. Simți abia acum greutatea genții în mână, care-i amorțise degetele… Abia izbuti să mai îngaime:
-Bine…
Se întoarse mecanic, amețit și plecă cu capul plecat, în timp ce în el se amestecau furia, revolta, umilința și un urlet de neputință, abia ținute în frâu. În urma lui, tatăl intră în casă și se auzi vocea tremurată a mamei:
-Cine era? Cu cine vorbeai?
-Cu nimeni! Un străin! A greșit adresa!…
El se trezi în mijlocul șoselei, neștiind ce să facă. Se simțea, totuși, oarecum mai liniștit, eliberat de acea povară pe care o simțea de atâta vreme. Ploaia îl trezi definitiv și-și dădu seama că era ud până la piele. Își puse geanta pe umăr și porni instinctiv către stația de autobuz…”
Viorel Dodan este o singularitate în cadrul Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu”, cu un umor de bună calitate și un simț al introspecției realității cotidiene pe măsură. L-am remarcat din paginile Sensului râmnicean. Mai nou, vine cu un eșantion de proză, „Fragment dintr-un roman de ficțiune” care îl prezintă într-o nouă lumină, pentru care îi mulțumesc și îi doresc spor la muncă și să-l vedem mai des în postura de lector de serviciu.
​Invitatul special Manea Agheană și chitara sa, a încântat asistența cu Așa-mi vine câteodată (Ducu Bertzi), Hai să-ntindem hora mare, Este-o vorbă cu soroc (Ducu Bertzi), Așa-i românul când se-nveselește și Noi suntem români.
​„Am ascultat cu deosebită plăcere melodiile interpretate de dl Manea Agheană care prin evoluția D-sale încearcă și reușește, într-o anumită măsură, să atenueze, cât de cât, durerea pricinuită de pierderea bunului nostru coleg Costea Matincă. Îi mulțumesc și îl felicit. Am audiat cu mult interes lectura lectorului de serviciu, dl Viorel Dodan, care excelează mai ales în creațiile literare umoristice, epigrame, pamflete, sunt foarte reușite, cultivând cu succes umorul, ironia cu care obține efecte puternice asupra auditorilor. D-sa creează și proză unde apreciez nu numai talentul, ci și hărnicia, consecvența, perseverența în munca de creație. Îi urez mult, mult succes!” (Mihail Constantinescu)
​„Astăzi, chiar dacă aș fi vrut să lipsesc, auzind că este lector dl Viorel Dodan, nu am putut să-mi țin cuvântul și am venit de dragul scrierii d-lui. Atât în proză cât și în poezie excelează. Noi, poporul român, facem haz de necaz. D-lui le îmbină atât de frumos, cu respect pentru auditoriu și cu dragostea sa de a face cititorul să înțeleagă ce vrea să spună. Are o mare apropiere cu actorul Amza Pelea, cu al său „Nea Mărin”. Dl Dodan are talentul de a scrie de parcă cineva i-ar sta la spate și i-ar spune cum să scrie. În rest îi urez multă sănătate și la minte, și la trup!” (Valeria Popa)
​„Sunt încântat de talentul dlui Viorel Dodan, ca un violonist care trece foarte repede de la o stare la alta, ca și pe note. Are un talent creativ de te încântă. Felicitări! Toate cântecele dlui Agheană sunt bine alese, creează o atmosferă plăcută. Deasemenea, felicitări!” (Dumitru Bardaș)
​„Viorel Dodan este cel mai bun creator de pamflete din Râmnicu Sărat. D-lui pastișează după clasici, cu foarte multă ușurință, pentru a fixa în versuri realitățile dureroase de la noi, situația politică, a școlii și a culturii. Este incisiv, critică foarte atent și firesc, și cu mult umor toate racilele societății, dar pictează cu multă duioșie portretul țăranului român aplecat spre glie, care are propria sa creație, cu virgule și semne de întrebări. Ne cutremură drama personajului din romanul d-lui, care este drama tuturor dezrădăcinaților plecați din țară, care nu își mai găsesc locul nici în țară și nici în străinătate. Este un talent veridic și îl sfătuiesc să persevereze în creația sa.” (Ecaterina Chifu)
​„Ședința Cenaclullui „Alexandru Sihleanu” de astăzi s-a desfășurat conform tradiției, muzică bună și epigramă, alternînd artistic. Felicit pe dl Agheană, care ne încântă cu acele melodii patriotice. Am urmărit cu atenție pe lectorul de serviciu, dl Viorel Dodan cunoscut de către lumea culturală a orașului nostru prin tot ce a publicat. La început am să vorbesc despre acel fragment de roman în care cu un desăvârșit talent descrie momentul acela de toamnă în care figurile de stil sunt la ele acasă. Chiar dacă n-am înțeles din acest fragment motivul supărării dintre cele două personaje, tată și fiu, consider că acest moment constituie un conflict între generații. Opera în care va fi încadrat fragmentul, va fi reușită. Lucrarea în versuri numită Semn de carte, este o alegorie în care autorul reflectă munca țăranului român, aspecte reale din societate. În următoarele versuri, Nerăbdare de septembrie, consider că este un pamflet reușit în care autorul critică cu vehemență starea de jale în care se află școala românească în momentul de față. Este un umor dureros. Felicitări!” (Aneta Pioară-Țâru)
​„Momentul muzical și cel epigramistic sunt îmbinate să destindă atmosfera. Legat de lectorul de serviciu, dl Viorel Dodan perseverează în creațiile sale, dar mai ales îmi plac epigramele și pamfletele în care ironizează, pe drept cuvânt unele aspecte din viața cotidiană, politică ș. a. Și bucata de proză care ne-a fost prezentată, indiferent cărei specii va aparține, este de bună calitate și trezește interesul pentru continuare.” (Nicolae Constantinescu)
​Invitatul special Manea Agheană și chitara sa a încheiat ședința de astăzi cu Cântecul străinătății (Tudor Gheorghe). Îi mulțumim și îi dorim multă sănătate!
​Sâmbătă, 21 septembrie, începând cu ora 11:00, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi închinată comemorării, 40 de zile de la plecarea dintre noi a celui care a fost Matincă Costea, la Pensiunea „Ovidiu”. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share