Propoziții pretențioase – Afinez


Puține cuvinte tematice. M-am procopsit iarăși c-un lot din care la final….
Am potrivit destule, însă lestul mă omoară cerebral. N-am nicio navigare la activ, m-aș fi legat bucuros de-o ambarcațiune închiriată în scop comercial, singura dată când mi-am permis a afreta una, a fost într-a 11-a, pe lacul Parcului Tineretului de la Buzău, cu scopul vădit de-a trage măcar o dată la vâsle, a-ncerca înot băltoaca verzui-algoasă și-am plimba colegii. Nici armata la marină n-o făcui, ca să vă spui cam cum stau să se afurce două ancore. Să vă mai zic cum afânam abaua dintre grinzile de beton, s-o mai ia soarele la uscat și să-și verse miasmele, cât de mult mi-am dorit să fiu afonul ultim de pe lume, să nu-mi mai pese de orice nimic auditiv deranjant până la a simți ace pe scalp de furie, mai ales când apele se fac râu de efort muncitoresc – manelele din cabinele tirurilor mi-au pus capac la Măcrina – și-un puhoi aftoid de răni ustură-n gură de la sete nepotolită?
Pare-se totuși că primirea la final de an în lotul lui Gelu a fost premeditată până la cel mai mic amănunt. La mijloc de decembrie îți mai oferă de lucru doar cei disperați, iar el nu putea fi în situația aceea. Am simțit de la început propunerea ca pe-un… moft. Ce urgență putea fi? Apa se putea scurge la vale fără greutate de la cei șapte metri înălțime, o iarnă se putea trece cu pagube zero, stricăciunile erau deja făcute. Mi-a-ntărit bănuiala incursiunea inopinată în cabina destinată portarului și patronului. Pe un perete era agățat un afișor al terenurilor agricole deținute – o pleiadă de hectare-n jurul satului -, pe birou, monitorul calculatorului era setat pe imaginile camerelor de supraveghere, câteva agende pline, mașini agricole la discreție, ba încă și de aruncat, în afara zonei îngrădite….
Ai mei mă zăluziseră. ,,Hai, nu luăm banii? Nu-l suni pe Gelu, pe Fane?” Așteapt-al meu ținea de-un calm și-o răbdare calculată. Să-mi fie teamă că munca va rămâne neremunerată? Deloc. Lor da. Când te-afunzi într-un astfel de gând…. Neîntemeiat. A plătit mereu. Exact. Au pus mereu presiune…. Și-mi amintesc cum cel de-al treilea frate, Viorel, se făcuse mesagerul eșecului, inducându-i mamei eronata sintagmă post-revoluționară ,,Nu plătește!”
Am fracturat călătoria către casă la confluența drumurilor agricole măcrino-nicoleștene, exact în ajunul Crăciunului. ,,Să ne dea banii și să mergem.” Ușor a da din gură, greu a aronda faptei rezultatul scontat imediat. Fiindcă…. Lume porcoi: familie, departament administrativ-economic, angajați o parte, ospătărei și picoli, femeie de-a toate pe lângă casă, implicit bună la mătură, servire de șef, și omologi. Iar Gelu, numai de noi nu avea timp. Așa părea.
Cui să se-mpartă întâi? Proprietarilor de asociație, salariaților, nevestei, copiilor și socrului, nouă? Tuturor. Dar în felu-i. Pas cu pas pusese la calr ce avea să urmeze. Ne-am dat seama abia la final.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share