Propoziții pretențioase – Afinei


Puteam fi acuzat de afonie. De surzenie sigur.
Cu inima-n dinți m-am înfățișat lui Gelu. ,,Noi am terminat….”, ,,Nu plecați. Mâncați și voi….” Până să se strângă toată gașca, comasabilă în jurul a două mese scoase la lumina soarelui, zgârcit în calorii, cei prezenți se tot codeau să de-a de lucru sobei cu plită de afară, vârâtă sub un șopron improvizat din resturile de eternită ca acoperiș și câțiva bulimaci de lemn drept proptele. Curajosul temerar însă a dat greș, nicio încercare a scăpăriciurilor nu l-a îndreptățit la frăția anticilor zei, mă rog, foc de iad sau vulcan mi-e tot una, se pare că doar o pământeană suflare, interrasială, să declanșeze morișca de flăcărui – mitul pupăturii de bot țigănesc feminin nu dă greș – și-un pic de inspirație: o mână de paie rămasă la colțul clădirii de birouri, și azi nefinisată, extrasă și-ndesată în gura sobei. M-am învrednicit s-o afânez cât s-o ia din loc mai repede flacăra și i-am dat de merchez. Am cedat apoi jobul, alimentarea și întreținerea pălălaiei a căzut în sarcina altuia. Chef în toată regula. Doi porci căzuseră la datorie, fuseseră carbonizați și tranșați sub ochii noștri. Mirosuri indescriptibile, cei zece metri distanță de mesele casapilor și încă vreo doi pași făcuți în spate nu ne-au scutit de inhalarea conținutului mațelor, fumul sobei-grătar nu avea atâta putere de anihilare, așa că mai rustic de atât nici că se putea altfel. Din albii carnea a luat trei căi: pe masă, pe plită și-n bucătăria…. Oho! O clădire cum pe la Râmnic n-am văzut. Singura similitudine se găsește undeva pe la Moara Vlăsiei, la colegul Becker. Sala administrativă și de contabilitate. Sala de ședințe și biroul directorial, un adevărat monstru pentru o asemenea locație, cel puțin 200 de metri pătrați. Bucătăria intimă a familiei. Beciul. Sala pentru de-ale gurii în pauză, o frumusețe rară, dotată cu o masă din lemn masiv, pentru douăzeci de persoane, scaune țepene de același calibru, două grătare, unul dintre ele cu rotisor, televizor cât jumătate de perete, hol intermediar pentru accesul la baie. Și ce baie! Garaj. Camere depozit. În proporție de 40% din suprafața fostului grajd.
Muncitorimea afară, boșii înăuntru. Fiecare cu distracția lui. Până la prima halcă de friptană s-au degustat șoriciul și urechile uneia dintre victime, alături de câteva cofere de vin și câteva înghițituri de țuică. Ca să dea agapei ad-hoc culoare-n obraz și dezlegare de limbă. Se afumau salariații unul câte unul, cu alcool, firește, noi ne afumam ca șunca, tot încercând ca racii să ne ferim din calea duhorilor eviscerării porcine, intrând în jurisdicția mașinăriei de fript.
Aproape două ore de festin, încheiate cu retragerea noastră. Cu urări de Crăciun, de an nou cu sănătate. ,,Gelu, noi plecăm spre casă, mai avem câteva de pregătit.”, ,,Stați așa. Fane, du-te după sacoșe. Și câte-un bidon de vin!” Dulciuri…. Ca de Moș…. Și cât a durat mersul lui Fane, viteză limitată, chiar dacă primise la îndemn un supliment patronal, după colț, la fereală, Gelu ne-a cadonat cu înc-o porție: câte-o sută. De lei.
,,Acu vezi, Cristi, prețul răbdării?”

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share