Propoziții pretențioase – Afinăm


Judec după un algoritm special. Propriu.
Să-mi spună altul ce și cum? Niciodată! Interpun afonia impunerii unei viziuni unu la unu cu originalul, mă mulțumesc pentru tot restul vieții cu ce mi-am cântat în sine la culcare și cine mi-a dat semnalul de trezire. Că s-au perindat destui să-și interpreteze proaspetele creații de cu dimineață.
De ce să mă fi prins invidia? În agendă, cea cu lucrări, zăboveau neliniștiți încă zece ,,nevoiași”. Și mă cam săturasem. 21 de zile promise, bătute pe muchie, împlinite așa cum calculasem: 4 de parte la montat lanți, 4 la tablă și jgheaburi, c-un plus la segmentul-diferență între cele două pante și aplicarea frontoanelor. Duminici lipsă, pe ploaie la fel. Fapt care a acumulat o lună de navetă la Măcrina. Transport, mâncare și de-ale setei. Ajunsesem să mă agasez singur ca să mă conving – determin – că nicio sumă recompensatorie nu mă mai poate ține în continuare pe grajduri. Așa a revenit acoperirea câtorva dintre angajații lui Florin. Hotărârea o luasem după ce constatasem că hala noastră fusese încropită bine, erorile de poziționare a grinzilor, prinderile defectuoase, inicele înălțimi, deteriorările celei cu ,,Vă băgați și la asta?” și continuarea întrebării, ,,Da’ nu vă mai dau 12 mii, 5000 e de-ajuns!” au pus punct călătoriilor la țară. Matematică de compensare, calculată la dezavantaj. Regula de trei simplă: 12…..96, x…..55. Cam 7, nu? Dintr-un foc două bețe subtilizate. Că uneori refuzul, ca tăcerea, e de aur. Te alegi cu o relație corectă, de durată. N-am vrut să afișăm nimic din cele ce perturbă existența unei minime amiciții, nici supărare, nici ranchiună, nici infatuare. Lasă-i, dom’le, să vadă și ei cum este când calci în străchini, când nu-ți iese perfect, când scoți tot ce-ai făcut și o iei de la capăt. Am invocat un ,,turneu” de nunți și câteva drumuri prin Europa de sud. Nu ne puteam afunda încă o lună în colțul acela de lume. Și de care!
Telefonul de la Gelu m-a surprins. Gândeam că deja își luase adio de la serviciile noastre, spre folosul altora. Un altcineva ar fi pus receptoru-n furcă, ofuscat că i se știrbise din mândrie – probabil că Florin o avea la cote înalte, refuzase să se prezinte la strigătura celui ce-l ridicase la categoria a șasea specială. Noi n-am pus preț niciodată pe ea, iar dacă unora nu le-am mai dat ocazia să ne-o ia în șagă a fost doar din pricina unor nefericite întâmplări. Eram, nu eram datori să punem jgheaburi și burlane, nu mai contează. Am urcat în mașină, am evaluat câte zile ne-ar fi necesare la montaj și n-am zis nu. Gelu rămânea o mică mină de aur, siguranța aceea pe care oricare întreprinzător particular și-o dorește: un somn odihnitor și o zi de muncă-n fiecare zi, plătită bine. Ca să ne-afluim traiul constant. Și câteva momente speciale.
Azi un burlan, mâine un alt viitor hambar, poimâine o prelungire…. Chestiuni care nu-ți pot oferi surprize fără să le dai curs. La capitolul aflări ne-am ales cu o fațetă pe care n-am fi anticipat-o niciodată. Zbirul, nervosul, urlătorul urma să prezinte una nouă.
În două ore terminam, așa preconizasem, iar eu mă înșel numai cu o jumătate de ceas maxim, când lucrarea preia îndatoriri excedentare. ,,Bă, Fane, da’ ce-i cu ăștia de intră-n bucătărie?” ,,Așa face Gelu-n fiecare an. Dă o masă tuturor șefilor de asociații agricole de prin apropiere.”

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share