Propoziții pretențioase – Afinai


Face atât cât i se cere. Nimic în plus.
Gemenie. Fane, frate-miu Cristi și Nae așteaptă un semnal. Vine, de bine, nu vine…. Să fiu cinstit, ăsta micu’ mai face și-n plus. Uneori fără de cap. Dar face. Uite-așa m-am târguit pentru fiecare nimic: cu Fane pentru un șurubel, cu Cristi ca să nu ne facem de băcănie și cu Nae ca să nu rămânem de căruță. După fazele tatonării am început să ne înghițim reciproc, el jucând dur-leneș rolul adjunctului, eu pe-al insului cu nevoi…. Ceri, că-i firesc, și ac de-ți face trebuință. Însă lui Fane n-am avut a-i propune imposibilul, colo un burghiu, o piatră de flex, un lanț, nițele cuie…. Iar el se cam împotrivea. ,,La ce vă trebuie?”, ,,Da’ ce faceți cu atâtea?” sau ,,Am io…, da’ nu știu unde sunt. Să le caut.” Îmi punea răbdarea la încercare, iar eu, docilul, încercam să afișez educația de-acasă, cuminte, cuviincioasă. Până când timpul așteptării și eticului au luat sfârșit. M-am porcăit, cum nu i-a plăcut niciodată mamei să audă de la tata, mi-am etalat limbajul vulgar cu jenă minimă. Și rezultate n-au întârziat, i-au atenuat din retractilitate cât să scurtăm perioadele moarte, fără activitate. Surprinzătoare a fost și ,,încrederea” căpătată în forțele noastre într-una dintre zile.
Terminasem al doilea grajd, tot așa, în preajma culesului de grâu. La vreo două săptămâni sună telefonul: Fane Gelupreda. ,,Altă lucrare? Sau vreo remediere?” Nimic din toate astea, la Măcrina. Fănică se împroprietărise și construise fie-sii o căsuță. Ridicase acoperișul și-i lipsea tabla. Să măsurăm și să-i înaintăm un preț. Preconizasem ceea ce a urmat, meseriei noastre îi aninase la începutul convorbirii un semn de îndoială: ,,Voi puneți lindab?” I-am ripostat tot interogativ: ,,La Măcrina cu ce-am învelit hambarele, cu scoarță de copac? Acum aflași că ne ocupăm cu montajul de tablă tip țiglă?” Părea un soi de șicană, o neîncredere care unora le aduce foloase, sub masca asta derutează pe cei slabi de înger, determinându-i să diminueze suma cuvenită. Cu mine n-a ținut. Am fost, am măsurat, am cerut cei 50 de lei pentru proiect. Nu-l puteam ierta. Aveam certitudinea că voi rămâne doar cu atât.
A câta dată? Păi, hala 1, burlanele aferente, hala 2, coborârile de apă de la birouri… Cam a cincea. La marginea dinspre apus a Măcrinei, Agrobog-ul își odihnea utilajele de arat, semănat, ierbicidat și treierat. Lor le venise rândul la îngrijire, șoproanele metalice, deja învelite, deveniseră inundabile la ploaie din cauza lipsei jgheaburilor. Fuseră și se duseră. Sistemul clasic de prindere cedase sub presiunea ghețurilor din iernile ce se-ncuibaseră la noi cu obstinație. Echipele aceleași. Mizileanul reprezentant al Coil-profilului, Gelu cu directivele, noi și vreo câțiva zidari la tras cu brațele. Și cu mintea.
Nu ninsese. Dar nici mult n-a mai durat până să ne intre omăt până la chilot. Frig…. Ger. De-nghețase apa. Unde nici nu vă vine a crede. În sertarul bancului de lăcătușerie ce stătea aruncat neglijent la colțul șopronului dinspre intrarea principală. Rămăsese căscat cu fața la cer și-nghițise cât putuse. Un fund de-o mână de degete.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share