Fărădelegea lui Călin – aCo🏴L


Con permiso….
Să vă uitați strâmb. Fiindcă voi privi la fel peste câteva luni sau ani și n-am să-mi ofer soluția decriptivă potrivită.
Justiția este oarbă – certificatul îl deține la purtător. Justiția are acea infatuare – se preamărește invocându-și drepturi multiple. Justiția-i naivă – crede-n mântuirea prin penitență. Crede-n spovedania infractorului până la cel din urmă amănunt. Eu nu. Cel căruia îi revine sarcina ingrată de-a desăvârși lucrurile…, leac nu are. N-am exemple. Puseul de încredere al… oamenilor, să nu ne ascundem după organe statale, merge până la prostie: ,,În caz de amnistie, de prescripție, de retragere a plângerii prealabile, de existență a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunțării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.” Vinovat sau curat ca lacrima, odată scăpat de tribunal, n-o să mai dorească a-l vedea în veci (Art. 18).
Câțiva dintre termenii Art. 17 fac figurație zero în Codul Penal. N-am auzit de stingere și clasare nicăieri. De renunțare la urmărirea penală da. Și stinsul nu-i cuvânt deloc nimerit, închidere, terminare, încheiere (aș da să-mi folosesc arsenalul vulgar…) ar trata finalitatea proceselor (iară o vocabulă menită confuzării), operațiunilor de ajungere la inculpare cu explicația potrivită: Al. 1 – ,,În cursul urmăririi penale acțiunea penală se stinge prin clasare sau prin renunțare la urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege.” La fel și-n Al. 2. Altfel ar fi de privit CPP dacă i s-ar anexa, nu numai lui, un glosar lexical pentru toți termenii al căror înțeles este distorsionat, trunchiat, diminuat sau augumentat. Fără să mai furnizez textul original…, judecata, procesul (acum e corect) își oprește acțiunea în cazurile, notorii și imperturbabile, de definitivare a hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, amânare a ei, achitare sau ,,… încetare a procesului penal.” Stinsul ca stinsul, dar încetarea ce va să-nsemne?
Un capitol încheiat, un al doilea pe rol cu cele civile. Și se furnizează obiectul acțiunii de acest gen: ,,… tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.” Trag în gură, dar n-am ce face, alambicul propus oferă prea puține șanse puținei minți (nici a mea nu face excepție) de deslușire. De trei ori civilie, de două ori nedumerire. Fiindcă educația primită, cea din timpurile socialismului, nu includea cunoașterea și familiarizarea cu normele legale. Ca ins de rând abia dacă știam că există Codurile, habar n-aveam ce conțin. În afara terminologiei ce despărțea haina militară de cele de purtat pe stradă nu trecusem. De-aia acest alineat 1, al Art. 19 și toate asemenea lui au nevoie de limpezime, de punctualitate, de specificări clare. Cine-i legea civilă? Ce este răspunderea civilă delictuală? Ce este parte civilă din Al. 2? Cine este partea responsabilă civilmente? (Prețiozitate linguală exagerată!) Al. 3 e copiuță din Codul Penal, acolo, cu câteva mici plusuri. Al. 4 permite acțiunii civile să facă parte din procesul penal, dar cu îngăduială, ,,… dacă prin aceasta nu se depășește durata rezonabilă a procesului.”, iar abia Al. 5 vorbește clar: ,,Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile.” Rezon! Onoarea nereperată și clondirul!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share