Fărădelegea lui Călin – :…


La cum arată propunerile lexicale compuse ale Codurilor, legilor noastre de toate nopțile – îți sunt necesare și-s cele ce-ți pot oferi o mai bună și corectă deslușire -, semnele mele din titlu par niște copilării.

Procedură să fie, dar să știm și noi. Iacătă că nu știam până acum ceva vreme nici ce este acela cod, ce vrea și ce reprezintă. Bănuiam ceva, însă mai mult de-o conexiune cu ,,legislația” matematică nu puteam face. Un set de principii. Când am auzit prima dată de disjungere, am rămas încurcat, zicându-mi că-s prost și-am trăit degeaba. La ,,in rem” am declarat că încă nu mi-a sosit ceasul nașterii. De fapt, nu sunt mai breaz. Realizez, chiar fără o spovedanie intimă anterioară, că-s dintr-o plămadă cu ei, legiferatorii. Vorbim o limbă alambicată, străină pe alocuri, confuză. Permisă doar mie…. Soluția disjungerii are acel ceva…. Prin explicativele noastre circulă cam patru forme: separarea dintr-un ansamblu, despărțirea spre cercetare și rezolvare separată, despărțirea a două litigii unite, separarea unei chestiuni de alta. Din acest tot, aparent omogen, reiese o singură problematică: oportunitatea cumulării în fază incipientă sau conștientizarea existenței nuanțelor și diferențelor. Art. 26 nu provoacă echivoc, vizează precis două lucruri diferite, dar în relație de cauzalitate, trimite partea de compensație pentru victimă să se soluționeze în alt dosar, când soluția judecătorească depășește un termen rezonabil. Însă, acțiunea penală rămâne la latitudinea instanței civile (Al. 1). În următoarele alineate se stabilește: cine dispune (instanța, din oficiu) sau cine cere despărțirea celor penale de civile (procurorul ori părțile); ce probe se pot uza după disjungere (cele din procesul penal); ce act conduce la splitare (încheierea – act definitiv).

Art. 27 deține la activ 7 alineate, sucite și învârtite. Și repetitive. La 2 se reiterează proaspăta folosire a probelor din articolul precedent și constituirea ca parte civilă în afara procesului penal, când acesta nu a dat o soluție adjudecării pagubelor materiale sau morale, iar la 5 povestea restanțelor la despăgubire. Și Al. 1 reamintește posibilitatea intentării unui proces civil, dacă în cel penal nu s-a constituit nimeni parte civilă. Cumularea alineatelor era necesară, o dată fiindcă subiecții sunt aceiași, ,,persoana vătămată sau succesorii” și înc-o dată pentru variantele prin care pot sau nu să recupereze prejudiciul. O perioadă. La suspendarea procesului penal, la reluare și la tergiversare.

Mai presus de toate, firește, instanța și hotărârile-i penale. În formula înaintată în Art. 28 ,,autoritate de lucru judecat”. Primează în procesul civil, când s-a stabilit vinovăția, dar nu produce efecte dacă a fost achitat inculpatul sau procesul penal a încetat, existența pagubei se recunoaște și se recuperează. Viceversa nu intră în calcul. Câștigarea procesului civil nu induce vinovăția din cel penal.

Nu-i 23, ci 29. Cod de… vechi, respectiv nou. Cam așa mi-aș fi dorit deschisă calea procedurilor…. Cu cine și ce poate face. Articole mai multe în cel nou, adresate participanților, ca înșiruire și categorisire, mai puține în Codul lui 1968 în dreptul părților, dar mai clare. Adică, inculpat, parte vătămată și responsabilă civilmente. Cu o condiție: să fie proces. Deci, unii fără altele nu se poate. Ce-a adus noul mileniu? Importanța distribuită tuturor celor ce ,,trudesc” în și în afara sălii de judecată, cinci categorii.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share