Fărădelegea lui Călin – 20:02 – 00:00


Back in business! Back to my coincidences.
Ce cuvânt mare! Ce istorie a încercat să scrie! Și cum a eșuat. Lamentabil. Fiindcă după regula celor cinci degete egalitate nu are cum să fie niciodată. Se subordonează mereu unor măsuri naturale. Corecte.
Echitate. Fluturată cu flamuri roșii, inscripționată pe pielea…. Altora. Una-n intenție – dar de ce mă mai mir? -, altele-n conținut. (Să nu uit. De la NN N încoace am ,,declanșat” seria a doua a Fărădelegii…) Pe firul inducției nimic. ,,Caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal”, declarat, al Art. 8, se regăsesc în text parțial și nici nu par a se-nrudi prea de-aproape cu vocabulele textului (original). Nedefinirea rezonabilității, duce, știm de trei decenii, la tergiversare cu anii, încât faptele reprobabile își pierd ,,valoarea”. Care? Una singură. Socială. Cu raportare directă la manierele comportamentale colective. La conștiința comună. De altfel, Codul Penal recunoaște că importanța acțiunilor dubioase scade în timp și el însuși devine indulgent, reducând termenele de încarcerare, corecție… – doar din acest motiv, celălalt, despre căință, spălare de păcate și îndreptare a infractorului, fiind relativ fals – uneori la mai puțin de jumătate. Și drept să fie? Fiindcă echitabil se reduce, oricare ar fi deviațiile de la sensul primordial, la dreptate, cinste și egalitate. Art. 8 le oferă doar în cadrul unui singur proces penal, sub formă de garantare și nu în totalitatea lor, se rezumă la ,,… nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii…” și ,,… să fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni…” Judecățile acelorași spețe produc de foarte multe ori efecte diferite și sunt puse pe rol la alte momente, unora mai favorabile.
Libertate pentru cei fără de vină…. Tuturor. Până la stabilirea vinei totale. Al. 1 din Art. 9 o garantează. Alături de siguranță. O garanție excedată la Al. 2, exclusă. În mod excepțional, partea învinuită se pune la păstrare și popriri. Dar, ,,… are dreptul de a fi informată în cel mai scurt timp…” și ,,… de a formula contestație împotriva dispunerii măsurii.” Cu sorți de izbândă? Cred că nu. Udrea, Bica, Berbeceanu…. Cauza este chiar următorul alineat, 4, unde determinarea ,,organelor judiciare competente” este în România aproape de zero, interesul lor fiind de condamnare și nu de aflare a adevărului și eradicarea fenomenului infracțional. ,,… au obligația de a dispune revocarea măsurii și, după caz, punerea în libertate a celui reținut sau arestat.”, însă câte se achită de datorie? Și câte se îndatorează celui căruia i s-a făcut nedreptatea prin ,,… repararea pagubei suferite…”? (Al. 5)
Începe babilonia. Înaintea explicațiilor concludente, enumerări, acolo unde le era locul, dar în premieră ca terminologie în noianul de legi penale. Noțiunile lipsesc din Codul Penal. Și schimbă aici, în cel de Procedură, cu totul viziunea asupra a ceea ce înseamnă judecată. Am trecut ca peștele prin apă peste părți, subiecți procesuali, subiecți procesuali principali, avocați, organe judiciare, judecător de cameră preliminară…. Am înțeles în mare ce reprezintă fiecare, totuși, n-aș putea, cu tot timpul oferit de Al. 2 al Art. 10, ,,necesar”, să parcurg corect și eficient, în totalul sprijin al cauzei, pașii dificili de urmat și să mă apăr așa cum îmi înlesnește Al. 1. Dar. Să ne luminăm. Din ce am găsit pe internet. Cine sunt părțile? Vreo trei la număr: inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente. Adică, ălui de i se intentează proces, ăl de intentează sau cel care preia această calitate și cel căruia îi revine plata daunelor și răspunde penal. Trei în loc de 2. Sau mai mulți. Subiecții procesuali principali. Și nu prea. Suspectul și partea vătămată. Unul asupra căruia planează suspiciunea, rezonabilă, că a săvârșit fapta, dar care nu este parte în proces și celălalt ,,îndăunat”. Pe-aici, în articolașul din care am conspectat iluminarea, se trece suspectul la subiect procesual în explicațiuni, dar nu apare ca item între ei: martori, experți, interpret, agent procedural, organe speciale de constatare…. Acum. Al. 3 permite suspectului și inculpatului să fie informați de îndată – mergea la sigur imediat – despre urmărirea penală și respectiv acțiunea penală puse în mișcare, dar numai în cazul suspectului înainte de a fi ascultat – și aici interogare se potrivea de minune. Al. 4, însă, îl contrazice administrând și inculpatului posibilitatea luării la întrebări: ,,Înainte de a fi ascultați, suspectului și inculpatului trebuie să li se pună în vedere că au dreptul de a nu face nicio declarație.” Hai că suspectul se poate fofila și muți în fața cercetătorilor, dar inculpatul, cel pentru care vina nu mai este doar o bănuială, mi-e că ba, l-ar costa mai mult privarea de libertate. Al. 5 dezminte afirmația celor de unde am preluat definirile subiecților, introducând atât părțile, cât și pe procesualii principali în procesul penal. Și n-ar prea fi. Corectă era forma ,,proceduri penale”.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share