Propoziții pretențioase – Aerași


Prea puține importante la liceul cu ghinion. Câțiva copaci la fațadă, copchii – de-or mai fi fost; circulau zvonuri cum că… – prin clase (ne prinseseră alte anotimpuri, mutatul schelei pe toate părțile a durat câteva luni).
De aceea m-am transferat așa, brusc, spre lucrările lui Gelu. De altfel, și noi am ajuns acolo într-o doară. Făceam pe plac în acel an – s-or fi strâns vreo șase-șapte de atunci – unui alt client, ,,liftă” a mea din tagma foștilor muzicanți – uite o idee bună de asociație, ca a combatanților în Vietnam, aș afilia pe alese! -, neimportant cine, momentan. De parcă nu eram sătul de cei 43, 10 și 20 de metri ai șandramalelor lui metalice, nesigure, periculoase. Deh, curiozitatea și o vorbă a respectivului că doar eu puteam închipui o asemenea soluție problemelor lui. În față aveam o provocare mai mare, 94 de părți din aceeași unitate universală de măsură a lungimii – ignorăm picioarele americane, -s din altă lume, dar dacă poate un pas românesc atinge un metru cu un pic de efort, ar reuși și ei fără doar și poate – cu 11 și 11 din ale lățimii. Un uriaș. Prospecții pe dinafară, pe dinăuntru. Afinul ne cărase în propriul automobil cu gând să-și satisfacă nunul nunții de sfert de veac și să afirme împăunat: ,,Ți-am adus cei mai buni meseriași de la târg(u) (m-am simțit dator să inserez terminația țăranului sadea trecut de vârsta puiagului rural)!” Lipsea de pe noi afișul. Chiar așa, în lipsă, ne priveau robotitorii Agrobog-ului, de toate nivelurile, cu un sictir deșănțat, mai ales după ce tatonarea terenului s-a sfârșit și li se previziona o sarcină nu tocmai ușoară: până la începerea lucrării propriu-zise aveau de decopertat de eternit(ă) – soiul nemțesc al azbocimentului – tot grajdul. Nu mai puțin de 1800 de metri pătrați. Aflară pe un ton ridicat, de la doi metri, ai ,,președintelui de CAP”, agasat de volumul de lucrări, nepriceperea lor și termenul scurt până la recolta de orz.
Curtea…. Azi de nedescris, de necomparat cu ce găsisem atunci. Foste ,,cămine vacale” – bovinale nu suna prea bine -, lăsate în paragină, așteptând deciziile capitale: ori, ori. Unuia i se făcuse deja felul, din el rămăseseră doar troacele din care-și satisfăceau poftele vegetale, dar și excrementale, Joienele și-un lăstăriș…. Bun în primele zile. Mâncare, deversare, la umbră deasă de salcâmel și prunișor. Măcar acolo să ne fi ferit de soare – să ne apărăm pielea, afgana, de-o preschimbare-n africană – și de ochii sfidători ai servilor agrari, suspicioși și răutăcioși, de le cereai un capăt de ață deveneau irascibili și amenințători. Le invadasem habitatul.
Știam leacul. Mai mic sau mai mare, mai îndepărtat sau mai apropiat, mai prost sau cu pretenții de deșteptăciune, aroganții trebuie tratați cu tupeu și…. Ce dacă era Fane mare șef peste salariați, ce relevanță că altul – dintre afinii clientului, nașu’ de cununie – se rățoia și înjura când îi solicitam câte-un nimic, însă necesar? O reclamație cu condiționare și lucrurile revin în matcă. Fiecare cu ale sale.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share