Propoziții pretențioase – Adverb


Era sortit titlului. Sunt lucruri cărora nu le găsești locul în uzanțe. Și să fi vorbit despre gramatica regularizare a limbii materne mi-ar fi fost greu. Setul meu de norme se reduce la cum se așează cuvintele în propoziții după ureche.
O privință acceptabilă ținând seama la câte greșeli se strecoară și cum sunt taxate de cei ce-mi ,,adorau” în primele momente articolele și mă ,,adulau”. Câțiva. Știți la ce-s buni prietenii. Să ți-o spună franc. Vezi, acolo e o literă surplus, ai mâncat o vocabulă, o cratimă…. Mă adăpam în sfaturile lor, găsind de cuviință că e de mers mai departe. Între toți, doi m-au ,,menajat” maxim: ,,Lasă-te!” Cu bazele în neștiință și neimportanță. De m-ar înțelege pe deplin, nu le-aș ,,afecta” atât de mult obiectivitatea, comparabilă doar în termenii supremi. Ce să spun? Nu vânez premii Nobel, Grammy, nu mă aștept, când desferec fortăreața casei, la ovații urbane descreierate, nici măcar la un salut. În egală măsură la o injurie. Mai curând de la ,,prea luminatele” fețe afgane, înromânite, respectiv ,,blajinii” mei concetățeni, înțigăniți. Aspir totuși la o stare imanentă între mulțumire și extaz, imuabilă. Pentru o astfel de țintă ai nevoie de un trup-gazdă aproape intact. Funcțional.
Asemănarea izbitoare – perfectă – cu Școala nr. 1 face din Liceul Ștefan cel Mare singura excepție de la norma râmniceană a unicatului. Senzația și certitudinea, experimentate și altădată, la fiecare drum casă-Intercoop, s-au reactivat pe a doua latură, de sud, mai îngustă, cu destinația intrării secundare a elevilor, bibliotecii de la parter – la nr. 1 -, toaletelor de la etaje, holurilor și celor două clase mărginașe. Un spațiu strâmt, mărginit de gardul înalt vecin și greu accesibil schelăriilor. Pălăria de deasupra ușii, betonată șmecherește, cu cozorocul în sus, ca și metehnele cursanților ,,aerați” de statutul gimnazial depășit, a fost un adevărat obstacol pentru montatori – tot beizadelele lui Vasile – și o probă de lucru extenuantă și inovativă: depunerea de straturi de lemn sub picioare, după tatonări succesive, dulapi de traversare la limita echilibrului și funcționalității. Deodată cu jgheaburile, burlanele și prelungirea acoperișului, pereții au căpătat un înveliș de polistiren, iar pazia reparații sau înlocuire. Cred că din lambriu de plastic. Din care cauze ne-am tot ferit să ne intersectăm cu ceilalți muncitori, alegând ore de lucru diferite. Și zile.
O fi fost sâmbătă când ne-ndemnasem să așezăm cele cinci burlane de pe fațeta curții interioare, între ieșindurile de doi metri și-un pic din corpul paralelipipedic, trei între ramele de zidărie ale geamurilor, două în apropierea doliilor, pentru a capta puhoiul de ape ce se adună chiar și la ploile mai domoale, câte-un pahar de apă pe fiecare rând direcționat în ea, în jgheab se strânge o găleată la fiecare 5 secunde. Cuprinse de ,,afagii”, ștuțurile nu mai dovedesc și clachează, scuipă lacrimile lui Dumnezeu pe dinafară și-atunci…. O iau pe dedesubt și strică încadramentele de lemn fasonat. De aceea am tot bătut calul moldav la cap pentru cârlige mai țepene și mult mai mari în diametru. În van. Burlanele le-am dimensionat, cu de la noi voie, cu un centimetru mai larg față de stasul 32 și mai scurte decât înălțimea zidăriei. Motivul doi adoptat din pricina debordanței dinamismului școlar, apt să sucească, smulgă, să turtească, să lovească fiecare obiect din cale. Am făcut proba. Mi-am luat avânt și am sărit cu o mână întinsă până unde am putut de sus. Din acel loc am mai înălțat încă o treime de metru. Cu toată scurtarea, deversoarele erau suficient de lungi cât să pună probleme poziționării, între schele și clădire rămăsese loc cât să se vâre un ins slăbuț nu lesne.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share