Propoziții pretențioase – Acriră


Imaginile bradului, a vremii polare și luminii stradale nu-s de niciun ajutor. Când?
Uite că-s și clase adepte ale dreptății. De ce să dea echivalentul în bani a zece tuburi de silicon, o noapte de muncă și câteva ochiuri de geam? ,,De ce ne cere nouă domnul ,,insistent”, nu știe că este ilegal?” Fie-mea. Și colegii. Omul însă nu putea fi condamnat după cerința expresă și stratul adipic abdominal consistent – posibilă probă de învinovățire la masa doctrinelor sociale -, coparticiparea colectivelor simplifica procedeul, urgenta stoparea risipei de energie termică – la cum ne demonstra, convingător, Atudosie, bieții copii parcurgeau orele criogenați, adiați în permanență de răceala alimentată de spațiile și golurile ferestrelor – și degreva bugetul liceului de-o cheltuială ,,inutilă” – concept directorial…. Ce puteam face? Mi-am asumat toate rolurile, am stat în toate pozițiile, ca acvila pe pervaz, ca maimuța prins cu un picior de cadrele interioare ale cercevelelor, ca liliacul pe scară…. Și-n câteva rânduri, de nu mă acroșa Cristi, cu simțurile protective active, plecam pe lumea ailaltă.
Ne-am împărțit operațiunile. Nae și Cristi la scos ramele de geam, acolo unde ranga-și putea face loc și nu devenea inutilă, eu la măsurat lungimi și lățimi, cu marjă de maxim un milimetru, doi. Ei la scos cuișoarele înfipte secolul trecut, eu la curățat chitul roș, depus de înaintașii noștri cu sârg, în straturi adnate, încăpățânate, enervante. Dure. După 85 de ani se făcuseră una cu lemnul și tari ca piatra. La prima încercare de dezrădăcinare a celei dintâi ferestre am suferit un mare și descurajant eșec, în locul maximei, rostită de Arhimede, ,,Dați-mi un punct de sprijin și…” scot din giurgiuvea canatul, precum și exclamației universale de reușită ,,Evrika!”, ne-am ales c-un zăbovitor în palme de zece minute de Hamangia. Io, Fulger îngândurat! ,,Bă, pe-astea mâncate de gărgărițe” – vorba vine, insectele nu aveau nicio vină, ci ploile ce se prelinseseră de pe sticlă pe lanțul inferior, acum ținându-se firav în cele două colțare de fârtații verticali -, ,,ori le lăsăm cum sunt și ne chinuim să le fixăm cum om putea mai bine, ori tăiem balamalele și le punem cu cracii-n sus. Care ies, ies, care nu, silicon, holțșuruburi pe exterior la două, la al treilea pe interior și gata!” Cu chitul…. Nu s-a dus Nae la atelier să aducă vreo două dălți, nu ne-am ostenit la primele geamuri fisurate să scoatem întregi părțile? N-am renunțat? Un ciocan în moalele lor s-a dovedit mult mai eficient decât bibilirea inutilă și consumatoare de timp. Simplificasem complicatul algoritm metodicesc și eradicasem stânjenitorul adenom al corpului vlahuțian.
Chestiunea cu pasta din praf mineral și ulei de in ne-a reamnintit de tata. Celebra-i soluție ne exasperase în ultimii ani – de aceea desprinderea chitului îndărătnic ne-a solicitat sistemele nervoase la maxim, dar ne-a stârnit, printre invective și injurii, hohote de râs –, acum îl auzeai: ,,Du-te, mă, la Chimicale și cumpără două pungi!ia, vezi, mai este vreun pic de vopsea prin cutii?” În zadar rugămințile pentru un tub de silicon, nu și nu. ,,Ce știți voi? Așa m-a învățat Costache! Nu dă greș!”
Cum nici noi.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share