Fărădelegea lui Călin – (C)hi(t)lerul mamii-mari


E frăție-ntre popoare. Gândiră, după barbaria miei ultime de ani, că măcelul are limite, ca-n jocurile de șah: pionul scos din luptă stă-n afara tablei.
După ce omori cu nemiluita din pricina orgoliilor nemăsurate, după două runde de ambiții fatale semnezi un pact, două sau câte sunt necesare de ochii lumii. Și mulți n-au nicio remușcare. Comandanții ce-au dat ordin, soldații ce le-au împlinit de la distanță, rareori față-n față beligerant cu inamic, nas în nas. După război, mulți miloși se-arată. Am rămas încă prins în mrejele Art. 440. Oricum, nu relatasem mai nimic din cât de consistent pare și ce surprize oferă terminologic. Nu numai. În intestinele Al. 1, lit. g) – divizată în alte trei cifre -, stau fricile europene, declanșate de sistemul reciclator al neamțului ascuns în titlu: ,,efectuarea asupra acesteia de experiențe…”, persoană oarecare în vremuri atinse de gloanțe nevămuite, ,,prelevarea de țesuturi sau organe…” și ,,supunerea… la metode de tratament nerecunoscute medical…” N-am dat citate întregi. Bănuiți că am un scop. Mai întâi. Problematica principală se referă la ,,… expunerea… la un pericol sau atingere gravă adusă sănătății…” Infracțiuni comune pentru Codul Penal, n-ai gândi că mai merită o nouă aplecare asupra faptelor reprobabile. Să ne amintim însă, aici suntem în război, când aproape nicio regulă de-nainte de el nu se mai respectă. Dispare întâi acel ,,… mod voluntar, expres și prealabil…” – sunt trei la numărătoare și toate deodată, o chestiune aproape neobișnuită în această lege -, restricțiile militare impun un comportament social atenuat, libertățile se reduc la jumătate sau mai puțin. Degeaba strigi că dorești să mănânci ca pe timp de pace, în zadar ceri să te deplasezi după cum te taie capul – să vă mutați pe strada Lalelelor, să vedeți circulație -, poți fi redus, dacă nu te conformezi, la tăcere. Veșnică. Nr. 2 scoate de la primejdie mare prelevarea de sânge sau piele cu scop terapeutic, cu aceeași placă a consimțământului. Transferat și punctului 3. Să nu omitem cine sunt protejații: cei de drept internațional umanitar. De parcă ceilalți nu există. Deci. Viol mai fusese, deportarea și transferarea forțată primiseră votul de blam. De ucidere și luare de ostatici…. Cazurile necesită studiu profund din partea celor îndrituiți. Clar este că la final cineva va deconta și cea mai mică dintre deciziile eronate, fie tratament degradant, fie trimiterea pe lumea cealaltă după o nedreaptă judecată. Art. 440 nu se oprește aici cu înșiruirile condamnabile la închisoare pe viață ori 15-25 de ani, le lipește într-un alineat nou, 2, recrutarea copiilor, celor sub 15 ani, pentru a participa la ostilități. Pentru minorii de până la ziua majoratului nimic, sunt apți și pot discerne ce urmează: omorul. Aiaiai! Să ne fie rușine! La Al. 3, chiar dacă pare că s-a iterat uciderea, lângă ,,Rănirea… unui membru al forțelor armate inamice…” trebuia înfierat omorul, bineînțeles, cu mai mult de 5-12 ani. Amețesc să mă uit brusc de la un punct la altul mai îndepărtat. Ce le era legislatorilor să ducă Al. 5 la 1? Aranjat așa, îmi creează și disconfort vizual, și păreri greșite. Al. 4 mă plimbă de două ori pe la următorul în situația existenței unui conflict armat internațional: când se mențin ilegal în detenție sau se întârzie nejustificat repatrierea ,,acelor” persoane; când sunt constrânse tot ele să servească celui ce le are-n captură. La lit. c) se stipulează altfel: ,,… să servească în forțele armate ale inamicului.” Dar înseamnă cam același lucru. Mă pregăteam să găsesc vinovatul sau vinovații, prizonieratul forțat, amenințările, violențele, transferul unei populații de pe un teritoriu pe altul, lit. b) mi-l servește pe tavă: ,,agent al puterii ocupante”. El sau inamicul. (Vreo ordonanță scrupuloasă) Lit. d) e repetir la c), înscrisă mai prețios lexical: ,,constrângerea resortisanților…” Azilanți. La capătul articolului, Al. 5, ,,identitatea” clamatelor ,,persoane”: protejatele Convenției de la Geneva din 12 august 1949 și Protocolului Adițional din 8 iunie 1977. Și ,,… în special răniții, bolnavii, naufragiații, prizonierii de război și civilii.” La lit. b), prizonierii de război și civilii sunt identificabili, inexplicabil – ori scuzabil, dat fiind caracterul conflictului, strict între două națiuni, dar care bătălie se mai dă fără să fie implicate mai multe națiuni? – într-o altă formulă: ,,… persoanele care nu participă direct la ostilități și care se găsesc sub puterea părții inamice.” Ultima literă, c), generalizează conflictul armat și-și oblăduiește protector soldații, din oricare tabără, ce au depus armele sau nu se mai pot apăra, însă nu sunt sub suveranitatea inamicului.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share