Cotețul cu metafore – În război cu Moartea


În război cu Moartea

Se-ntorc sub scut, băieții noștri-acasă,
Cu viețile tăiate la jumătatea lor,
Le intră Moartea cu bocancii-n casă
Și pune vălul negru deasupra ușilor…

O ironie a existenței noastre efemere
E să te lupți mereu, înverșunat cu viața,
Și-n focul luptei să pierdem din vedere
Că Morții ne predăm, când își arată fața…

Eternă-i misiunea ei pe-acest pământ
Și patrulează printre suflete, cu spor,
Oricare țintă, piept, brâu sau alergând
Niciuna nu îi scapă, luată-n colimator…

De multe ori, blindajele sunt prea subțiri,
Atunci când își alege ea o țintă în mișcare
Cu foc în serii scurte în ale vieții fâlfâiri,
Nu ține cont de kevlar sau vesta salvatoare…

Nu are rost să pui la cale ambuscade,
În care să mai speri că o să cadă prinsă
Degeaba bubuit și suflu de grenade
Căci ea rămâne-ntotdeauna neatinsă…

Strategi cu mintea luminată au încercat
Lucrări de geniu împotriva ei să sape,
Sârmă ghimpată și tranșee au înșirat
Dar ea a reușit mereu-mereu să scape…

Se simte-n largul ei în teatrul de război,
În care militarii sunt doar bieți actori,
Ce, cu sudori pe frunte și inimile sloi,
Se tem de clipa-aceea, a unicei erori…

E mută, surdă, oarbă la orișice durere
Pe care o aduce-n inimi de părinți
Ce poate și-au pierdut și singura avere
Nu le-a rămas decât strânsul din dinți…

Ei n-au nevoie de eroi și nu le pasă
De ordine de zi și onoruri militare…
Vor doar să vină iar copilul lor acasă,
Cu ranița în spate și fața zâmbitoare…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share