Cotețul cu metafore – Îmblânzitorul de cuvinte


Îmblânzitorul de cuvinte

Sălbatice, libere, cuvintele,
Hălăduiesc nespuse, ne-ngrădite
Pândesc hulpave să sfâșie clipele
Poetului, ce le vrea îmblânzite…

Prin câmpuri de vorbe și munți de dorințe
Poartă în ele tăceri și iubiri,
Albă neliniște, rugă ferbinte
Relicve de suflet și dezamăgiri.

Tăiate în scoarță sau în piatră săpate,
Blesteamă sau mângâie, alintă sau dor,
Poartă povara lumii în spate,
Își caută rostul numai al lor.

Cuvintele se-nșiră, blânde, supuse
Pe albul nesfârșit de foi stinghere
Se țin de mână, așteptând să fie spuse
Și să-și găsească sensuri prin unghere.

Uneori, se-nghesuie să iasă-n față,
Și dau din coadă, sunând cu veselie
Se-adună-n fraze, pot descrie-o viață,
Sau pot, mirabile, forma o poezie.

De unele, se spune că sunt goale,
Că-s fără sens, banale, inutile,
De altele se spune că ,,te bagă-n boale”
Sau pot să fie timide și subtile.

Poeți neștiuți, vânători de himere,
Le-ntind capcane de gânduri ascunse,
Dar ele se-nchid în tainice-unghere
Unde așteaptă să fie nespuse…

Degeaba, plesnind din silabe, poetul
Le vrea subjugate, ele nu vor!
Domn peste ele se vrea cu talentul
Cuvintele însă, n-au domnitor…

Mișcări de feline-s în curgerea lor
Și ghearele-și scot, și-arată și colții,
Cuvintele tari cu instinct carnivor
Ce sfâșie viața și mantia morții…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share