Cenaclul Alexandru Sihleanu – 25 Mai 2019


ÎNTRE EROS ȘI THANATOS VIAȚA PUNE ÎN SCENĂ DESTINE

​Sâmbătă, 25 mai, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu”, de la Centrul „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, a debutat, la cafeaua literară, cu „Imnul orașului Râmnicu Sărat”, versuri Matincă Costea, muzică Manea Agheană, „Trăiască România”, versuri Ion Nicolescu, muzică Nicu Alifantis, interpretare, voce și chitară, invitatul special Manea Agheană și… alte câteva cântece patriotice, și… aplauze pentru prezența și prestația trubadurului Manea Agheană, care a însuflețit atmosfera. Să-l țină Dumnezeu sănătos, pentru a ne bucura de prezența lui!
A continuat, cu un moment de divertisment, ca un echilibru, acelaşi Matincă Costea, care descreţeşte frunţile celor care iubesc literatura, dar şi divertismentul. Astăzi, a relaxat atmosfera cu un pamflet, culegere M.Costea, Amor muncitoresc, un monolog de George Topîrceanu, În jurul unui divorț şi o scenetă de Sandu Anastasescu, Majurul Năstase și alegerile, încheiat cu aplauze pentru memorie și interpretare.
Invitatul special Manea Agheană și chitara sa au creat o atmosferă deosebit de plăcută cu melodii folk.
​A urmat lectorul de serviciu, Dumitru Istrate Rușețeanu, care nu este la prima lectură în Cenaclul „Alexandru Sihleanu”. O impresie bună a lăsat cu piesa Piciorul de lemn, difuzată de Radio România Cultural. Astăzi a venit cu o lucrare numită generic Cafeaua din rai, în care eul creator folosește pentru firul epic realitatea ca poartă de intrare în obsesiile subconștientului, într-o analiză psihologică, la granița dintre fantastic și real, susținută, pe alocuri, de un limbaj metaforic și trimiteri biblice, care a lăsat și de această dată o impresie bună. Felicitări! Îl așteptăm la o nouă lectură! Exemplific: (Cafeaua din rai) „Eram un tânăr frumos, cu o umbră de tristeţe în colţul gurii. Viaţa mea urzica, îţi umplea sufletul cu băşici, aveam visele întoarse pe dos. Mă zbăteam ca peştele pe uscat, mi-era o greaţă cumplită de tot şi de toate. Stam îngenuncheat în faţa porţii unui schit de munte; căutam sub acoperământul Domnului loc unde să-mi odihnesc conştiinţa. Aşteptam să vină cineva şi să-mi întindă o mână caldă, ori să-mi aşeze o haină pe umeri. Când m-a îngrozit iubirea cu ploaia de sfârşit de toamnă, care se prefăcea, discret, în ninsoare, m-am ridicat şi îmbrâncind cu umărul poarta am păşit întru-un ou imens golit de conţinut; puiul golaş-biserica aştepta momentul predestinat să spargă cu crucea din vârful turlei în direcţia cerului. Nu-mi era teamă de necunoscut, cât sunt materie în ce altceva mai poate fi prefăcută fierea mea?! Ar fi fost inutil să strig după ajutor, bătăile inimii mele se aud de foarte departe. N-am încercat a bate la uşa vreunei chilii, viaţa mă învăţase că oricât ai lovi cu piatra în casa melcului nu se înghesuie să-ţi facă loc. Tremuram de singurătate, picioarele mă dureau, aveam răni şi la gânduri; de unul singur prin lume se cuvenea să fiu puternic ca o haită de lupi. M-aş fi întins pe podea să ies din trup, să-l privesc de sus, arogant, învinuindu-l că m-a făcut captiv fără a avea consimţământul meu. Privirea mi-a fost înviorată de lumina blândă a unei candele aşezată, cu bună intenţie, la fereastra unei chilii; soba încinsă, patul acoperit cu plapomă, mă aşteptau… Icoanelor de pe pereţi nu ştiam a le silabisi înţelesul. Amuşinam în faţa lor, nu mă pricepeam să folosesc rugăciunea ca pe-o perfuzie prin care primeşti bunătate divină, deşi, viaţa mea urzica, îţi umplea sufletul cu băşici. Era nevoie de un medicament puternic să pot vomita îndoiala din inimă. De câte ori am unde să-mi odihnesc trupul, mă simt liber, puternic. Am în mine forţa necesară să-mi repar rănile sufleteşti ce mi le fac cu bună ştiinţă. Necazul e că în ziua următoare mă crestez din nou la suflet, se scurg din el îngerii, elementul vital. Uşa s-a deschis uşor, o făptură s-a apropiat de pat, şi săltând marginea plapomei de cearşaful căreia am tras cu dinţii să-mi aducă puţină căldură umană, şi-a vârât mâna sub pantalonii mei; îmi pipăia sexul, nu pentru a se dezmierda, doar să-i intuiască virilitatea. Era o maică bătrână, cât un munte, convinsă că am femeie în gând iar cu o asemenea povară nu se rezistă prea mult într-o obşte monahală. Văzuse şi bagajul meu sărăcăcios, o plasă având în ea o revistă şi un caiet. Plecând, nu mi-a strigat dacă la ziuă trebuie să-mi văd de drum, ceea ce însemna că am fost acceptat; sub acoperământul Domnului găsisem un liman. Ultima lună de toamnă era mai mult o provincie a iernii, fulgii de nea fraternizau cu frunzele încă atârnate de ramuri, lăsau impresia că sunt acoperite cu blană de miel. Susurul pârâului ce curgea pe sub fereastra chiliei mele îşi pierduse nota optimistă, o entitate care nu-i înţelegea menirea făcea gargară cu el. Prin preajmă lupii urlau, poteca de pe marginea prăpastiei ce făce legătura cu satul era tot mai greu de străbătut. În fiecare seară Maica bătrână aprindea candela la mai multe chilii pentru a da impresia că sunt locuite deşi în schit nu se afla decât ea, nepoată-sa de 1o ani şi încă 4 călugări bătrâni. Rareori îmi răspundeau la întrebări, mi-arătau prin semne ce anume să citesc din Ceaslov sau Minei. Noaptea, la lumina a trei-patru lumânări, împletită cu a candelei, duceam mai mult lipsa cărţilor decât a unei femei sub aşternut. Aerul puternic şi rece de munte îmi provoca o alergie urâtă, strănutam şi-mi suflam nasul des, fie că mă aflam la strană sau la trapeză. Îmi căutam de lucru pe afară, dădeam zăpada din jurul bisericii sau tăiam lemne pentru chilii. (…) N-a fost greu să pricep că am ucis în mine, cu o zi în urmă, personajul viu de carte ce se pliase pe viaţa şi destinul meu. Eu fusesem monstru, de necredinţa căruia am scăpat mănăstirea.”​
​Și iarăși invitatul special Manea Agheană și chitara sa, Dumnezu să-i dea sănătate și-a arătat măiestria prin melodii folk.
„Proza lui Dumitru Istrate Rușețeanu este diversă și diferită de ceea ce ne prezenta odată. Un creator are două ipostaze, direcția de minimă rezistență în creație și cea mai fertilă, care folosește realitatea ca punct de plecare. Acolo unde ajunge deschide sufletele. Eminescu, de exemplu, a plecat de la realitate și a dus-o foarte departe. Dl Rușețeanu, prin modul cum plasează subiectul într-o mănăstire, are înfluența lui Umberto Eco, Dino Buzzati, influențe din Garcia Marques. În proza lui, D.I. Rușețeanu începe cu simbolul oului, oul însemnând tot de la naștere. Totul este un act de inițiere într-o mănăstire. Nu este vorba de un sacrificiu, este unul spiritual. Nepoata maicii bătrâne este sufletul lui care trebuie să se purifice, preluând sensul iubirii de la Hristos. Cine citește proza are impresia că este o erezie. Materialul este foarte dens. Toți gândacii vin din Kafka, lupii înseamnă haos, este o lectură foarte puternică. Eul creator nu coincide cu persoana reală.” (Grigore Leaua)
„Proza dlui Dumitru Istrate Rușețeanu ne introduce într-un univers fantastic, amintind de Edgar Allan Poe, Mihai Eminescu, Mircea Eliade, iar mai aproape de timpurile noastre Fănuș Neagu – Povestiri din drumul Brăilei, Ștefan Bănulescu – Iarna bărbaților și chiar de Garcia Marques – Un veac de singurătate. Redactată la persoana întâi, sub forma unei confesiuni, întâmplările amintesc și de Boccacio – Decameronul, unde o femeie îl ispitește pe un pustnic, care o învață să lupte cu diavolul sau la Gustave Flaubert – Salambo. Se știe că lângă o mănăstire sau chiar în interiorul ei, există o mie de demoni. Din această lume cenușie, anostă, sobră a mănăstirii emană dorul de libertate, dragostea de viață a unui tânăr, răzbătând precum ghioceii din frunzișul veșted. Universul prezentat de autor este construit cu mijloace eficiente, folosind cu deosebit meșteșug materialul, cuvântul, smulgându-i sevele.Peste tot reacțiile, senzațiile, stările de spirit. Există, mai ales în viața unui scriitor, o aflăm din Funia de nisip a lui Borges, anumite experiențe având un rol crucial, modelator, care schimbă totul. Proza este mai mult o revelație, o redescoperire a dorinței de a trăi intens orice clipă, mai ales la vârsta unei tinereți impetuoase și în care găsim asocieri surprinzătoare: „frigul vieții”, gheața tăcerii”, „licuricii zăpezii”, „furnici de culori”. Putem aminti aici și de Mircea Eliade – Maitreyi – Nuntă în cer. Apreciez cu toată căldura proza realizată de dl Dumitru Istrate Rușețeanu, considerând că trebuie vorbit de ea la superlativ. (Dlui D. I. R. care m-a invitat la o cafea în Rai) Te invit frate Mihai/ Să bem o cafea în Rai./ Îți răspund pe drept cuvânt,/ Prefer s-o beau pe pământ. (Dlui Manea Agheană) Ți-ascultăm plini de-ncântare/ Iar a ta interpretare,/ Care pe toate le-ntrece,/ Fiindcă e de nota zece. (Dlui Matincă Costea) Ascultând pe domn Matincă,/ Ne impresionează fiindcă/ La cea mai înaltă cotă,/ Îți dau ce mai mare notă.” (Mihail Constantinescu)
„(Cafeneaua Raiului) În Rai cafeaua-i gratuită/ Și o servesc pe rând toți sfinții,/ Acei cu-o viață oropsită,/ Au acum ce-aveau… doar prinții. În perioada 10-12 mai a.c. la Buzău a avut loc sub „oblăduirea” Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman”, Cenaclul „Nicolae Grigore Mihăescu-Nigrim”, Festivalul Național de Epigrame, „Cât e Buzăul de mare/ Douăzeci trecute fix”. Au participat: Cazimir Ionescu, prof. București, Mihai Cimpoi, acad. Basarabia, George Corbu, preș UER, Laurențiu Ghiță, vicepreș UER, Mihai Sălcuțan, vice preș. UER, secretar și trezorier UER, epigramiști din: București, Chișinău, Iași, Cluj, Brașov, Craiova, Ploiești, Bistrița- Năsăud, Sibiu. Cenaclul „Alexandru Sihleanu” din Râmnicu Sărat a fost reprezentat de Dumitru Hangu. (Epigramiștilor râmniceni) Râmnicenii cu păcat,/ Mulți se cred un „Cincinat”,/ Însă trebuie să știe,/ Că esența-i… sub chelie. (Patriotism local) Eu beau puțin, atât cât pot,/ Sunt respectat, mă urc pe scene,/ Am fost și sunt un patriot,/Beau numai vinuri râmnicene.” (Dumitru Hangu)
„Lucrarea dlui Dumitru Istrate Rușețeanu s-a dovedit foarte interesantă și antrenantă. Stilul abordat denotă culoare și valoare literară. Stilul fantezist nu e utilizat de orice creator, dar al autorului de față m-a încântat și îl felicit din inimă.” (Matincă Costea)
„Îl felicit pe dl Matincă Costea pentru divertismentul d-lui, care ne încântă prin prestație și memoria de care dă dovadă. Pe dl Agheană îl felicit pentru momentele muzicale deosebit de plăcute și îi doresc multă sănătate. Îl felicit pe dl Dumitru Istrate Rușețeanu pentru lectura deosebit de interesantă, dovedindu-se un scriitor de mare talent. Proza d-lui ne onorează și îl onorează.” (Costică Drîstaru)
„Autorul lecturii de azi este un medic al sufletului poporului și un magician al expresiilor frumoase. În text se găsesc combinări plăcute mie: „răni la gânduri”, „măicuțe cât un munte”, „norii au îngăduit soarelui să facă pe pământ ceva”, „era de după google”, „simțeam cum nu se dizolvă în suflet cristalul fricii”, „lupii nu sunt mai răi decât oamenii”, „noi nu ucidem în numele Domnului, doar nu suntem oameni (lupii)”. Felicitări!” (Mihai Doina)
„(Dlor Agheană și Matincă) La Cenaclu tot să stai,/ Atmosferă ca din Rai!/ Muzica și cu umorul,/ Încântă auditoriul! (Dilemă) La o cafea ca să stai,/ Savurată în gust de Rai,/ Una e dilema mea,/ Chiar în craniu ranga sa? (Eul său) În ceea ce a creat,/ Eul său e reflectat./ Chiar „cu laba” a atins,/ Răul ce a fost învins.” (Nicolae Constantinescu)
„Cafeaua zilnică pe care o bem, mi se pare că este prea mică de la o zi la alta, povestind din peripețiile sale prin mănăstiri, la diferite edituri, etc. De multe ori scrie în ferma mea și îi duc cafeaua acolo pentru a se concentra. Apreciez cele spuse de colegi și sunt mândru că localitatea Rușețu este reprezentată în activitatea culturală de Dumitru Istrate Rușețeanu, cetățean de onoare.” (Ionel Bobocea)
Sâmbătă, 01 iunie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Mihail Constantinescu. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share