Cenaclul Alexandru Sihleanu – 1 Iunie 2019


POVEȘTILE NE ÎNCÂNTĂ COPILĂRIA ȘI RĂMÂN O PARTE DIN PAȘII NOȘTRI PRIN VIAȚĂ

Sâmbătă, 01 iunie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu”, de la Centrul „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, a debutat, la cafeaua literară, cu „Imnul orașului Râmnicu Sărat”, versuri Matincă Costea, muzică Manea Agheană,„Pace”, versuri și muzică Gil Ioniță, „Trăiască România”, versuri Ion Nicolescu, muzică Nicu Alifantis, și… alte câteva cântece patriotice, interpretare, voce și chitară, invitatul special Manea Agheană și… aplauze pentru prezența și prestația trubadurului Manea Agheană, care a însuflețit atmosfera. Să-l țină Dumnezeu sănătos, pentru a ne bucura de prezența lui!
A continuat, cu un moment de divertisment, ca un echilibru, acelaşi Matincă Costea, care descreţeşte frunţile celor care iubesc literatura, dar şi divertismentul. Astăzi, a relaxat atmosfera cu o scenetă de Aurel Felea, Răbdare, un monolog de Sadi Rudeanu, Cureaua, un monolog de Matincă Costea, Sistem Râmnicu Sărat, un monolog de Ion Pribeagu, Cum am făcut milităria, și un pamflet culegere Matincă Costea, Țara, și… încheiat cu aplauze pentru memorie și interpretare.
A urmat lectorul de serviciu, Mihail Constantinescu, cu două creații în proză, Ultimele zile ale unei vechi străzi și Colții babei, sub titlul generic Povești din Costieni. Are un ochi care surprinde întâmplări, dar și mecanismul lor. Afectivitatea creează și susține atmosfera firului epic, ceea ce îl face credibil. Ex: „(Ultimele zile ale unei vechi străzi) Echipele de la demolare lucrau de zor. Casele erau din cărămidă, aveau ziduri groase, grinzi solide și dacă cineva susținea că numai de construit era greu, acum aveau să se convingă că și de dărâmat nu e chiar așa de ușor. Pereții se prăbușeau în asaltul asurzitor al mașinilor, acoperișurile reveneau la sol, iar muncitorii sortau diferite materiale și le încărcau în camioane. Își făcuseră apariția și niște indivizi cu pălării uriașe și mustăți lungi aduse a oală alături de niște femei cu fuste și rochii crețe în culori țipătoare. Terminaseră probabil de scotocit și acum ochiseră ceva „mai de soi”. Oricum lucrătorii aveau de furcă cu ei. La intersecția străzii trecătorii se opreau și priveau, cum fiecare lucru este stivuit și încărcat în camion. Printre curioși se aflau și doi bătrâni, care veniseră cu speranța de a-și vedea pentru ultima oară locul unde-și trăiseră viața. – Uite, zise el, asta-i casa lui cumătru, săracu’, ce de bani a băgat în ea și acum banii s-au dus pe Apa Sâmbetei. – Nu era o casă oarecare, remarcă cineva. – Ce de camere! observă altul. – Interiorul pare totuși simplu. Într-adevăr pereții erau dați cu rola și oamenii care-i cunoșteau, cât de cât, pe foștii stăpâni păreau mirați. – Au dărâmat-o și pe asta, ziseră niște vecini. Casele lor scăpaseră ca prin minune, deși se aflau față în față cu cele unde lucrau cei de la demolare. –Dărâmă totul, până în dreptul cizmăriei, mai spuse cineva. – Ce de case! Un brad căzu doborât de loviturile lucrătorilor. Alții desfăceau gardul casei, alții luau ușile. – Cine ar fi zis că trăim și clipele astea, se auzi o bătrână în vocea căreia se putea descoperi o urmă de regret și de durere. – Dacă m-ar fi tăiat cineva acum 15-20 de ani în urmă și nu m-aș fi gândit. Dar acu’… gata! S-a isprăvit. – Doamne și ce bine mai era în căsuța noastră! Dar acu’… ce să-i faci? – Așa a vrut Cel de Sus să trăim și clipele astea. – Ehei! Câți din cei de aici, au habar cum se face o casă? Cu câtă trudă! – Niciodată nu poți să spui că ai terminat. – Dar în curte? Dar grădina? – Ce grădină am avut! Când mă gândesc câte găleți am cărat eu pentru casa asta! –La ce bun, toate astea? – Uite, că a venit o zi în care toate s-au năruit. – Și-așa, Dumnezeu știe cât mai avem de trăit! – Lasă mătușă, lasă, că-ți face un bine. Te muți în casă nouă, cum s-ar zice. – De acu’ vei avea toate la nas: apă curentă, apă caldă, doar să dai drumu la robinet. – Mă mut în casă nouă? Casă cu chirie. Nu sunt proprietara apartamentului. – Și așa nu ai dumneata de muncă. E drept că este greu să te desparțide casa în care ai trăit toată viața. – Da, maică, răspunse bătrâna lucrătorului care o interpelase, toată viața și speram că din ea, o să mă ducă la… Știi dumneata unde. Acolo unde ne ducem cu toții și de unde nu ne mai întoarcem. – Că și răposatul… Tare mai era gospodar! Nu stătea o clipă. Dac-ar vedea el ce-a ajuns munculița lui… – Mai bine că nu vede…altfel ar… – Exact! Soarele mergea acum spre sălașul său dintre dealurile de la marginea orașului, dar camioanele mai cărau încă materiale de la ceea ce altă dată alcătuise o lume despre care nu peste mult timp avea să se vorbească la timpul trecut. Oamenii se retrăgeau purtând încă în inimi povara întâmplărilor unei zile. Una din ultimele zile ale unei vechi străzi. (Colții babei) – Dați-i drumul acasă, auziseră ei o voce pe care o așteptaseră de când posesorul ei intrase pe teren. Asta și voiau. Să fie liberi! Să zburde! Când ai între 11 și 14 ani este oare ceva mai de preț? Nu era o zi ca celelelte. De fapt nu venise vara. Era abia pe la sfârșitul lui mai. Era o vreme închisă, cu reprize de ploaie. Dar copiii din Costieni, tot copii. O porniseră de-a lungul râului. Mai întâi în amonte. Căutau un loc bun de scăldat. Ajunseseră la podul rutier, dar tot nu-l găsiseră. – Fir-ar să fie! Zise unul încruntat. – Mai degrabă, tot înspre abator să mergem, propuse altul. – Să mergem! se hotărâră ei. Înaintau lovindu-se de colțurile pietrelor de pe prund, printre tufe de cătină de râu. – Colții babei! se plânse unul de niște ghimpi care-i înțepau tălpile și care proveneau de la niște ierburi, un fel de mărăcini. Și i se înfățișa o babă uscată ca o scrumbie, înaltă până-n nori, cu niște colți cât toate zilele și cu niște brațe șerpuitoare ca apele râului, cu ghiare ca niște ghimpi, întinse spre el, ca să-l înșface. Se scutură ca de o vedenie nedorită și neașteptată, dar când privi în dreapta, văzu aievea bătrâna, pe care și-o imaginase când picioarele îi fuseseră sfâșiate și tresări. – Asta-i bună! Mai zise altul mai înalt, ce-o fi căutând bătrâna asta? – Văd că are același drum ca și noi, dar nu-i ziseră decât: -Bună ziua! la care ea răspunse cu o întrebare care pur și simplu îi descumpăniră: – Dar de ce? – Ce-o fi vrut să spună? întrebă unul mai voinic. – Cred că s-o fi referit la vreme. – Adică vezi, asta-i vreme pentru scăldat? – Poate o fi vrut să ne trimită și acasă, mai adăugă cineva, dar își continuară drumul. În dreptul unei plantații de plopi se opriră. La vreo câțiva metri de podul feroviar, era un loc căruia i se spunea „La pietroaie”. Apa era mare. Plouase mult în ultimele zile și un om cu scaun la cap nu s-ar fi încumetat să treacă dincolo, nici să facă baie. Niște oameni prindeau pește. Spre Abator un tractorist își examina cu atenție tractorul. Era un flăcău de vreo 19-20 de ani, cu fața spână și ochii fugari. Copiii descoperiseră o băltoacă, o deviere a râului, probabil adâncită de vreo lamă care căuta pietroaie. Era o gaură adâncă în care apa se învârtea ca la iazul morii. Începuseră să se dezbrace când un pescar îi luă la întrebări. –Asta-i vreme pentru scăldat? – Plouă, constată unul dintre copii. – Mi-e frig, se văită altul. –În apă o să ne încălzim, veni cineva cu o propunere. – Stați liniștiți, măi băieți, le zise și tractoristul. -Știm, răspunse unul, colțos. Mai bine ne-am lua lucrurile și valea. – Exact, spuse tânărul și ce e rău în asta? –Hai băieți: În apă! Că pentru asta am venit, zise țâncul cel colțos. Doi dintre ei nu se îndurau să intre sau n-aveau curajul să sară de pe mal. – Hai, mă ce-ați rămas ca la dentist? Îi luă unul la rost făcându-le cu ochiul. Că acum o chem pe baba pe care ziceți c-ați văzut-o și care când i-ați dat bună ziua v-a întrebat „Dar de ce?”, tot acolo sunteți? Ori intrați în apă, ori… – Ia lasă-i în pace, sări cu gura tractoristul. Dar era prea târziu. Copiii săriseră în apă. Unul dintre ei abia îngăimă cerând ajutor. Era cel pistruiat. I se părea că o babă, înaltă, slabă, cu brațele nefiresc de lungi vrea să-l înhațe, iar el căuta să-i scape… Pieriră subit, nemaireușind să strige după ajutor. Flăcăul cu tractorul se repezi spre băltoacă, dar văzând vârtejurile apei se întoarse la tractor. Voia să scoată o roată, să-i scoată camera și apoi să sară în apă. Ceilalți băieți dacă văzură că nu-i a bună o tuliră. Tractoristul, care scosese o cameră de la o roată intră în apă. – Prea târziu! oftă el. Nu se zăreau decât degetele unei mâini. Se întoarse la tractor și porni spre postul de poliție din satul apropiat. Pe drum, întâlni un ofițer de poliție căruia îi povesti totul. El se întoarse din drum, își luă mașina și porni spre râu. Bieții de ei își zise, ar fi putut fi ai mei, îi înghețase un gând inima. Dar se liniști imediat, îi lăsase acasă, îi sărutase la plecare. – Ai cui puteau fi, acești micuți, nefericiții de ei? – Vai de capul lor, își zise gândindu-se la nenorociții de părinți… când or afla… Până la urmă sosind la băltoacă, pe mal, găsi servietele și în ele caietele etichetate. Știa cum îi cheamă, unde locuiau, unde învățau. Rămăsese lucrul cel mai greu: Cum să le spună părinților? Cum să le spună? Ce să le spună? Aproape mecanic, deschise portiera mașinii, părăsind pentru un timp băltoaca aia blestemată. – Aici stă…? întrebă el când ajunse în dreptul locuinței unuia dintre ei. – Da, ce e cu băiatul meu? S-a întâmplat ceva cu el? Doamne, simt că iau foc, spuneți-mi e ceva rău, nu mă mai fierbeți… Vai de mine, mai zise smulgându-și părul și prăbușindu-se în brațele soțului, galben pierit. – Nu se poate, nu-i adevărat, îl zgâlțâi omul pe polițist, trăiește nu-i așa, spuneți-mi că trăiește. O să-l ducem la spital… Nu se poate, nu se poate, nu se moare așa, cu una, cu două! Profesorul mergea agale spre casă. Venea din oraș, de la bibliotecă îl plouase. Văzu o femeie smulgându-și părul de deznădejde… Negreșit! S-a întâmplat o nenorocire. Nu se mai duse acasă. Porni spre calea ferată. Trecuse de locul din spatele rafinăriei. Ajunse la plantație. Aproape că înota prin iarba udă, dar tot nu se lăsa. Voia să vadă cu ochii lui pe acești nesăbuiți care fuseseră înșelați de alții și mai nesocotiți ca ei. Era multă lume în jurul băltocii. Câțiva bărbați în slip încercaseră să intre în apă, să-i caute. – Să intrăm și noi, propuse un vecin. E frig, răspunse, și nici n-am slipul la mine. Veniseră și pompierii. Doi flăcăiandri legați cu o frânghie fuseseră lăsați la apă. –Unul a fost scos și dus la morgă, zise ofițerul care-i însoțea. Dar nu le era dat să-i scoată și pe ceilalți. Tocmai atunci se aruncară în apă doi bărbați: unul voinic roșcovan care înainta sigur prin băltoacă și altul mai scund, mai slab, mai negricios. – Caută acolo! Îi arătă cineva un loc, negriciosului, dar acesta făcu o schimă de groază și se albi la față. – Ieși afară, fricosule! Strigară de pe mal câteva femei. Vai de mămăliga ta… La ce te-ai mai băgat în apă? Dar chiar în acel moment, roșcovanul apucă ceva cu mâna și trase. Toată lumea privea înspăimântată pe cel care strigase zadarnic după ajutor.”
Invitatul special Manea Agheană și chitara sa a crea o atmosferă deosebit de plăcută cu melodii folk.
„Poveștile din Costieni ale lui Mihail Constantinescu, foarte bine realizate, sunt bine venite și eu îi propun să se extindă în Râmnicu Sărat. Are povești nemuritoare. (Mihai și Nicușor Constantinescu) Constantineștii în epigramă/ Și-au făcut un stil al lor,/ Constatăm că nu-i o dramă,/ La proză să aibă spor.// De la Mihai, la Nicu,/ De la Nicu l-a Mihai,/ Când și când deschide plicu’,/ Iar reacția îi… Vai! (Manea Agheană) Cântă muzica în sală,/ Chitară și-a ei strună,/ La Cenaclu dau năvală,/ Singur Manea ne adună. (Colonelului Doina) A fost militar de carieră,/ S-a instruit cu zel și spor,/ Trecutul ca și-o himeră,/ Acum îi colonel… major. (Epigrama zilei: Visul unui alcoolic) Zicese că-i bună apa./ Eu, catolic vreau să fiu!/ Să fie o zi cu „papa”,/ Celelalte… cu rachiu. (Lui Ion Ghițulescu, Casei din Homești) Să-i cânți Ioane o melodie,/ Iar dintr-o mie câte ai,/ Să pregătești pentru Chindie,/ Balada hoților de cai.// Vei avea ca datorie/ Cântecu’ trecut prin vii,/ Cireși, nuci uniți în umbre,/ Dau mesaje către Jii.// Să-i cânți Ioane cei frumos,/ Înălțătoare-i fapta,/ Licoarea vinului spumos,/ Oglinda casei, vatra.// Iar când Ioane o să stai,/ Să meditezi o clipă,/ Din luna florilor de mai,/ Un astru se ridică. Poezie prezentată pe 24 mai a. c. la Tg. Jiu, cu ocazia aniversării zilei onomastice (70 ani) a lui Ion Ghițulescu, cetățean de onoare al com. Grebănu.” (Dumitru Hangu)
„Povestirile lecturate de dl Mihai Constantinescu reflectă autenticitate locală având culoare râmniceană. Ele se dovedesc și mai savuroase, pentru că multe evenimente sunt subliniate că se petrec în străvechea noastră urbe.” (Matincă Costea)
„Dacă dl Matincă este mereu la înălțime, cum ne-a obișnuit, nu pot decât să-l felicit de mai multe ori. Dlui cu chitara, Manea Agheană, ca mulțumire vreau să-i spun o glumă: Părinții unei fetițe o tot îndemnau: – Hai la țară! La școală, când învățătoarea îi întreabă pe elevi, cum se numește țara noastră, Lenuța răspunde: – Boldu! Dlui lector îi mărturisesc că am rămas surprins ascultând proza, fiind obișnuit mai mult cu poezie. În prima povestire, Ultimele zile ale unei vechi străzi, mi-a plăcut expresia: „Acoperișurile reveneau la sol.” Dânsul îmi amintește de Ion Creangă, tot atât de talentat povestitor precum marele Creangă. Sâmbătă viitoare, 8 iunie, se împlinesc 180 de ani de la nașterea marelui povestitor.” (Mihai Doina)
„Mi-a plăcut mult, astăzi, lectorul de serviciu și am trăit cu adevărat cele două capitole scrise de d-lui. M-a înduioșat mult povestea celor patru copii, care neascultând au pierit în apa Râmnicului. Ce nu-mi place, este că le ține doar pentru dânsul și Cenaclul „Alexandru Sihleanu”. Să le cumuleze și să le transmită la toți românii.” (Manea Agheană)
„Mulțumesc artiștilor pentru atmosferă. Despre prozatorul de astăzi, aș afirma că are o calitate deosebită pusă în evidență prin claritatea stilului, care exprimă un realism brut. Proza scurtă este inspirată din evenimente la care a luat parte și exprimă participarea sa afectivă. Deși lipsită de figuri de stil și mijloace artistice,cele două proze scurte captează atenția ca fapte de viață, întâmplate aevea. Îi doresc succes! Să le strângă, pe toate, într-o carte, în istoria urbei în care trăiește.” (Georgeta Iuga)
„Dlui menestrel Manea Agheană, numai de bine, sănătate și îi mulțumim că ne binedispune, ne înveselește. Iubitului și prea frumosului Matincă Costea, tot respectul din lume, viață frumoasă, la mulți ani, să ne prezinte de fiecare dată cele mai frumoase scheciuri. Referitor la dl lector de azi, și-a ales foarte bine tema a celor două povești, în special prima poveste, deoarece a fost temă de discuție la Catedrala Mântuirii Neamului a Preafericitului Părinte Daniel, care a precizat că această construcție a fost concepută de predecesorul d-lui, Patriarhul Teoctist, pe un teren de la Statul Român, ca un act de reparație moral. Au existat cinci biserici, din care trei biserici au fost demolate, iar două translate, pentru se construi Casa Poporului. Cea de a doua poveste, Colții babei, m-a cutremurat. Îi doresc dlui Mihai Constantinescu, leat cu mine, mult succes literar!” (Elena Cambeșteanu)
„Momentul maestrului Matincă, în mare parte, a fost cât se poate de actual. Astăzi ne-a prezentat un sistem unicat, sistemul Râmnicu Sărat. Fiind mereu la înălțime, la umor stă foarte bine. Maestrul Manea Agheană ne-a prezentat cântece despre pace, despre cobzari, ca întotdeauna creînd o atmosferă plăcută. Ne cântă cu al său dar,/ Astăzi despre un cobzar./ Ce mai atmosferă face,/ Când ne spune despre pace. Legat de lectorul de serviciu, la povestea Colții babei, am văzut în acea babă prefigurarea morții. În general, autorul perseverează în proză. Autorul ne vorbește/ De o stradă de poveste/ Și de-o babă cu-ai săi colți,/ Să pui lacăte la porți.” (Nicolae Constantinescu)
Ședința de astăzi s-a încheiat cu muzica, deosebit de plăcută, a invitatului special Manea Agheană și chitara sa. Este o onoare pentru noi, vine de la Boldu, cu toată dragostea. Dumnezeu să-l țină sănătos! Mulțumim pe această cale și soției sale, care îi este însoțitoare.
Sâmbătă, 08 iunie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Marian Ezaru. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share