Propoziții pretențioase – Acriși


Am potrivit după nevoie rotund la pătrat, mic la mare, nuanță la culoare, plastic la tablă….
Vreo două meștereli le-au mai făcut fără mine de vreo doi ani încoace, tata și Cristi, îndatorați de uzul scării extensibile, împrumutată pentru intervenții mai neobișnuite la alți ,,nevoiași”, neputincioși să-și dreagă micile stricăciuni. Timpuri noi, adiții peste ,,admisa” înălțime a tradiționalei case românești. Etaje, mansarde, năzbâtii de construcții extrase de prin reviste și reminiscențele privirilor admirative din călătoriile îndelungate în țările binevoitoare să-i primească. Copiate cu metode românești. De natura supranaturalului. Atudosie, cu mâna pe inimă vă spun, e cel mai devotat patrimoniului îmbătrânit, terfelit de intemperii și membrele trepădușului elev vlahuțean. Dorința lui de-a…. Uneori a mers mai departe de posibilul uman. Lucrarea de anvergură executată pe exterior – vopsirea cucuiatei-acvilă de deasupra intrării principale, a corpului stâng și a câtorva rânduri din cel drept, precum și câteva lungimi de jgheaburi, reparații și înlocuirea multora dintre burlane, părți considerabile din ele -, a avut o cerință specială: să facem în așa fel încât apa de ploaie să nu mai ude treptele pavilionului central. Era chiar pe punctul de a nu admite nici refuz, nici…. Imposibil. Pătrățosul uluc, proptea pentru guguștiuci și păsăret voiajor, vechi de când bunica fată, nu putea fi înlocuit absolut deloc, cârligele, gândite inginerește, ruginiseră și-și pierduseră din rezistență, un kilogram în plus depus în sarcină le-ar fi dat peste cap sau le-ar fi retezat. Sau nu. Cu certitudine puteam spune că orice forțare de revenire la poziția inițială era sortită eșecului, o dată fiindcă erau, și sunt încă, oțeloase, și înc-o dată pentru dovada faptului din urmă: am rupt unul tot încercând să-l potrivim ca la-nceputuri. Aderai, oltenește, deci, la refuz. Ticluirea lor nu permitea ideii secunde să fie pusă-n practică. Soluția cu jgheabul rotund introdus în cel pătrat până la jumătățile celor două ștuțuri ce ghidează apa către burlane pica, sistemul cârligelor deținea o platbandă de tip balama, adiție, ce se prindeau de prima scândură pe deasupra cu cuie. Așa le fusese proiectul, la momentul probelor de acrobație chiroane pauză: doar sârmă îmbârligată prin șorțuri. Pas, prin urmare. Riscă doar nebunii. Am rămas la vopsire. Grea, când Cristi, când eu, dialogând, în timp ce înoiam bucată cu bucată ruginiturile deranjante vizual, despre ,,oportunitățile” oferite de domnul administrator: ,,Mai aderăm, frate, vreodată la… prostiile lui?”
Nu atunci. Apoi, când timpurile se pun pe tors caiere de nea, ne-a fost dat să ne spășim. Dar…. De azi, de ieri. Propoziția de azi, din treacătul nepăsător al problematicilor cotidiene: ,,Vă iubesc, frații mei!” De ieri: ,,Veniți, domnule, să vă dau banii! Am 16 milioane.” Cu aceeași exclamare. 16 clase. Cu 18 ferestre mari și tot atât de multe mici. De fiecare. O decizie tergiversată, serviciile cerute erau de altă natură: tăiat, montat geamuri, reparație tocuri, țintuire definitivă și izolare de frigul ce bântuia sălile de curs dimpreună cu elevi cu mijloacele cele la îndemână: pistol și silicon acrilic. Să miroasă, dar să nu se vadă. Dar și când ne-am hotărât să zăvorâm picătura de căldură adiind pe la urechile beneficiarilor norocoși, zburândă prin cotloanele tocurilor și furișată hoțește afară, ca orice învățăcel dezinteresat de carte.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share