Propoziții pretențioase – Acolii


O să afle mama acum că am făcut destule prostioare în copilărie.
La Colibași. A fost o vreme când nu numai achena îmi făcea cu ochiul din țărâna grădinii, în spatele casei, ci și achiii, acești ,,morcovi” albi, dizgrațioși la gust, pe care, ca și pe țelină, îi scoteam pe furiș cu degetul arătător făcut chitonog. Dar ce nu face o irează de copil la cinci, șase, opt, zece, chiar și doisprezece ani. Pleacă-n epopeea porumbilor cu inima cât un purice, se-mbată cu tutun în tufele din spatele orbului, își rupe turul nădragilor în ciulinii de pe vale, se-neacă de clisa de pe gârlă, o face pe hoțul de pepeni cu vărul mamei pe tarlaua tantii Fănica, ciugulește, la îndemnul mamaii Nela, un păhăruț de țuiculită înainte de ciorbă, coase muște, se-nvrednicește să bage-ntre ițe, cu voie de la Cotoana, străbunica, suveica năzdrăvană, se cațără-n acacia din colțul curții până-și zdrelește plăpândele palme, se măzgălește la gură de murele crescute în tufele de lângă gard, se-nfruptă din buchetul acinos crud al viei. La paisprezece se cherchelește până la vomă, încercând să-și imite nașii mici, mai măricei cu doi, trei ani. Și-apoi….
Se termină toate. Abia dacă le mai dai bună ziua partenerilor de fotbal pe valea unde pasc vaci și oi deopotrivă…, curioaselor capete rurale ițite deasupra ostrețelor, te rezumi la cei mai apropiați. De aceea și intervențiile tinichigerești îi vizează. Îl vizează, pe Stănel, al treilea copil al nașilor de botez, fiindcă la al doilea descălecat, cea mai mare parte a lucrării a făcut obiectul construcției și montajului unor porți metalice, jgheaburile și burlanele lui Mitică, fost coleg la Intercoop, fuseră supliment. Plătit. O umbră de om, slab de la acolia ce-i făcuse zile amare ani în șir, ușor aplecat de șale…. În antiteză, Stănel gemea de sănătate, îmbujorat, cu-o bucurie de-o teapă cu numele, Bucur. Vioi, poștaș și ziditor de cămin familiei, pe un teren în fața școlii, poziționat simetric pe uliță față de casa părintească, acolo unde mă aciuam de drag, prin fundul grădinii, pe portița tăiată în gard de la jumătate în sus. Aventură mare la teleportarea de pe o proprietate pe alta. După ce primeam zeci de tăieturi de la frunzele-teacă ale păpușoiului, înalte ca brazii – abia se zărea cerul – și colectam pe ciorapi mohor cât să mă țină un sfert de ceas la desprindere, rătăceam încă vreo câțiva metri până să găsesc ușița, zăvorâtă cu o șipculiță bătută-ntr-un cui, o escaladam cu ceva greutate, apoi continuam orbecăiala până la primul lătrat de câine și behăit de mioare. Deh, nașul bătrân, cioban cu acte-n regulă la Colectiv.
Din panoplia cu acoperiri de tablă nu putea lipsi locuința bunicii, bucătăria în care ne îngrămădeam pe toamnă, primăvara când ploaua și vara pe-nserate, să mâncăm bunătatea de zeamă de cartofi – cum o acreau, ea și mamă-sa, n-am aflat niciodată -, însoțită de ardeiul iute scos anevoie din sticle cu un cârlig de sârmă. Ocazie – semn, crede cu tărie frate-miu Cristi -, cu care, din dragoste pentru întâiul nepot, coana Nela mi-a sucit degetul mare de la mâna stângă.
Într-adevăr. La scurt timp mi-am ,,șters” cu flexul următoarele falange.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share