Fărădelegea lui Călin – Propoziții du(b)ioase


Se țin de mine…. Vorbele unora: nici eu nu mă simt prea bine….
Mi-am tot propus să-mi reevaluez poziția față de Dumnezeu și cele pământești ale lui. Varii situații m-au obligat să amân, până la o proximă dată, propice, statul pe gânduri și recântărirea statutului de posibil enoriaș cu acțiuni fervente. De Paște. Eșec. Însă. Mi-am propus să nu hulesc, să nu deranjez libera exprimare religioasă, fără să mă simt constrâns de Art. 381, ci din pur respect. Datorită lui pun mai presus de cutume logica, dar și rigoarea formulărilor din Codul Penal. Pentru prima parte am ales exemplu Al. 1, ce pune alături libera exercitare a ritualului și organizarea cultului potrivit legii, chestiune ce devine viabilă doar dacă mirenii-juriști dau undă verde cuvântului de la Domnul lăsat. Partea cu strictețea și justețea expresiilor licite bate-n lipsa acestei stipulări, cult religios funcționabil cu patalama judecătorească, din Al. 2. Totuși, obiectul articolului este infracționalitatea, împiedicarea, tulburarea întregului arsenal de predici și practici religioase, obligarea prin constrângere de participare la servicii religioase, Al. 1 și Al. 2. Aceeași obligativitate, dar manifestată prin violență sau amenințare, la Al. 3. În total dezacord cu cel puțin două articole, 206 și 207, ce au pentru cele două tipuri de fapte, amenințare și constrângere, două tipuri de condamnări, considerabil diferite, ceea ce între Al. 2 și 3 nu se întâmplă: sancționează egal – maxim 3 ani de condamnare.
Deranj, nederanj, slujba merge înainte. Doar nebunii s-ar deda la acte neconforme și-ar striga-n gura mare că…. Sau ar pângări lăcașul cu toate ale lui. Nu știu de ce, în debutul scrierii am fost tentat să compar fotbalul cu religia. Poate fiindcă în sportul rege infracțiunile trec în sfera corecțională a regulamentelor federațiilor, golaniadele din interiorul stadioanelor se pedepsesc acolo. De aceea, condamnarea de la Art. 382, 6 luni-2 ani, o lăsam în grija preoților, actele de necinstire le contrabalansam cu penitențele canonare: rugăciuni, plecăciuni, mers în genunchi, tratament cu lumânare și tămâie….
Ne place sau nu, fără limitări societățile s-ar umple de haos și-ar sfârși prin autodecimare. Un soi de strictețe echitabilă ar reduce furia individuală și colectivă la zero. Moartă sau vie, victima ar trebui să producă aceleași efecte, același număr de ani de detenție. Sustragere – răpire, profanare – viol sau vătămare, distrugere – crimă. A nu se uita de inițiativa tinerei olandeze sau belgiene – articulată-n ,,Pe urmele… Facebook-ului” – de a face orice cu cadavrele după deces – și-aici nu este nebunie necontrolată, ci-s fixații defectuoase ale creierului și mult, mult tupeu și impertinență – și pericolul deviațiilor comportamentale. Cred că un semi statut, timp de șapte ani, cât timp se descărnează osatura, ar rezolva oarecum problema. Cu cenușa, parte în Al. 1 al Art. 383, este altceva. Dorința post-mortem de ardere ar echivala cu eutanasia. La Al. 2 sunt înfierate profanările de morminte, urne sau monumente funerare, alineat care a avut parte de un recurs la Înalta…, dar al cărui text justificator nu reflectă concluziile Curții de Casație, anume că: ,,în ipoteza în care obiectul material al infracțiunii de profanare de morminte… este un cadavru, iar inculpatul, prin dezmembrarea ori incendierea cadavrului, urmărește ascunderea faptei de omor comise anterior, se vor reține în concurs real de omor și infracțiunea de profanare de morminte.”
Am cam avut dreptate să propun o semi identitate după deces, astfel procurorul general ar fi stat binișor locului și-ar fi pledat în fața instanței cu succes, fără să mai ceară derogare de la mai marii. Art. 384 interzice ,,prelevarea de țesuturi sau organe de la cadavre, fără drept…”
Ce nu se folosește ca termen, și mă miră la aceste articole, este vandalizarea.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share