Cenaclul Alexandru Sihleanu – 18 Mai 2019


FĂRĂ VISE ȘI IMAGINAȚIE, CĂLĂTORIILE RĂMÂN SIMPLE PLIMBĂRI DINCOLO DE DOMICILIU

Sâmbătă, 18 mai, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, a debutat, la cafeaua literară, din lipsă invitatul special Manea Agheană și chitara sa, cu un moment de divertisment, susținut de Matincă Costea, pentru relaxarea spiritelor, pe un monolog de Tudor Mușatescu, Un om cult, un monolog de Viorel Burlacu, Educațiune, o scenetă de Alexandru Nol, Un plocon pentru Plocon, o scenetă de Sandu Anastasescu, Pisălogul, un pamflet de George Topîrceanu, Ripostă și aplauze pentru memorie și interpretare.
A urmat lectorul de serviciu, Răzvan Theo Chirac, cu microeseuri, urmare a unei călătorii în Egipt, din care exemplific: „(O supradoză de istorie) O supradoză de istorie e nocivă vieții, crede Nietzsche… Cu toate acestea, m-am încumetat și am luat o supradoză într-o geografie mitică, într-un cimitir fabulos, printre hieroglife, undeva pe Nil, acolo unde zeul șoim Horus s-a luptat crâncen cu unchiul său, Seth, cel care-l omorâse cu cruzime pe tatăl lui Horus, Osiris. Am acostat la asfințit și am ajuns la templul ptolemeic pe întuneric, Horus privindu-mă cu ochiul stâng, cel negru, simbolizând luna. (Pe Nil) Nilul curge prin istorie, printre morminte și printre fantome. Niciun popor nu și-a pus atâtea nădejdi în morminte, ca egiptenii. La Luxor, cenușa trecutului plutește încă deasupra apelor înroșite de amurg, ca o umbră ce ascunde secretele faraonilor și ale zeilor. (Amurg pe Nil) Îmi place să fotografiez în lumină slabă, la asfințit, când cerul se pregătește de noapte, iar zeița Nut înghite soarele, ca apoi să-l nască în fiecare dimineață. Sunt pe Nil, la Edfu, pe un vas în drum spre Assuan. De pe mal, deasupra tuturor, Horus vegheză asupra călătorilor însetați de trecut și mitologie, ochiul-lumină purificator protejându-i pe visătorii ce încearcă (în zadar) să pătrundă misterele vechiului Egipt. Numai că miturile nu pot fi pipăite ca o piatră din vreun templu ruinat. Iar zeii, imuni în fața vârstei și a morții, ne compătimesc în clipa în care ne căznim să îndepărtăm, cât de puțin, vălul… (Obsesia deșertului) Geografia Egiptului se confundă cu geografia Nilului, fluviu mitologic ce obsedează imaginația oricărui arheolog. De o parte și de alta, deșertul stă la pândă, viclean, obositor, însetat, gata să muște din vegetația luxuriantă ce însoțește apele. Aflat la adăpost, pe vas, scrutez la orizont pustiul încremenit, malefic, galben-cenușiu, prevestiror de moarte… Fascinat de deșert, Octavian Paler îi trece pragul, judecând că ia un respiro de la vacarmul obișnuit. Numai că, speriat de izolare, se întoarce pocăit printre oameni. (Și dacă m-aș putea întoarce?) Noapte pe Nil… Sunt într-o curte cu peristil de acum două mii și ceva de ani, unde pardoseala e pământul, iar plafonul, dispărut azi, cerul cu stele de aur. Pe arhitrave, păsări imense, cu aripile desfăcute, asigură trecerea spre cer. Între pământ și cer, în echilibru precar, într-o geografie sacră, contaminată de mitologie, trăiesc alt timp decât cel prezent, un timp fabulos, un miraj ce-mi reflectă propria nostalgie. De când mă știu, ador trecutul, inconștient că această patimă este, cum spune Susan Sontag, una dintre formele cele mai dezastruoase de dragoste neîmpărtășită. Și dacă m-aș întoarce? Nu aș fi oare dezamăgit? Nu m-aș simți abandonat acolo, departe? Ridic privirea și observ că florile de lotus de pe capitelurile coloanelor sunt încă deschise, semn că nu a trecut mult de la apusul soarelui. Odată ce noaptea se adâncește, florile se-nchid, spulberâdu-mi speranța naivă a deslușirii tainelor. (La Golful Arab) Sunt pe țărmul Mării Roșii, soarele e la asfințit, iar munții purpurii de porfir închid spre apus orizontul… E pace aici, la Golful Arab, în apele biblice unde Dumnezeu i-a înecat pe egipteni, pentru ca fiii lui Israel să treacă prin mare ca pe uscat, cu apa perete la dreapta și la stânga lor. („No more photos!”) Pe tipul ăsta, Ramses al II-lea, l-am fotografiat undeva… dincolo de Tropicul Racului, la Abu Simbel, un templu ridicat pentru a intimida rivalii nubieni din sud și pentru a comemora bătălia de la Kadesh, în Siria de azi. Spre deosebire de momentele anterioare, templul nu are rol funerar, slujind la divinizarea faraonului. Pe el l-am imortalizat pe furiș pentru că nu plătisem taxa foto. Surprins de supraveghetor, am vrut să șterg cadrul, dar arabul s-a dovedit îngăduitor, cerându-mi doar: „No more photos!”. Faraonul este reprezentat în carul de luptă în timpul bătăliei dintre egipteni și hitiți de la Kadesh, la 1274 î.Hr. Are mai puțină importanță cine a învins. Notabil e faptul că în urma conflictului s-a încheiat primul tratat internațional de pace din lume. (…)” Vede totul cu sensibilitatea artistului, paseistul trăind geogafic și istoric, clipa de istoria artei. Totul se sedimentează în subconștient, iar în neliniștea singurătății sale, prin puterea cuvintelor, prin dimensiunea gândului și puterea imaginației să ne ofere, astăzi, o lectură demnă de toată atenția și nu greșim comparându-l cu un reporter sui-generis, atras de înțelepciunea creativității umane.
„Dumnezeu a înzestrat un trup firav și delicat cu talent, sensibilitate deosebită și un pix binecuvântat. El a adăugat și spontaneitate, rezultând un profesor numit Răzvan Theo Chirac, un veșnic tânăr îndrăgostit de tot ce e frumos, un profesor de geografie care comentează evenimente din istorie… și o face foarte bine! Am remarcat o frumoasă expresie: „grecii au depus mare atenție mormintelor”. Completez: „… și eroilor morți în războaie”. Acei generali care nu îngropau morții din războaie (eroii), erau pedepsiți tăindu-li-se o mână, chiar dacă se întorceau victorioși din luptă. Mi-a plăcut încă o expresie a lectorului Răzvan Theo Chirac: „geografia conservă istoria”. Lecturarea microeseurilor este o sărbătoare pentru sufletul meu.” (Mihai Doina)
„Am ascultat cu plăcere, atât expunerea dlui Matincă Costea, umorul său de înaltă clasă, mereu actual, pentru care îl felicit și cu aceeași atenție microeseurile dlui prof. Răzvan Chirac, care ne introduce într-o istorie străveche a Egiptului, datorită unei excursii pe care a făcut-o. Din câte am aflat, până acum din istorie și istoria artei, Egiptul este cea mai străveche civilizație, din care de-a lungul timpului, și-au ales modele civilizația greacă și cea romană. Dl Răzvan Chirac descrie, deopotrivă, impresiile lăsate de multitudinea de reprezentări ale divinităților egiptene, cât și scurte peisaje modificate de mâna omului. Adesea a făcut remarca despre geografie că păzește istoria, eu aș spune pe lângă aceasta că istoria a determinat, de-a lungul secolelor, geografia ca granițe. Scrierea d-lui pare a fi un amestec de reportaj de evocare a trecutului și impresii de excursionist. Felicitări!” (Iuga Georgeta)
„Am fost martorul unor microeseuri străbătute de mult substrat filosofic. M-au încântat extraordinar de mult, întrucât dacă nu cunoști geografia, nu te mai poți numi pământean.” (Matincă Costea)
„Eu sunt încântat că l-am cunoscut pe dl prof. Răzvan Chirac. Mulțumesc pentru tot ce am reușit să cunosc din toate călătoriile d-lui, din Italia și Egipt. Am concluzionat cu o idee: omul trebuie să călătorească mult pentru a percepe realitatea nemijlocită. Văd de aici o evoluție a individului și o înțelepciune asupra trecutului istoric și asupra vieții în general. Mulțumesc!” (Dumitru Bardaș)
„Profesorul Răzvan Theo Chirac este îndrăgostit, nu numai de disciplina pe care o predă, dar cred că și de istoria unor locuri pe care le-a vizitat. Lectorul de astăzi este preocupat de locurile cu istorie, de relicve, de mituri, de pietre funerare, de ruine în preajma cărora meditează. Lectura de călătorie are rădăcini adânc înfipte în istoria universală și în istoria neamului nostru. Din vremuri străvechi, omului i-a plăcut să călătorească. Putem să-i menționăm aici pe scriitorii antici, dar și pe cei din Evul Mediu și din timpurile mai apropiate de noi: Homer, Vergilius, Ovidiu. La noi, nu pot să nu-i amintesc pe Nicolae Milescu Spătarul, Ion Codru Drăgușanu, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri (Călătorii în Africa) și nu numai. D-lui se înscrie în rândurile acelor autori care au ținut prin scrierile lor să imortalizeze imgini și momente care trebuie să rămână așa cum bine zicea un cronicar fiilor și nepoților și de ce nu posterități. Scrierile sale se impun atenției nostre și prin varietatea mijloacelor artistice. Autorul descoperă, la tot pasul, semne ale trecutului sacru. Răzvan Theo Chirac este cunoscut și ca un mare iubitor al trecutului urbei natale, fiind și un pasionat fotograf. La invitația lectorului, asistăm la spectacolul unui neobișnuit reporter, mărturisindu-ne stările de spirit. O călătorie în astfel de spații este o evadare din realitatea profană. Deși vorbește despre relicve, călătorul are senzația descoperirii unei noutăți sau a unor recunoașteri oarecum în parte a acestor imagini. Domnule Răzvan Chirac,/ Un catren încerc să-ți fac,/ Ca să-ți spun acum în rime,/ Tot ce scrii e la-nălțime. Că m-ați auzit tușind/ Și că intru în derivă,/ Vă-ntreb când vă văd vorbind:/ Vă e poftă de colivă?” (Mihail Constantinescu)
„Îl felicit, în primul rând, pe dl Matincă Costea pentru neobosita muncă pe care o face de fiecare dată în acest cadru și pentru memoria excepțională, și datorită textelor cu care ne încântă. Despre Răzvan ar fi foarte multe de spus, precum știți, a fost sufletul redacției Sensului râmnicean. Încă de atunci am descoperit în Răzvan o personalitate complexă, pentru că și în eseurile pe care ni le-a prezentat astăzi se pot observa mai multe laturi ale abordării: ale fotografului, ale geografului și ale scriitorului. În modul în care sunt povestite, reflectă fațetele personalității acestuia. Prin tot ce face, lasă în urmă un bagaj bogat de istorie, urmașii noștri se vor raporta la această realitate surprinsă acum. El este un paseist, un iubitor al naturii, a tot ce este frumos și durabil.” (Viorel Dodan)
Și iarăși s-a simțit lipsa invitatului special Manea Agheană și chitara sa. Dumnezeu să-i dea sănătate, să-l putem revedea!
Sâmbătă, 25 mai, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Dumitru Istrate Rușețeanu. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share