Propoziții pretențioase – Acicul


De câte ori am fost potrivnic debordanței lui tata și mărinimiei….
Una, două, ,,Hai să mergem.” Coleg, prieten, cunoștință, trebuia să-i facă pe plac. Merite n-avea niciunul, nici recunoștință pentru alte servicii din trecut, îmi găsiseră doar părintele ultimul pe lista preferințelor, după refuzul sau indisponibilitatea altora, mai ,,meșteri” ca noi. N-am primit nici până azi răspuns clar la întrebarea ,,Cum putea să se abțină, fără să le zică de la obraz vreo două?” Lamentările și scuzele lor alimentau, probabil, un orgoliu de categorie ușoară: ,,Tot la mine au ajuns!” Pentru un acaret, o reparație, un ligament între nou și vechi, o lucrare pe cât de insignifiantă, pe atât de solicitantă și prost plătită. La Sandu Mamica, poreclă de căpătat după ticurile verbale, ca ale oricui, am fost ,,invitați” a doua oară exact pentru ce vă spusei, să definitivăm ceea ce ,,adevărații constructori” omiseseră a termina: legătura cu casa învechită, îndreptarea stricăciunilor produse la jgheaburi și unele noi la edificiul ridicat cu un nivel. Chin. Bătrâneștii i se subțiaseră ,,coastele”, se făcuseră foaie de țigară și nu suportau mai mult de un ciocan-forță, al doilea le trimitea direct la amputare, cu riscul de-a deveni și tu, tinichigiul, acefal, nu doar acațul ți-ar fi zburat din recul tărtăcuța, ci însăși scândura de brad secular din al cărui trup sfârtecat ar fi pornit către jugulară nenumărate schije. Și nu neapărat a ta putea deveni ținta grenadei conifere, partenerul de lucru devine și el ,,beneficiarul” desprinderilor accidentale. Cristi a ,,furat-o” atunci, cândva prin anii 2000. O bucată de lemn i-a atins coloana, lovindu-l într-o acantă. S-a văitat…, s-a frecat pe vertebră și am mers mai departe. Cu boscorodelile de rigoare. Accese de furie. Amicițiile lui tata…. Casa ,,antică” era la treia prefacere, pe timpul ,,mamicii” – Cu siguranță motivul noului nume. Presupus. Întrebat de convivii strânși la un pahar de ce pleacă mai devreme, răspundea invariabil: ,,M-așteaptă mamica la masă.” – locuința avusese două camere și-un hol. Copii, necesități, încă o odaie adăugată și o bucătărioară. Continuarea acoperișului în patru ape, dolie, etc. Vremuri noi, dorințe de emancipare. Odăi suprapuse. Peste, tablă ondulată, montată după… puțina știință a acelor deprinși cu zidăria. Cu găurele ici-colo. Astupate după conștiința noastră de specialiști. Dacă tot e pomană, să fie până la capăt.
După bisul lui 3, pe Matei Basarab, aproape de capătul ce intersectează E85, ne-ndreptăm către gară, fără pretenția de-a da prea repede ochii cu acarii. Pe același trotuar. Până-n aleea ce face legătura cu Maior Nedelcu, unică în oraș, prelungire a Poenii Mărului, datorită chioșcului ce ocupă trei sferturi din lățimea ei și jumătate din lungime poposim la domn’ colonel Lupu. Casă abia cumpărată, destul de înaltă pentru una cu un singur nivel, o parte din întregul imobil ce tronase mândru în alt veac peste două străzi. Cum puține ne-au fost incursiunile pe-un așa bulevard, cel mai lung și mai drept din urbe, doar norocoasa subordonare a lui Nae, fratele, ne-a cocoțat pe acoperiș timp de câteva zile. Două camere și-un hol, generoase cu spațiul – îmi aminteau de acelea în care am locuit cu chirie la domnul Bădică – dovedite insuficiente pentru necesarul unei familii moderne. După câțiva ani am fost invitați să facem safteaua cu tablă și jgheaburi unei prelungiri mansardate, ocazie a ofițerului de-a ne prezenta transformările și aranjamentul odăilor populate. Și să se laude cu feciorul pretendent la învățarea limbii…. Japoneză sau chineză? Festele memoriei….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share