Propoziții pretențioase – Abnegă


Este timpul altor cuvinte, altor note….
Constat că hoțul de copii cu sacul a tot scăpat neprins. Am dibuit însă pe cel de poezie și muzică: Femartie. Întâmplător sau nu, am purces către Buzău ieri, trecând pe lângă acații de pe movila Poieniței, nevoit să accept dialogul sterp cu șoferul microbuzului, vecinătatea unui spoitor, drept e, mai tinerel, parcă mai civilizat, dar tot… și muzichia preferată: rurală-n terminații frazal-cadențiale ,,măi”-uite. Pornită vorbăria de la un milog și pretențiile lui moderne tabacice, îndreptate cu preponderență spre occident: al naibii tutun rusesc. Și are dreptate, are gust de vodcă și emană catran. Constatând lipsa figurilor demne de…. De Mircea, picat în prostie printr-un program propriu de degradare, de Faraonu’, orbul plămădit cu acorie din fașă, de ,,vestiții” vânzători buzoieni ambulanți de ceasuri și muții ce-ți așează pe banchetă sau suportul de la fereastră nimicuri de 2-5 lei. Falimentari, condamnați la sedentarism în trenurile c-un singur vagon, ce se-ncăpățânează să-și tocească boghiurile ecartamental între Mărășești și capitala noastră de județ. Cine să le mai acorde atenție? Cine să le înghită minciunelele drept reclamă viabilă? Cine produsele? Puștii cotidieni sunt unși cu toate alifiile.
Se aciolă, deci, un vânt nebunatic ce ia picioare, mâini și oameni cu totul. La Râmnic puse stavilă domnului Vasile, la Buzău doamnei Iacob i-a plantat o gropiță cât să aibă nevoie de o parte din tehnologia fieroasă de înțepenit oase aplicată – vom vedea succesul peste o suită de trei luni – celui din urmă, doar o tijă în brațul stâng. Tot acolo….
Drumul mi-era cu scop, pentru a achita orele de pian. Apoi să ridic de la sursă revistele Literadura. Urc la etajul de ortopedie, schimbăm câteva vorbe…. Dau binețe, cobor cele trei caturi, mă descătușez de cămașa de… protecție oferită la intrare, îmbrăcată neîndemânatic – i-am rupt mâneca dreaptă (ochi pentru ochi, mânecă pentru mână!) – și-mi urmez calea către Teo. Venit, plecat împreună spre Piață. Via….
Nea Vasile mi-a dat vestea cruntă. Teo mi-a confirmat lapidar. Tot el m-a purtat până la crucea lui. M-am dus. Aproape să nu-l găsim printre atâția concetățeni, pentru a accede la cuibu-i veșnic ne-a trebuit oarece orientare. Punctele forte, florile încoronate, dispăruseră. Doar două străjuiau proaspătul mormânt: la cap și umărul stâng. Peste Marin era o moviliță de pământ destul de înaltă, banală. Nefirească.
Ce gânduri. Până la ,,Rugăciune”. Să nu se pună țărână pe mine. Statuia de amintiri, într-o margine de cimitir, spre lauda lui Brâncuși, furată cu privirea în treacăt de copilăriile lui Teo.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share