Cotețul cu metafore – Furtuna


Furtuna

E liniște apăsătoare în mine
Se simte gustul furtunii, electric
Văd norii de gânduri, pedepse divine,
Șarjând fără milă, eclectic.

Îmi tulbură pacea firavă a lumii
Și-mi iau în sulițe firea​
În față e negrul-tăciune-al furtunii
În spate-i încă nemărginirea.

Aștept lovituri de ploaie și vânt
Să-mi biciuie ochii și-n piept
Mă-nfig cu putere-n pământ
Ridic privirea și-aștept…

Vârtejuri de gânduri nespuse
Lovesc cu toată puterea
Și caii furtunii din vremuri apuse
Îmi calcă-n picioare durerea

Și simt cum iau pe copite
Și ultima rază de soare,
Iar ochii mă dor în orbite
Și totul din mine mă doare.

Și soarele, lașul, ascuns vinovat
Lasă în urmă-i pustiu,
Durerea cea surdă mă vrea-ngenuncheat
Dar simt, asta-nseamnă ca-s viu!

Pământul îmi ține tălpile strâns
,,Doar până trece furtuna”, îi spun
Țărâna mi-năbușă strigătul plâns
Dându-i speranță gândului bun.

Nu vreau să mă plec înaintea furtunii
Și nici să mă-nclin vreun pic,
Dar știu că în imensitatea lumii
Un nimeni înseamnă… nimic.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share