Propoziții pretențioase – Apupă


Mi-o apupa încărcătura…. Sper doar să nu-mi destabilizeze menirea.
Memorie fotografică și auditivă: stă scris undeva – căutări îndelungi, dar nu zadarnice; a fost rostit în minte – răsună-n urechi o mie de ani. Răsfoire sumară, spasm ocular imediat, lipsă apupe și rudele-apropiate. Ei, cum doamne-o fi scăpat abacul tocmai cele trei forme, evident stridente, nici țucat, nici prinzătură, nici…?
Preconizez vremuri comode, într-atât de lipsite de mișcare corporală încât și-n gură ne va băga de mâncare…. Ieșisem. Mă îndreptam către serviciu – dornic, nedornic, cu gând că am câte un nimic de îndeplinit -, mai abitir ca învrednicita măturătoare, sârguincioasă cu mucurile de țigări aruncate ,,etic” pe domeniul public la un suc și-o chiflă umplută din fața Economicului – cum să nu-i faci loc c-un ocoliș pe carosabil când nu-i stă mâna? Măcinat de aceeași obsesie, scuipând amestecul de salivă și praf impregnat instantaneu pe părțile ude ale cavității bucale, încercam să nu-mi stric ziua, să nu pun abanos viitorului și omenirea să n-o transfer la abator, pentr-o sacrificare în ultimă instanță, după meritele-i cotidiene. Ar fi mai demn să fie dată ofrandă vechilor crezuri, decât să degenereze până la animalism. Căci este în picaj abrupt. Am ocolit intrarea Centrului Cultural, mai încrezător, lăsând mașinismul pe seama legii compensației. Oprire amicală la colț de stradă, saluturi, ,,anamneze” bolilor de profesie. Ambii la datorie. Nu abuzez de ,,time’s money”-ul lui. Despărțire. ,,Câte? Trei!” Somnoroasa domnișorică va servi plăcinte calde în pat, aduse la poartă. Na!-mi zic, s-a-mplinit previziunea.
Una. Fără greutate. Asta era ușoară. Servicii prompte la adresa clientului sunt cu duiumul, chiar dacă lipsesc unele de stringentă nevoie (este doar o chestiune de timp comercializarea pungilor urinare destinate șoferilor în trafic și punctele de colectare cu plata la automat, orientarea tuturor comercianților către vânzările direct la nasul clientului ieșit peste portieră, prin urmare și megamallurile vor desface mărfurile în parcările sub și supraterane…). Un confort așteptat îndelung, de la momentul coborârii din copac, o pauză definitivă de la abuzul de muncă, de la teoriile moralei, de la identitate….
Asta-i dificilă. Ne abdică semenii de la apartenența dacică de se răscolesc în morminte străbunii, abjură dezarmant de la crezul care le-a adus nu demult un nume: român.
Prezentăm eroi, ne agățăm de patriotisme, oferim exemple ale unui trecut deloc fericit și așteptăm reacții pozitive, ba mai mult, suntem pregătiți să ne lăsăm neamul….
Sunt descurajat. Priveliștea zilnică dinăuntrul locului de muncă spre afară, dar și invers, îmi relevă un deznodământ abisal, România, dacă cineva va mai avea totuși grija asta, va ajunge doar o amintire, un dosar într-o arhivă uitată pe alte meleaguri. Din pricina unui moft: integrarea…. Amestecul….
Lipsa studiului. Convingerea că un român plus un străin, cu adagiu suplimentar de intra și extra carpatic, fac tot român…. Așa cum om cu om și femeie cu muiere ar da la iveală măcar o râgoace de făt.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share