Propoziții pretențioase – Abagii


– Să-l vezi pe finu’ cum cântă! Mână de aur, Leonard! Ce n-am băut, și pe dracu’!
Copilul adus de unchi să se dea în stamba botezului crescuse, floarea neamului derivat din etnicii Barascăi îi umpluse nașului Irimia sufletul de orientalisme, îl amețise mai tare decât vinul din ,,pocalele” spoite, de parcă-și stinsese nesațul cu absint și acum abunda de epitete, populare, îngemănate la granița limbilor româno-rrome, ca și zona de habitare. Am renunțat destul de greu la o dispută pe tema științei muzicale și afinii depuși pe o nemeritată treaptă, la cum au abuzat de docilitatea și bunăvoința mea odinioară numai de bine nu puteam purta discuții. Și despre cine? Așa că mi-am urcat sculele pe acoperiș și-am ignorat total…. De sus, lângă șoseaua națională, abia dacă ne puteam înțelege coerent de la patru metri. Am urlat la Cristi să aburce cu șorțuri, tablă cuie și copci și dă-i bătaie la treabă.
Iertăm. Ne stă în fire. Dar nu uităm…. Așa legi om de om și din unul ai mai mulți antipatici. Te apuci a abhora indiferent dacă nimic special nu-ți provoacă starea de adversitate, este suficient să se declare prietenul dușmanilor tăi. Nu mereu. Irimia și-a căpătat porția perseverând în a ne chema să-i facem vizite oficiale de lucru, dar și de prospecție, apelând exasperant în vremurile când telefonul mobil era în dizgrațiile părinților: ,,- Iar a sunat…!” Reacția noastră: ,,- Dă-l bre…! Ce mai vrea?” Opinarea lui tata: ,, – E băiat bun!…” ,,Verticalitatea” mamei: ,,- Vă duceți unde zice tac-tu!” În fața unui astfel de îndemn abdici la urgență…. Această îndatoratoare incumbare a avut mereu rolul unilateral de decizie, dată ca viabilă doar în cazurile lucrărilor încheiate contractual de tata, ale noastre, ,,ucenicii veșnici”, erau respinse categoric sau acceptate doar ca să ni se scoată ochii: că nu ne pricepem, că nu ne mai dau clienții banii promiși pe prestație…. Absurd, n-a fost caz să se-mplinească sorocirea fatalistă, abisul eșecurilor, vorba a fost vorbă, cuvântul dat respectat și protagoniștii mulțumiți.
De dat exemplu nefăcutul unora, cum aștern abnorm table pe case…. Stăteam la șase metri distanță, din locul unde în târg s-ar numi trotuar, privind ,,aplecătoarea” remaiată de deasupra a ceea ce odinioară servise unchiului de potcovit ,,puricii” căruțașilor și călăriții tătarilor de Râmnic. Abolii orice teorie zdravănă la cap, inclusiv imposibila variantă a comenzilor de tip papaianico-nea Mărin miliardar, inverse: să se fi confuzat într-atât bieții tinichigii cât să pornească de sus în jos? Am pronunțat bieții? Greșit. Mai viabilă pare acum ideea unor meseriași beți, puși la masă ospitalier de Irimia, de dimineață, îndemnați să mai guste din când în când un șpriț până la prânz și apoi până pe seară. Că s-or fi nimerit și la-nceput de carieră…. Un astfel de concept îl abjuri imediat, trimiți meșterii la origini ori în cel mai adânc abataj, să vadă lumina zilei după ce vor fi scos câte o garnitură de tren plină cu huilă, nu înainte de-a rosti de o sută de mii de ori: ,,În viața mea nu mai batem tablă!” Îi abnegi până la ultimul că ar face parte din aceeași tagmă.
Se pare că-și băgase necuratul nasul în treburile tinichigerești în colțul acela de… stradă. Într-o primă vizită cu cositoare și ciocane de lipit prejudiciile erau în stadiul de evitabile, și la el, și la vecinul din partea bucății de curte ocupată cu acareturi și niscai cotețe, la niciunul previzibil un reviriment sau schimbări radicale, sărăcia instalată, la care păream condamnați chiar la 20 de ani de la Revoluție. La a doua ambele stăteau mărturie că apun vremurile manufacturilor executate după….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share