Propoziții pretențioase – Abacei


De ne-o fi de laudă, să nu ezităm. Cu măsură….
Să ne facem și critica. Ne-o merităm și-i mai productivă decât oricare poziție pozitivă, uităm de atâtea gratulări că mai și greșim. Pe acest raționament funcționez de când mă știu, la început fără spor, m-am aburit multă vreme că sunt o cauză pierdută foarte ușor, din moment ce eram convins de nereușită, și cedam sub presiunea punctului de eșec, rămânând blocat. Până am trecut mai departe, ca și-n alte situații, într-o zi. Uită-se strâmb la mine toți, doar n-o să mă abonez viața întreagă la-nchistare doar fiindcă clachez și nu mă mai pot desprinde defel de eșec. La polul opus era lapte și miere. Soare toată ziua, mai ales nopțile, când odinioară aburul deznădejdii plutea nestingherit și dădea apă la moară sorții nefericite.
Tratamentul minune pare că dă rezultate pozitive și altora. Nu puteam părăsi ,,domeniul Irimia” fără tușa finală: nou-nouță, roșie, tablă înțiglată, cute-cute întoarse cu cracii-n sus. Spuneam, atracția șoselei cu indice 85, ce sucește mințile celor slabi de… învățătură. Cum să te poți abține din exclamat? ,,- Bre, tată, unde i-a găsit vecinul pe montatori?” La care – că mai prinzi câte-o clipită goală de zgomot de motor accelerat – Irimia: ,,Cu mânuțele lui a depus-o!” (Recunosc, am îndulcit propoziția și i-am pus piedestal interlocutorului.)
Splendoare totală. Dintr-o altă perspectivă. În dosul celor trei R, reparație, renovare, reconstrucție, în linie stradală directă, un nea Ion, redus în înălțime, ne-a oferit ocazia să studiem tehnologia inversării, șirul de operațiuni pe care doar un ucenic virgin le putea aborda, liniile imaginare ale apei de ploaie, zădărâtă din curgerea-i, poticnite în căușul ambutisajelor, unde mici tăuri, nenumărate, oglindeau tot atâtea curcubee. Nenica Ion mucalit. Dar de sus, oamenilor puțintei li se dă la naștere, compensatoriu, debit verbal sporit. Dar, cu puțin ajutor, bahic, poate deveni mai mult de atât. Agasant. Insistent. Și la urmă…. Hoț.
Ce-am mai căutat prețiosul fier de încheiat. Prin mini podul magazioarei acoperite, pe jos, în spatele casei, în lateral, nimic. În preajma locului destinat ticluirii necesarului învelitorii. Intrase-n pământ. Și el scormonit cu grijă. Nici nu puteți bănui cât de abătut am devenit. M-a-ncercat un soi de abioză, a sfârșeală…. O sculă, ce mare pierdere? Uriașă! Îi cunoști toate protuberanțele, formele se mulează perfect în palmă. Și alta greu mai găsești. Socotiți uneia nouă bătăturile zemuind după primele trei lucrări.
Pare incredibil. Însuși clientul să te pună-n pagubă. O altă neplăcută experiență a dat curs unei teorii ușor de argumentat: angajatorul are sentimentul deposedării și simte nevoia să-și scoată pârleala de acolo de unde poate. La plata materialelor mai puțin, tocmeli poate face doar cu unii. La meserie, formulează o nemulțumire, invocă o doleanță netocmită inițial și-ncearcă, la fel ca ,,dealerul” de valută, să ,,tragă” din bani sau să te muncească, în aceeași sumă, ca pe ultimul sclav. Ori să-ți ,,șutească” măcar, ca băbuța de pe Matei Basarab, un pumn de cuie. Pe nen-tu Ion nu-l absolv de vină, cum nu-i găsesc altei beneficiare a serviciilor noastre nicio scuză pentru gestul de-a scormoni cu bățul de-i servea ca toiag în găleata noastră plină cu trebuincioase, abuziv, încercând să extragă un patent.
Obicei abject. S-o pun să abjure? Inutil. Pleci și altădată nu revii.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share