Cotețul cu metafore – Fatalitate


Fatalitate

Acuma zic, că nu pot să mai tac
Și parcă au intrat zilele-n sac
Că de-aia urlă toți cu disperare
Că nu avem și noi calificare…

Și ce păcat că n-am ieșit din grupe,
Zic unii, că altora chiar li se… rupe!
Nu se mai poate, dom’le, să trăiești
Și trebuie, naționala, s-o jelești!

Iar vinovat e blândul tata Puiu
Ce are-n frunte ditamai cucuiu’
De cât a dat cu capul de pereți,
Că nu l-au ascultat ai lui băieți…

Că el, pe lângă că i-a antrenat,
La toate moaștele s-a și rugat
Dar toată rugăciunea și speranța,
S-au dus pe apa Sâmbetei cu Franța…

Dar cât de bine am jucat!
O lume-ntreagă ne-a tot lăudat!
De ne simțeam un pic ca marțienii
De care o să se sperie elvețienii…

Dar, ce să vezi, nu s-a-ntâmplat!
Meciul cu ei, egal s-a terminat…
Și ne-am jurat cu toți atunci în barbă,
C-o să-ngropăm Albania în iarbă!

Am suferit, cu gândul la ,,băieți”
Crezând că au în piepturi zece vieți,
Pe care, pe teren o să le dea,
Ieșiți din grupe să-i putem vedea!

Dar, ce să vezi? Că albanezii,
Jucară mai cu nerv decât francezii
A fost de-ajuns un gol în plasă,
Să ne trimită înapoi, acasă!

A fost, în țară, disperare mare
Că am ratat așa calificare
Că am avut iluzii și fantasme,
Ca mai apoi să spargem… plasme!

Ce să mai zici de-așa echipă?
Ca niște moși care fumează pipă…
Și care n-au avut nici nervi nici…
Dar au făcut-o, dracului, de oaie!…

Degeaba s-au rugat atâta cei de-acasă
Că Ăl de Sus îți dă, dar nu ți-o bagă-n plasă!
Și trebuie și tu oleacă, să transpiri,
Nu să te plimbi agale și să te tot miri…

Și cum să nu te umpli, bă, de nervi,
Când nu poți, rezultatul să-l conservi?
Și când nu poți să tragi un șut la poartă,
Jucând aiurea, cu o ,,mână moartă”!

Aceasta-i soarta noastră, milenară,
A unui biet popor aflat în astă țară,
Să aibă parte de amărăciune,
Și mult prea rar de lucruri bune!

Am luat bătaie de prea multe ori
Victoriile le-am transformat în sărbători
Și de-aia sunt puține-n calendar
Fiindcă ne-am bucurat extrem de rar…

Și după ce pe Ceaușescu l-am asasinat,
O clipă am crezut că ne-am și vindecat
De-această amară stare de fatalitate
Și c-o să intrăm din nou în normalitate…

Ei, aș! De unde? N-a fost așa deloc!
Doar ne-am trezit oleacă și ne-am culcat la loc
Cum bine spune imnul nostru național
Cu versuri care sună-al dracu’ de banal…

Care ne spun ca să ne deșteptăm
Dar niciodată nu le ascultăm…
Căci asta-i soarta noastră tristă
Să fim mereu cu mucii în batistă…

Să nu mai știm cum să învingem
De forța noastră să convingem
Ca fotbaliștii, suntem prea fataliști
Trăim de parcă suntem autiști…

Cam asta-i tot ce am avut de spus
Acuma că speranțele s-au dus
Cu fotbalul ne-am cam edificat
Pentru că iarăși nu ne-am calificat…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share