Cotețul cu metafore – Fântânile


Fântânile

Cine mai sapă azi, în noi, fântâni,
În mijloc sacru de câmpie?
Toți fântânarii vremii sunt bătrâni
Ori s-au culcat demult sub glie…

Cine mai caută cu trudă în adâncuri,
Cu creanga, apa vie, fermecată,
Și fruntea albă, umedă de gânduri
Sub bolta cerului cea înstelată?

Și cine pune cumpănă fântânii,
Precum o cruce, semn între hotare,
Așa cum ne-au lăsat odat’ bătrânii,
Spre apa sfântă binefăcătoare…

Cine să sape dup-un fir de apă
Ascuns adânc, departe de lumină,
Sub umbra zbaterii de pleoapă
Și sub grămezi de oase și de tină?

Cine să își mai lase azi sudoarea
Spre fericirea simplă a iepelor sirepe
Și-a brațelor ce luptă cu dogoarea
Când frământarea lumii începe?…

Azi, nu mai sapă nimeni după apă,
Bătrânii fântânari privesc din cer,
Plâng mut și se sucesc în groapă,
De cruda soartă a apelor ce pier…

Rămâne-vor fântâni tot mai puține,
Mai seci, mai triste și stinghere,
Iar cumpenele ne-or părea străine,
Semne de carte din pierdute ere…

Fântânile seca-vor, rând pe rând,
Și și-or închide ochii negri în adânc
Precum seca-va sufletul, cătând
În goana cailor, cu setea la oblânc…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share