Cenaclul Alexandru Sihleanu – 22 Februarie 2019


NU-MI PUNE DIAGNOSTIC, MĂ TRATEZ

​ Vineri, 22 februarie, membrii Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” s-au întâlnit la Clubul „Femina” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat, cu scriitori din Buzău, la un eveniment editorial, lansarea volumului de poezie, MUȘUROAIE, Ed. Editgraph, 2018, autor Sorin Călin. Moderaturul evenimentului Călin Sorin: „Bună ziua, bine v-am găsit pe drumul aceste literar, început în 2012, marcat de momentul Mușuroaie, volumul de față. Poezia mi-a dat târcoale într-o dimineață și încet, încet, timp de câteva luni am reușit să scriu 63, după care m-am oprit. Datorită unei idei, materializată în a doua parte a volumului: să prefac primele încercări după o rețetă simplă – antiteză, metagramare ori schimbare radicală pe același calapod silabic și versic. Am intitulat poezia Furnituri, perechea a devenit Furnicături. Cartea are trei părți: Original (Corinei mele dragi), Plagiat (Din mine) și Tratat de nedumerire (Pacientului meu incurabil, bolnav de sincopatie, Ștefan-Andrei. A se citi sub clar de mumă „Între două vorbe albastre”). În partea a treia am căutat să dau niște răspunsuri semnelor de întrebare găsite în poemele lui Ștefan-Andrei. Cum era de așteptat, am trimis textele doamnei Valeria Manta Tăicuțu, care mi-a făcut câteva recomandări. Ziua de astăzi este și o zi aniversară pentru Ziarul de Râmnic. Sunt aici și colegii mei de la Literadura: Teo Cabel, Costel Suditu, Tudor Cicu. Îmi era dor să vă văd. Cu Dan Manciulea am lansat anul trecut un album, cu piese sociale.”
​ Valeria Manta Tăicuțu: „Într-adevăr, cred că am făcut un lucru bun girând această poezie. Acum câțiva ani, Valeriu Șofronie plecat la București, când a arătat volumul pe care l-a scos, în cancelarie, o colegă i-a spus, după ce a citit cartea: așa ceva scriu într-o săptămână. Așa ceva, când nu este empatie cu poezia, te erijezi în judecător. Citind prima dată poeziile lui Sorin, m-am gândit la momentul cu Șofronie. Poezie nu înseamnă numai cuvinte, trebuie să aibă și un mesaj ideatic, mesajul aristic. Dacă ne referim la folosirea figurilor de stil, volumul cade. Postmodernismul este mai greu de descoperit. Poemele aparțin unui poet care nu prea știe ce face, dar face bine. A mers inițial pe latura ludică. Să ne gândim la Nichita: „Foaie verde de albastru…” el a pornit de la această joacă de-a poezia, dar poezia l-a învins. Nu întotdeauna poetul este conștient de ceea ce scrie. Această artă poetică o găsim în volum: adevărul ascuns, al doilea strat al EU-lui, cel de-al treilea al supra EU-lui: la p.31, „(Cartonaș galben) Adevăruri se spun și-n poezie,/ Pe foi albe, pe foi negre, sub coperți veline./ Primul dintre ele stă ascuns în tine demult și/ Dacă lui nu-i împarți judecăți supreme, te poți/ Exila în eter sau silnici caudin în cele patru ocne ale inimii./ Te-ar condamna orice copil, pentru furt de identitate,/ Pentru promisiunile făcute copilăriei, pentru părăsirea/ locului de joc și fugă de resposabilitatea puerilă./ Pe-al Doilea îl găsești la vedere. Îi jurasei tinerețe fără bătrânețe,/ Cerul de stele, umbrele din lună, ocheade de aceră, zbor de aripi./ Privește-l în ochi, roagă-l să nu dea sentințe…/ Cel cu număr Trei, juratul din urmă, înțeleptul, te-ntreabă de gânduri./ Tacit. Te ia din cap spre picioare cu sprânceană dreaptă ridicată,/ Cu sictir și dintr-o mișcare de deget îți dă „delete”./ Cele trei adevăruri zac în tine, tu doar deschide-le poarta,/ Că doar n-ai murit.” Adevăruri se spun și în poezie. Se miră Sorin Călin că s-a trezit, așa într-o dimineață, să scrie poezie. Cu toate acestea, poezia a existat în el și a ieșit la suprafață grav. Anotimpuri la p.18: „Mă credeam pescar pe mare,/ Cu năvoade, ave, ane./ Mă vedeam navigator,/ Peste ceruri, stele, nor./ Mă strigam muzician,/ Cu chitări, viori, pian./ Mă luasem de iubit,/ Lângă ea, amor, subit./ Mă visasem filosof,/ Ca și Kant, Kepler, Strahov./ Mă trezisem militar,/ Pus planton, scrib, șef-portar./ Mă privesc acum în sine,/ Prin aorte, atrii, vine./ Mă trec dureros prin oase,/ Mușchi, artere, piei mai laxe./ Mă arunc spre nemurire,/ Cu eseu, poeme, lire./ Mă voi duce, dar departe,/ Printre cruci, sicrie, moaște./ Mă voi face univers,/ Între sori, quasari, dispers./ Mă voi pune-n gând pe-o carte,/ Duh, nălucă, pân’ la moarte”. Această poezie este o joacă și i-am spus să nu o introducă în volum. El face ceea ce crede că trebuie să facă. Până la urmă, îl felicit pentru acest volum.
​ Tudor Cicu: „Spre deosebire de Valeria Manta Tăicuțu, a citit volumul, eu am primit un telefon de la Teo Cabel, dacă vin la Râmnic la o lansare de poezie a lui Călin Sorin. Călin Sorin scrie poezie. Mi-a plăcut felul cum se joacă, ca jurnalist. Pleacă pe urmele celor trei cărți ale lui Viorel Frîncu. Am plecat de la carte De Râmnic, de bine în care își face un autoportret. Visul lui construiește o lume paralelă, realitatea, spune el, capătă sens. M-am gândit la suprarealismul lui Salvator Dali. Orfice, p. 52. Este un poet care experimentează, vorba lui: cine nu încearcă, nu știe, o realitate nouă. Ce are din textura fantastică? Suspiciunea pentru liric! Nu are o metaforă, construiește o lume din vis, construiește o altă realitate. Are o poezie numită Deschideri, ceea ce mă duce la Leonid Dimov. Convex, p. 33. Trăiește în jocul ei, poezia lui este supraconștientul lui. O fantezie aproape de dadaism. Nu este întâmplător acest joc. Nu este rău.”
​Nicolai Tăicuțu: „Efectiv m-a șocat, azi, cu poezie. Cea mai proastă alegere, să-și prezinte cartea la început. Avem de-a face cu un om, un talent nativ, care de multe ori, în poezia lui depășește condiția pe care o are și nu îmi vine să cred că el nu a citit poezie. Acest talent nativ, dacă a reușit să le facă în oglindă primele două capitole, au descoperit poezia și Valeria Manta Tăicuțu și Tudor Cicu, cu trimiterea la Salvador Dali, la Leonid Dimov, eu sunt de acord și cu acele poezii care nu aveau ce căuta în acest volum. Cert este că am descoperit, aici, la Râmnicu Sărat doi oameni, ce parcă ar fi frați: Sorin Călin și Viorel Dodan.”
​Călin Sorin: „Rostul celui de-al treilea capitol îl veți găsi la p.75: -Mamă, uite un avion!/ Strigam peste umărul nevoilor mele/ De a pune un deget pe realitate./ -Mamă, uite luna!/ Mijeam să adorm lângă sân/ după ce-mi citea o carte./ -Mamă, iubesc!/ Vorbeam printre stânci/ De poeți singuratici./ -Mamă, ai să mori!/ Și-ntr-o altă viață am să-mi frâng/ Neputința. Poezia a fost scrisă, într-un moment…. Cum să vă spun…. Pe 12 septembrie am aflat de decesul mamei lui Ștefan Andrei: 10 septembrie, la orele 20. Am stat, m-am gândit, m-am înfiorat. Coincidea cu debutul și mai ales finalul fatidic. M-am simțit vinovat, atât de vinovat încât punctul terminus al poemului mi-a părut sentința la moarte…. M-am speriat. Iată motivul celor 35 de răspunsuri nedumeririlor prietenului meu compuse în două reprize de șase ore în două zile consecutive. Vă mărturiseam că unul dintre motivele alegerii acestei zile este pentru a celebra 4 ani împliniți pe 20 februarie de când ,,Ziarul de Rîmnic” vă aduce în atenție gândurile fondatorilor și colaboratorilor: Marius Cernea, administratorul paginii, Vasile Ghinea, Valeria Manta Tăicuțu, Viorel Dodan, eu și încă vreo câțiva colegi cu apariții sporadice. Unul dintre ei este alături de noi, Genovel Frățilă. Dar nu numai pentru atât sunteți prezenți, vreau să ne mai spunem ce am mai făcut în ultimul an de când nu ne-am mai întâlnit și ce planuri de viitor avem. O să-l invit pe Dan Manciulea să dezvăluie ultima ispravă a trupei „Forțele de muncă”.
Dan Manciulea: „Sorin mi-a dat muzica, iar eu i-am dat literatura. Este un om cu stil, dar fără stil. Albumul nostru poartă un nume: Țara hârtiilor, cu texte, cu teme sociale, locul în care ne scufundăm între hârtii. Sunt cântece pe care le-am compus amândoi timp de 30 de ani. Sunt cântece, o parte din ele le-ați auzit, refăcute orchestral în ,,dulcele” stil rock.”
Ștefan Andrei: „A fost chiar o surpriză, nu m-am așteptat niciodată să mi se dedice un capitol într-o carte. Mi-a fost foarte greu în perioada cunoașterii cu Sorin Călin. Un suflet cald, mi-am zis, merită să investesc în această prietenie. Am găsit în poezia lui Sorin Călin revolta față de această – chiar dacă de multe ori se mai ia la harță cu mine… -, știe să o mascheze. Chiar dacă în pictura lui Dali întâlnim linii curbe, frânte, poezia lui Sorin este o osmotică.”
Dan Manciulea, cu muzică de pe noul album Țara hârtiilor, melodii care au însuflețit atmosfera și au obținut aplauze!
Matincă Costea: „Sunt încântat că particip la un eveniment deosebit, marcat de lansarea cărții lui Sorin Călin, Mușuroaie. Îl felicit pentru talentul prolific.”
A urmat un moment de divertisment, marca Matincă Costea, care a ridicat moralul asistenței, încheiat cu aplauze.
Genovel Frățilă: „N-am citit cartea. Autorul este din generația mea și îl simt altfel. Este un talent nativ și cred că el se caută pe sine, în orice scrie.”
Tudor Cicu a dăruit dlui Dan Manciulea, la schimb cu albumul Țara hârtiilor, cartea Enigmatica Ema, despre care pe coperta a IV-a, semnat Ion Lazu scrie: „(…) Brusc, o poveste „ca-n basme”, devine o dramă ca-n viață, sub ochii cititorului, care ia parte, cu inima bătându-i, la multele peripeții rocambulești ale celor două ingenue…”
Teo Cabel: „Vreau să-l felicit pe Sorin Călin, pentru că nu este așa simplu, chiar dacă pare o joacă, este un protest printre rânduri. Sorin Călin scoate textul din proză și-l introduce în poezie, p 57. Modul de abordare a poeziei este postmodernismul. Este un mod plăcut că a avut curajul să iasă din banalitate.”
Costel Suditu: „Eu îi doresc să scrie poezie în continuare și peste trei ani să discutăm despre prima.”
​Un alt moment muzical sensibil a susținut Manea Agheană. Să-i dea Dumnezeu sănătate, să ne mai bucurăm de prezența lui!
Mihail Constantinescu: „Poezia lui Sorin Călin reflectă teribilismul epocii, vorbind, despre „o lume nebună, nebună, nebună de legat”, într-un limbaj frust, agresiv, explorând extremele subsolului vocabularului. (Dlui Sorin Călin, autorul vol. Mușuroaie) Când pornește spre Olimp,/ Dup-al nemuririi nimb,/ Cu furnicile o droaie/ Se urcă pe mușuroaie// Văzând pe masă, azi, o carte,/ Ce-i scrisă de Fulgerică,/ Mă-ntreb, cu îngrijorare,/ ciupește ca o furnică.”
​ Nicolae Constantinescu: „În acest volum găsesc multe maladii. (Dlui Sorin Călin) Cuvinte adunate/ Mușuroaie într-o carte,/ Poezie adevărată,/ Însă un pic fulgerată.”
​ Așadar, am asistat, la „nașterea” unui poet atipic, un talent nativ, un stil postmodernist, pe drumul ajungerii și devenirii. Așteptăm, ca o comparație, a doua naștere. Drum bun!
​Totul s-a încheiat, la cafeaua literară, cu o sesiune de autografe.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share