Propoziții pretențioase – Auiai


Vălelei și auleu, vai de capul nostru! Și de picioare.
Un ochi era deja pe caldarâm, făcut fărâmițe. De sus închipuirile debordează de scenarii tragice, regiile se succed de la apocalipse la accidente banale. Capuri de pod, zgârie nori…. Confecția domnului Trufașu – The final frontier. Toate până atunci fuseseră chiar neserioase: jgheaburi și burlane pe scara de 8 metri? – jucărie!; peticele de tablă după renunțarea la un horn? – cârpeli futile!; remedierile de pe hală? – executate auind și fluierând, de ne putea audia floarea întreagă a Costieniului cu invidie!
Ce n-am cântat de data aceea, cu gleznele înmuiate, la final storși de vlagă, atoni, Plugușorul, The last day of my life, A life of eternity…. Sunt pus pe șotii, melodiile americănești le-am găsit tastând la întâmplare, și la noroc, să vedem dacă cineva ar putea fredona nonșalant că viața s-ar putea isprăvi așa, cât ai pocni din degete, într-o zi nu tocmai nimerită să mori. Dar de urat am urat, îndemnând trecătorii, dar la distanță considerabilă, chemându-i la strigătura finală să mi se alăture: ,,Auiți, măi flăcăi!…” Să nu fiți convinși că a fost o bagatelă, până la muntele de omăt aveam de ocolit două posibile traume: căderea deodată cu scara sprijinită de gura de pod și proptită anevoie în mozaicul alunecos al pardoselii; contorsionarea brațelor la ieșirea pe acoperiș, ridicată undeva la 1,70 metri. Cam ca un gimnast la paralele egale. Ieșiți la lumină…. ,,Parcă suntem la Sinaia!” Cristi și obsesia lui pentru o călătorie de plăcere în decor montan. ,,Dacă aveam bani, plecam mâine!” ,,Și cine nu te lasă?, zic, cu ce iei de aici ți-ai scos drumul!” Că domn Trufașu a fost dintotdeauna ,,boier”, cât am cerut, atât a dat. Să nu se creadă că am întins coarda dincolo de bunul simț și volumul de muncă depus. Cumpătare în evaluare.
Lumină…. Ateei idei că nu se poate întâmpla nimic să nu-i dați crezare, ,,Penteleul” nostru era un morman considerabil de zăpadă, estimat la vreo două camioane, numai bun de rupt capul pasagerilor pe trotuar la o eventuală avalanșă. Autor – dezghețul impus de desprimăvărare. Efort mare, lopătare intensă, pauze cât să te salute cunoscuții: ,,Să trăiești, Fulgerică! Bă, la soare mă pot uita, da’ la voi ba!” ,,Să nu faci accident de avion! ripostez.” Pasibili și noi, și ei, te-mpiedici pe pământ, darămite pe panta învelită cu tablă, lăsată în vara ce trecuse fără luminatorul din mijloc, pricina deselor infiltrări de apă și depunerilor masive de nea. Probleme rezolvate cu succes.
Am scăpat de primejdie și ne-am ales c-un câștig frumușel pentru temerara escaladare, păstrare de echilibru și dezafectare de surplus de greutate în stare solidă de agregare, ne-am strâns mâinile mulțumiți, un fel de ,,avans” pentru următoarele solicitări și-am trecut mai departe….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share