Propoziții pretențioase – Audie


Atașe de case. Construiesc oamenii de o vreme încoace disperați.
Iar noi suntem nevoiți să tot trecem podul, fără plata vreunui avaet, expuși unor pericole cărora de cele mai multe ori abia dacă le fac față, bordura amenințătoare de pe sensul spre Buzău și cele câteva ,,avene” în sens opus. Asud la axile, fruntea se încrețește și-mi piere ,,luminația”, ,,firma” aurie, vorba apusului Arcuș, de care n-am uitat, cum nici Aurei nu pot să-i punct de când nu mai este…. 11 ianuarie și 5 februarie, fatidicele zile ale lui 2014. Am vrut să vă testez memoria și să vă ofer ocazia inițierii comemorării lor, la un cincinal de la moartea-le avană, furișată la căpătâie hoțește. Hodină, prieteni dragi….
Și-l tot traversăm. Spre satele înșirate în amonte și aval, cu oameni avizi de emancipare, sătui să le intre tina-n tindă, să plimbe blidele prin pod la primul strop de aversă, că nu avură niciodată mai nimic și nici avuți nu le fuseseră înaintașii. O găină, o căsuță cu odăi scunde, un șopron și cam atât în aulul cel mai uitat de soartă, unde se-ntrec în cântec și zburătăceală cete de aușei, vrăbii și câte-un cârd de ciori, aducător de ploaie. Așa că se axară sărmanii noștri țărani pe ridicat ziduri, pe renovări și-mbogățire cu orice preț, de-o să ajungă tradiționalul sat stațiune de vacanță, ceea ce a și devenit în bună parte, azoic, ne agrarian și-ntr-un final pustiu. Nedecimat de vreun Cortes, ca omologul aztec, ci lăsat de izbeliște în grija bătrânilor și celor ce le alină trecerea spre lumea cealaltă, promițându-le odată cu azima sfântă veșnicia.
Promisiuni deșarte mie însumi, că mi-e scrierea din ce în ce mai curată și… interesantă. Yok(o Ono)! De din zori descoperii, fiindcă nu-i nimic mai deștept ca word-ul și gramatica-i debordantă, că v-am servit destulă neștiință din sipetul ,,aurit” al minților mele nedestupate. Chiar dacă, și el, robotul de serviciu, are lacune numeroase. Nu-i aminte la ce urmează după cratimă și așază orice eliziune sub semnul încrețit al atenției, cât să ațâțe intelectul rănit.
L-am trecut cu succes de fiecare dată. Podul. După păduricea de salcâmi se desfășoară pe stânga un pâlc de case cu proprietari norocoși. Nu toți. Sau niciunul. Depinde. Că n-au asfalt. Că ici-colo, după o ,,strategie” aleatorie a sorții, ,,veghează” națiunile conlocuitoare. Că le cântă, pe lângă aușel, mierla, cucul…. C-o mai croncăni și stăncuța…. Mai departe de drumul-stradă nu trecusem, glodul, gunoaiele cu miros de hoit, sălbăticia bivolițelor, caii jigăriți, costelivi, fustele colorate, mustățile și pălăriile… mi-au tăiat elanul copilăresc și adolescentin până la maturitate. Nici atunci pe deplin încredințat că mi se poate întâmpla ceva. Bun.
Greu am acceptat prima propunere. A cântărit legătura ,,profesională” momentană cu Robert, a cărui casă începea să ,,înflorească” ca nufărul în mijlocul mocirlei. Probabil și mini afacerea lui Matei a contat, atelierul postat în curtea vecină. Un plus de curaj, să putem remedia jgheaburile și burlanele fostului patron al titratului Club Tess, din sediul unuia la fel de efemer: Clubul Tineretului.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share