Fărădelegea lui Călin – Și cu-a brânzei… cinșpe


Aia cu Mască și cu Huru pare cam la fel.
Să-ți vezi colegul de partea ,,dracului gol” nu pică bine la stomac. Emil nu-mi era reprezentant, nici avocat, ca incriminatul Art. 284, doar un sprijin pentru obținerea unor drepturi, la care, de altfel, spera cu același jind și nici n-a primit pedeapsa meritată unei mâini întinse ,,diavolului” pentru ,,… înțelegere frauduloasă cu o persoană cu interese contrare în cauză…” La noi litigiul era în stare incipientă: plângere și chemarea învinuitului la poliție. O șaradă numai bună de plimbat nerezolvările la dezordine. Rezoluția era clar măsluibilă, trădătorul cinstit c-o țuică și spălat de câteva datorii mărunte, nu depus după gratii sau amendat. Dar, nefiind o chestie ,,serioasă” în fața legii, nu tu procedură judiciară, notarială, nu vătămare a interesului clientului, nimic din ,,Asistența și reprezentarea neloială” a Codului Penal, pedepsele puteau să mai aștepte.
Singurul gând atunci? Evadarea din lumea nedreaptă și parșivă de care nu mă desprinsesem încă. Nerealizat vreodată. Ce m-a reținut? Granițele voinței. Unde și de cine să fi fugit? Specimene dintr-ale lor există oriunde. Ei bine, Art. 285 îmbie la eliberare cu de la sine putere când făptașul este în ,,… starea legală de reținere sau de deținere…”, doar 3 ani de reîncarcerare trec repede, chiar cinci de-ar fi, ca-n filme, ,,… prin folosire de violențe sau arme…”, tot nu-i bai, câteva gloanțe sau împunsături de cuțit în supraveghetori sau cine-o pica în bătaia lor merită încercarea…. Serios acum, cum naiba să nu-ți vină să lași baltă detenția cu astfel de articol? Doar la uzul de armă și la violență dacă dăm o fugă, tot găsim mai mulți ani dați infractorilor. Să nu se creeze un spațiu separat pentru omorurile din astfel de spețe…. Totuși, să vedem ce acceptă legea la încadrarea juridică: Al. 3 – ,,Se consideră evadare: a) ne prezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate; b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deținere.” Nimic despre altele. Cumva din clădirea închisorii se poate evada?
Vai de cel care facilitează scăparea deținutului, ia la fel ca unul violent, cinci ani, însă fără să i se impună și alte interdicții și măsuri complementare ca-n urmă, iar pentru situația în care el însuși are porniri brutale și uzează de arme, substanțe narcotice sau paralizante, niciun cuvânt despre cele chimice, obține șapte ani bătuți pe muchie. Al. 3 și 4 din acest articol, număr de identificare 286, se ocupă de supraveghetorii responsabili cu paza deținutului, transformați în eliberatori de voie sau nevoie, unii cu plus o treime, ceilalți, din culpă, cu numai 2 ani.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share