Fădelegea lui Călin – Penalmente


Ce le mai place….
Discutăm totuși de precizie și nu înflorituri și încrucișări de cuvinte. Art. 271 pare să canalizeze totul prin filtrul somației, denumită avertisment, și nu este deloc așa, scopul principal îl dezvăluie cele două litere, a și b, ale Al. 1: împiedicarea organelor de urmărire sau instanței să-și facă treaba; refuză punerea la dispoziție a datelor, informațiilor…, pentru soluționarea unui caz. Se creează, prin urmare, impresia că fără explicitarea consecințelor bețelor înfipte-n roată, producătorul lor nu poate fi tras la răspundere. De-ar fi doar atât. Al. 2 disculpă, ba mai mult, nici nu ia în seamă persoana pentru care se face un întreg tamtam, presupusa sau chiar dovedita infracțiune. La o astfel de mentalitate, zău, hoții, bandiții și criminalii își pot face ,,treaba” liniștiți o mie de ani. Cum Dumnezeu să nu vrei să obții de la ticălos ceea ce-ți trebuie, de la cine altul mai corecte?
Ar fi culmea să consideri infracțiune înțelegerea, chiar patrimonială, dintre infractor și persoana vătămată, însă, nu poți lăsa lucrurile chiar așa la voia întâmplării, cum la fel pare a da de înțeles, ca anteriorul, Al. 2, Art. 272. Fără un act doveditor, fără martor, notar, procuror sau desemnat cu medierea litigiului? Dubiu real, fiindcă Al. 1 trebuie să decidă dacă determinarea, încercarea de determinare, coruperea, constrângerea intimidantă sunt pertinente pentru a aplica o pedeapsă de până la 5 ani. Iar am visul acela urât cu prostia, inconștiența și tratarea limbii române ca pe un obiect la îndemâna oricui. Ați reținut ce am spus înainte, acum poftiți la finalul alineatului vorbă cu vorbă-n citat: ,,Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.”
Împart de când mă știu lucrurile, ca fiecare dintre voi, în două: bune și rele. Ce trebuie să știți este că ei, scribii Codului Penal, nu sunt din același lot. Dacă nici coruperea, nici intimidarea nu sunt în barca lui așa nu…. Se contrazic pe sine, mult mai în urmă le înfierează de nu se văd, însă așa gândesc idioții. Vorba lui Dostoieski.
V-ați mirat că Dragnea încă nu are în față un set de grilaje sudate în forme geometrice cu unghiurile opuse drepte. Să renunțați la stare. Inclusiv că doctorul lui Năstase, de-alde primă clasă, a ,,furat” o condamnare. ,,Justă”. Se poate orice. Martorul să primească o jumătate de pedeapsă, pentru varii minciuni, din diverse ipostaze, iar autorul să scape basma curată în situația retractării delațiunilor înainte de toate câte se petrec deodată cu începerea acțiunii penale. În orice fază până la pronunțarea sentinței. Art. 273, părere proprie, putea evita să pună la comun mărturia mincinoasă și declarația truncheată, nu doar sub sigla gogomăniei declarative sub jurământ, căci invenția este una, iar tăcerea…. De aur. Uneori.
La rând. Nicio urmă de vendetă în conținut, de sinonim, față de indicația titlului ,,Răzbunarea pentru ajutorul dat justiției”, adică nu exact, la fel cum nu se face o distincție între o infracțiune obișnuită, asupra celui vizat sau unui membru de familie, și una care excede ,,normalitatea”. Și sunt destule, de la mutilare până la omor…. Iar pedeapsa…. Rezolvă ceva plusul de o treime? (Art. 274)
Ia te uită! Art. 275 era cel mai numerit pentru tăinuitorii de cuvinte, alături de ascunderea probelor și înscrisurilor, sustragerea, distrugerea, reținerea sau alterarea lor. Inclusiv împiedicarea intrării în posesie a unor acte necesare soluționării unei cauze, fie adresate organului judiciar, fie emise de acesta.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share