Cotețul cu metafore – Experți în egalitatea de gen


,,Experți în egalitatea de gen”

Acum, că a trecut furtuna imaginară,
Aflați că guru Bivolaru a fugit din țară!
S-a integrat frumos, discret, în absolut,
Odată cu furtuna ce tocmai a trecut!

Abia-l prinseseră ai noștri prin Paris,
Încât nici nu părea real, ci doar un vis!
L-au ajutat să fugă niște membri MISA,
Că vameșilor le pică mai greu ,,fisa”…

În timpul ăsta, ba chiar concomitent,
Trăiam fără să știm un alt moment:
Și Președintele ,,fugi” pân’ la New York!
În locul lui, n-aș vrea să mă întorc!…

Cică s-a strâns acolo lumea, ca la urs,
S-audă ei ce spune Iohannis în discurs…
Iar el, cu calmul său cel autentic, indigen,
S-a lăudat că vom avea experți în… gen!

Experți ce vor implementa egalitatea…
Va fi ceva ce n-a văzut umanitatea!
,,Și asta până-n două mii douăzeci!”
Le-a spus el, magistral, cu vorbe reci…

Oh, yeah! Au zis atunci, americanii!
Văzând că n-au plătit aiurea banii…
Iar noi ne întrebăm, cu gurile căscate:
,,Asta ne mai lipsea, în rest aveam de toate?”

Care-o fi rolul acelor ,,specialiști în gen”?
Fac muncă de birou sau una de teren?
Te pomenești, cumva, că-n fișa postului,
O fi să ,,egalizeze” bărbatul cu nevasta lui!

Abia așteaptă asta, femeia cea română!
Să țină, în sfârșit!, egalitatea-n mână!
Atunci o să culegem roadele ideii,
Când om avea de numărat ,,egalitățile” femeii…

Și dacă-i vorba doar de-acea discriminare,
Pe care-o simte și-o trăiește fiecare,
Atunci nu văd cum printr-o lege ar fi eliminată,
Dacă tradițional, în minte, este cultivată…

Mai e o variantă la care mă gândesc,
Dar sper să mă înșel și să greșesc…
Io cred că ăștia vor să ne prostească
Și, cu ,,al treilea gen” să ne obișnuiască!

E genul ăla androgin, nehotărât în viață,
Ce vrea… tampoane însă și… mustață!
Dar noi românii știm despre acest trai
Că nu se poate și cu….. și cu sufletu-n rai!

Ei, cum să mai egalizezi așa ceva?
Cât de experți ar fi, nu cred că s-o putea!
Și-oricât am vrea noi să fim primii-n toate,
Vă spun, pe barba mea, că asta nu se poate!

Îți vine-atunci să te îndrepți spre MISA,
Te faci colac, spirală, fiindcă spusu-ți-s-a
Că integrarea asta-n absolut e necesară,
Și n-are nicio treabă cu teoria egalitară…

Poate sunt io tâmpit și poate mi se pare,
Că-ntre cei doi ,,guru” există o asemănare:
Gregorian e acuzat de sexul cu minori
În timp ce Klaus de ăla cu… majori!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share