Propoziții pretențiose – Aseci


Arămi obrazul când văzui ce-i putu….
Cum?, dă semne de nedumerire mentalul, doar cu o mână a făcut atâtea? Uite că da, iar eu n-am fost în stare să mișc un pai la casă. ,,Contemplu” tâmp, cu ochii la facerea omului, cu mintea la odăile mele ne-ngrijite. Clientul de Oreavu stătea la spartul uliței lui Mugurel, cum cotești la dreapta, ,,venetic”, scoborât din seminția lui Ștefan cel Mare mai aproape de paralela 45.
Dar iată că îmi joacă memoria și google maps-ul feste, una pentru că mi-a umplut spațiul cu o construcție care ne-a solicitat ingeniozitatea, simțurile echilibrului și mirosului, la oarecare distanță de sol, musculatura și nervul, cealaltă pentru că nu vrea în ruptul capului să vadă exact zona pe care o caut spre dezambiguizare. Vinovată-i, cred, o bucată de grindă ,,infiltrată”-n neuron de la o lucrare la alta, la fără-de-mână al nostru moldovean la capătul casei – o locuință modestă, joasă -, inutil ieșită din perete, omisă de lemnari la tăiat, la cel cu ondulata folosită pe post de ridicător pentru tablă ca să putem prinde cârligele zdravăn. O fi reponsabilă cu amestecul poziționarea lor, ambele de aceeași parte a uliței, pe stânga. Care de fapt, după aceeași hartă, a devenit stradă de ceva vreme . Atâta uitare….
Strada Gladiolei…. Spate-n spate cu același poștaș. Câțiva ani în urmă. 2014, 2015. Aceeași simpatie, dar condiționată. Moșul, o figură între ale actorilor Ciubotărașu și Corado Negreanu, mai apropiată de ultimul, o figură de om și-n cazul reprezentației repetate pe care o servea după ce rostea, ridicând degetul arătător al mâinii drepte deodată cu antebrațul propoziția ,,Eu plătesc oricât!”. Căuta un sprijin mai apoi pentru aceeași mână indicatoare de fermitate și executa un număr medicalo-echilibristic prin care demonstra pierderea capacităților fizice. Conchizând, încerca, prin mișcări atone, lente, să se lepede de ,,obligațiile” de gazdă, să ne arate cât de neputincios a devenit, că nu știu ce atriu îi afectează libera mișcare, că…. Tot un vaiet: ,,Nu mai pot! Faceți voi, taică.” De parcă-l obligasem. Roiau în minte spusele tuturor consătenilor lui: cel cu pisicile căutate-n magazie în van – ,,Luați-mi banii!”, ăl cu fiica autoexportată în Italia – ,,Ăștia mă omoară, mă!”, tusea…. Auiam, ,,iuhu!”-iam în sine că am scăpat încă o dată. Acoperiș greuț, pretat la rectificări grosiere în zona stradală (Uliță, domnilor! Altfel n-o să-i mai fie starea sat), acolo unde irisul vecin cade-n ispita moralizatoare și perorează pe la toate porțile facerea…. Da’ dacă stau mai bine să cuget chipu-i era mult mai apropiat de al ,,procurorului” din filmul Secvențe, Bebe de se lamenta de casa de la Novaci, da’ ce zic eu apropiat, identic dom’le! Gesturi…. Mimică…. Și-n registrul audio aidoma. Seria de acte actoriale a culminat, deh, trebuia să-l credem întrutotul, cu suișul pe scară, fapt atestator al neputințelor. După crezul lui. După al meu, ateul, a fost doar o ultimă încercare de discreditare, dacă mai rămăsese o urmă de respect, conexat în primul rând vârstei, a dispărut subit atunci. Și s-a fixat definitiv când la final, ,,bolnavul” nu s-a sfiit să ,,pupe” sticla de țuică oferită pe canapeaua de la poartă de prea bunu-i vecin.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share