Propoziții pretențioase – Armar


Holul ocupat, înainte-mi încă trei clienți. Cu treburi de moment minore: un mulaj, o verificare de plombă….
Pe domnul doctor Neacșu după cum îl știți. Revoluționar din fire…. Așa era atunci, neschimbat azi. A ținut să audă poporul adunat în Centrul Cultural de lansarea lui Petcu adevărul: ,,Nu Moldova, Basarabia!” Corect! La extrația de măsea fusese îngrijorat de armia română târâtă în ,,lovitura de stat” din ’89 de ,,nea Ilici”, rostit pe un accent evreiesc, motiv pentru care se aretă de câteva ori din dereticare ca să-mi dezvăluie ,,secretele” din culise. Mie…. Mintea-mi era ocupată cu experiențele trecute, deloc plăcute, Iliescu-mi devenise indiferent de demult, emfaza, gesturile largi, ,,periculoase”, cu instrumentarul desenând fluturi pe tavanul îngălbenit de vremurile impregnate-n varul gării…. Ce film sublim vedeam și n-auzeam nimic, ,,aripile” cu sclipiri de arame redesenau zilele Revoluției, cantina Intercoop, anunțul, plecarea, căldura de-afară, nefirească-n Decembrie, colegi de serviciu ce armau pușcoacele din dotarea gărzii patriotice spre a-mpușca inamici închipuiți, indicați de degete-nfricoșate, puse-n scenă de fel de fel de intruși atoateștiutori – ,,Unde? Acolo-ntufiș, un terorist, lângă arini! Ferea! Armez…”, și trăgea! -, dintre cei ce-și arogă rolul de zvonist fără mare efort, firea le ,,impune”. The end-ul a venit pe neașteptate când domn’ doctor apăsă în carie, s-a risipit orice urmă de decembrii cu iz de praf de pușcă, îmi băteau clopotele lui Fănel în cap, chit că era doar unul agățat în schelăria de lemn la poarta bisericii, anestezia parcă fusese apă de ploaie, durea năzbâtia peste poate. Puroiului-i poți da inclusiv arsen, fir-ar dacă-și face efectul, amorțești cu totul, numai locul cu pricina rămâne conectat la ,,sârmele” sistemului nervos. I-a dat totuși de leac repede, rădăcina de clește a funcționat iute, deh, la vremuri noi gură stricată și timp scurt de descărnat măsele, doar o jumătate de oră.
Fratele mi-l lăsasem planton între turle. Să le păzească bine, să nu cumva să le dărâme un vânt mai puternic. Nu-i nicio glumă, cu toată seriozitatea mărturisesc (!) că am avut o senzație de picaj când m-am sprijinit de ele, mai ales cea din dreapta, se clătina binișor, iar la-nălțime orice fir de praf poate produce o catastrofă, fiecare centimetru dincolo de echilibru ucide în secunda doi sau trei, cu 9,8 m pe oricare pătrat de șaizecizecime a minutului te faci praf imediat, țărână. ,,Mă arunc decât să cad, poate dau de vreo parcelă mai moale.” De unde, prin preajmă doar sol bine bătătorit. ,,N-arași, Fănele, să pic și eu ca omul!” ,,Gata, scăpași? Așa rapid? mă interoghează fratele.” ,,Normal, după mersul trenurilor!” ,,Vezi ce-nseamnă să refuzi la masă pomana? Dacă gustai din artos, îți lua durerea Dumnezeu cu mâna! își râde Cristi de mine.” ,,S-o crezi tu! Tare pe moalele cariei….”

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share