Propoziții pretențioase – Arăci


Fără o mână, cu beteșug de picioare, luat la trei păzește de odrasle, cu ticuri verbale, dedat la sticlișoară, pretențios….
Se mai găsește câte-o muieruță dintre cele tinere să-și treacă părintele la expirați, să-i atace comportamentul. Omu’ ce să zică? Își lasă fiicele să-și exerseze atitudinea autoritară și-și vede de treabă. Cu nea Călin și fiii se mai îndeamnă că mai este de-un folos și nu și-a încheiat încă socotelile prin curte.
I-am catalogat odraslele obraznice, însă nu i-am împărtășit părerea, nu se cade să-i braftorești abia ieșitele din minoritate în curte, totuși, la asemenea tratamente verbale se cuvenea un vaccin cu bun simț, chiar înlocuit cu clasica mamă de bătaie. Ar fi fost zadarnic, crezul meu de binefacere era sortit eșecului, neputinciosul tată devenise împăcat cu sine, după înjurături, fără să pară vulgare, urma discursul resemnat. Ce nu le dăduse, de la plăpumi cu fețe de atlaz până la casa toată…. Aproape. Mai era nevoie doar de jgheaburile și burlanele noastre strălucitoare.
Peste drum un tip special. La colțul opus al uliței dărâmățene. Om bun, dar sâcâitor. Parcă aștepta schimbul de priviri, îl căuta ca să mai schimbe-o vorbă cu altcineva, străin de izolarea pe care ți-o ,,oferă” atât vârsta trecută de zilele când ești cineva pentru societate, cât și ghinionul de-a habita acolo unde stăpân peste toate stă pământul, terenul arabil, cel ce dă drept de viață și de moarte oricărui țăran. Dădea, celor închiși înlăuntrul secolelor trecute, născuți, dospiți și maturați în nebunia monotoniei obiceiurilor populare desuete. Atârn dacă să vă spun sau nu ce considerații au unii despre locurile lor de obârșie și celelalte, numai că așa ceva merită aducerea la cunoștință, pentru a împiedica mentalitățile să o ia razna, să se cugete aidoma realității și să fie lămurite lucrurile veșnic. Sunt mesagerul, dar și îndrituitul la pertinență. ,,Ce zici, mă, că te-ai născut la oraș? Da’ ce, Râmnicul e oraș?”
Din fericire da. Mai mic, mai năpăstuit, însă nu sat. Diferența? Lipsa unor ,,arene” veritabile pentru dispute verbale, chiar de speță joasă. Nenea pensionarul, arvunitorul nostru pentru două părți de acoperiș deteriorate, în loc să treacă ,,naționala” ,,La mineru”’, căci nu cred să se fi inventat alta în preajmă-i de anul trecut până acum, să se așeze blazat la una dintre măsuțele împuținate dimensional, pe-un scăunel de-ți pune genunchii la gură după primele două sute de răchie, ar fi fost tratat domnește la cele trei restaurante, trei crâșme și restul bodegi, urându-i-se afabil ,,Ambianță plăcută!” chiar de-un consătean, instruit sumar urban, atent cu micile detalii, neînsemnate acasă, dar la mare preț în cetate: o față de masă fără firimituri, pete și muște. Și-un client care să nu te de-a dracului, să nu te-njure, să nu bea pe datorie, bașca, să mai lase și bacșiș. Așa, la țară, nea… se pitea de nevastă prin toate cotloanele magaziilor spre o înmuiere-n zeamă de strugure sau cazan a buzelor, în dialog închipuit cu mâțele, iar la masă își cerea dreptul ,,științifico-medical” de-un pahar pentru imunizare.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share