Propoziții pretențioase – Arzul


De amorul ,,artei” am rămas încă sub mrejele patimei unui soare deasupra capului, indiferent dacă se mai joacă ,,v-ați ascunselea”, fără să-mi pară rău, dogoarea-i….
De ce credeți că modelul clasic de fălțuire și aplatizare a tablei a avut atâta succes mai bine de un secol? Am aflat de fiecare dată când năvalnicul astru-arcaș, plictisit să ne topească după ora zece până spre șapte-al amurgului de vară, s-a gândit milostiv la un duș inopinat rece: bați bine, apa-și vede de drum spre poale și se-mbarcă în ciuciure, de nu, privești siderat, dacă ai pe unde iscodi picătura buclucașă, și te-ntrebi de ce nu ți-ai făcut meseria cum trebuie ori, în cazul conștiinței curate, unde s-a strecurat neatenția. Ești lovit de nebunie, ai sămânță de arțag, am, că eu sunt mereu pornit să deschid gura cât se poate de necontrolat: ,,Ți-am mai zis, Cristi, mai dă câte-un ciocan, două și pe la falțuri când închei coamele, vorbesc singur?” ,,Da’ ce…?” ,,Bă, fraiere, fă la naiba ce spun, mereu trebuie să-ți atrag atenția?” ,,Io-te, bre, mă face iar prost! către tata.” ,,Fraier, nu prost, boule!” ,,Te-a-nvățat Arcuș și cu Geambașu, îți arogi…, ești tu meșter, le știi tu pe toate. Tu ești vinovat, nu eu, tu bați prost!” ,,Bă, ciocanul meu-i de arțar, bate perfect, panarama ta este nașpa!”
Apa, te pui cu ea? Se cocoață în virtutea inerției și principiilor fizice chiar și la 45 de grade, ,,trage” falțul dacă nu te-nduri să-l smăcuiești de la binișor spre foarte bine sau dacă graba te-mpinge la ,,merge și-așa”. Însă mai și uiți, de aceea în fiecare ,,acrobat”-tinichigiu trebuie să stăruie întrebarea: ,,Ai dat cu pastă?” Uită unul, celălalt îl trage de mânecă, uită toți, vai de proprietar. Și de reputația noastră. De câte ori n-am luat cu asalt podurile, camerele în construcție și panta acoperișului cu riscul de-a mă prăvăli de pe case mortal? Mama ei de ploaie! Și-au fost oamenii îngăduitori, căci și noi ne-am făcut luntre și punte să reparăm deficiența. Bine c-am avut șansa de-a mă fi născut secolul trecut, mult în urmă mi-ar fi stat capul unde mi-s picioarele, mi l-ar fi scurtat vreun soi de armaș, nu cel de pe arșic, pentru netrebnicia unei mâini neîndemânatice, îmi arăta el….
O biserică nu e nicicum ușor de ridicat, cu atât mai puțin de escaladat și de menținut în poziție de echilibru, doar până în buza șorțului, piesa ce se prinde de prima scândură și servește de suport întâiului falț al fiecărui rând înșirat până în creastă, sunt cel puțin șase metri, plus asteriala, turla și…. Crucea. ,,Să mi-o vopsiți, vă rog! Au montat băieții schela și-au făcut ce mi-ați zis, glaful peste solzi, ca să nu mai treacă stropii când plouă pe partea de nord.” Bietul Fănel…. Nici noi nu eram vinovați cu totul, modelul ales de el cere atenție deosebită și scândură perfect țintuită-n grinzi. Una mai jos și se năpustește potopul asupră-le de mi ți-i udă pe sfinți… până la piele. Cum se întâmplase atunci, se-mbulzeau norii postațe, postațe, arând cerul dinspre miazănoapte cu o viteză uimitoare și-un aer rece de-ți îngheța sufletul. Doar noi ce-am mai dat roată podului spre a găsi ,,buba”, strecurați cu greutate printre nenumăratele proptele cu rol de întărire a cupolei. Concluzia a fost una: opt glafuri care să acopere ultimul rând de solzi. Pe acolo își găsise cale de acces apa.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share