Fărădelegea lui Călin – Skimmers


Monseur, așa scriem, așa zîșim!
Nu s-a deșertat dicționarul englez peste mintea-mi, să le știi pe toate nu-i de colo, totuși, n-o să stau cu mâinile-n sân când este vorba de reguli, c-o suna sau nu bine, că ne-ar fi mai lesne românește să-i ,,ardem” o terminație de-a noastră, măcar s-o scrijelim corect. În subsolul Art. 250, într-o ,,cezură” acordată creierului, recursul procurorului, l-aș intitula în glumă ,,genial”, înșiră câteva gadget-uri de folos infracțiunilor, tertipuri electronico-mecanice capabile să hoțească utilizatorul de card, între care glisorul americănesc ,,e”-uit ori ,,plural”-ificat din forma originală fără uzuala-ne liniuță de despărțire. Orgoliu rănit de două ori, rămân fidel limbajului explicit, tradus acolo unde este cazul. Măcar pentru propria-mi apărare. Cum arată o tastatură falsă, o minivideocameră și-un ,,alunecător”. Mai ales cel din urmă. În fond un furt ce utilizează câteva mijloace ilicite: retragere de numerar, transfer de fonduri, încărcare-descărcare a unui instrument de monedă electronică, date de identificare false. Cu voie sau fără voie de la proprietar, cu bună știință a celor ce efectuează operațiunile, neautorizat…. Am introdus între ele și faptele infracționale de la Art. 251. Iar tentativa, adică încercarea nereușită sau pregătirile pentru infracțiune, sunt sancționabile (Art. 252).
Sumara reamintire a survenit de dragul scrierii și din motivul expedierii rapide a cititorului de către legislator, spălat pe mâini de socoteli la fiecare eșec al nelegiuirii. Unii s-or bucura că ce le-a trecut prin minte n-a avut sorți de izbândă, ceilalți or sta bosumflați că îi paște pușcăria fără să-și fi atins țelul pe cât de meschin, tot pe-atât de ticălos. Noi, restul, privitori ignoranți, ar trebui să ne-ntristăm profund că le pot trece unora, nu puțini, prin minți tot soiul de…. Și gândurile li-s variate, altfel Codul Penal s-ar fi redus la cele zece porunci clasice cu zece metode corecționale: furat – mână tăiată, mințit – limbă scurtată cu două degete, ucis – capul pe tipsie, desfrâu – amputare de organ, râvnitul…. Aici depinde, ca și-n primele puncte, de factori diferiți și decidenți….
Pământene sau ezoterice, infracțiuni sau pedepse cu bătaie-n patru generații, toate converg spre o singură concluzie, chiar hilară, chiar hagiană: să fie bine ca să nu fie rău. Încep să cred că însuși Decalogul se face vinovat – a nu mi se aduce acuze și afurisenii, exersez doar rolul interogatorului – pentru plaja mică de vinovății, a lăsat loc atâtor altora…. Sunt convins pe baza acestei presupuneri de ,,lepădarea de păcat” a tuturor celor ce nu-și regăsesc faptele între cele dumnezeiești. Distrugere? Un simplu ,,îmi pare rău”. Degradare? ,,Ăl de sus…, eu n-am vrut!” Punerea pe chituci a unui lucru? ,,Oricum se alegea praful de el.” Art. 253 are destule ipostaze, unele fără drept de tăgăduit conținutul, altele puțin bizare, dar puțin. Al. 2 se înscrie la mai mult. Dă impresia că ,,Distrugerea unui înscris sub semnătură privată…”, nu al făptașului, poate fi sau nu păguboasă, punându-se consecinței un ,,dacă” înainte. Să nu fie evident? Cinci ani la Al. 3 pentru bunurile ,,… care fac parte din patrimoniul cultural…” E puțin, sunt unele obiecte irecuperabile. Totuși obiecte. Dar…. La Al. 4, când toate acțiunile dăunătoare sunt săvârșite prin mijloace deosebite, incendiere, explozie, etc, aș fi recurs la concurs de infracțiuni, limita de 7 ani, dacă se dovedește intenția, aș fi ridicat-o cu cel puțin jumătate. A doua ciudățenie se produce la Al. 5, o dată pentru citarea Al. 3, în contradicție cu persoana vizată, ,,… bunul aparține făptuitorului.”, ori patrimoniu cultural, ori lucru personal, a doua oară pentru acțiunea ,,nebunului”. L-aș fi lăsat să-și împlinească scrânteala. Cu-ale lui să facă borș!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share